vineri, 5 martie 2010

Despre amiciţie şi amor

Telefonul îi sunase în timpul orelor de nenumărate ori, zumzetul silenţios devenind mult prea insistent pentru a putea fi ignorat. Se scuzase şi ieşise de la oră grăbit, dar imediat ce ajunsese pe hol încetase să mai sune. Privise ecranul încruntat. Încerca un sentiment de enervare şi îngrijorare. Emi nu fusese niciodată atât de insistent. Chiar dacă răbdarea nu era punctul lui forte, reuşea să se abţină câteodată de dragul lui Simon. Tânărul ascunsese telefonul la loc în geanta ce-i atârna pe umăr. Lăsase în sală numai colile şi pixul. Nimeni nu avea să-i comenteze absenţa, dar nu putea să plece neanunţat, chiar dacă ar fi minţit. Bătuse la uşă pentru a intra.
Am primit un telefon urgent de acasă şi trebuie să plec. Am probleme.
Înjurase în gând simţind cum telefonul vibrează iar. Nu ştia dacă şi colegii lui aud, dar nu avea timp de asta. Auzind profesorul aprobând, se grăbise să iasă din sală şi să plece.
Nu mai încercase aceeaşi figură, căci după câteva minute telefonul încetase să mai sune. Emi avea să-i plătească scump această joacă de azi.
Paşii îl purtau de la sine spre drumul cunoscut, atât de aproape uneori, ca şi cum ar fi ieşit la o plimbare. Dar azi orice gest, orice sunet îl scotea din sărite. Şi telefonul care îi vibra în geantă devenise cu atât mai agasant cu cât nu vroia să răspundă. Păcat de ziua frumoasă de afară, îşi spusese ajungând într-un final la strada principală pentru a trece spre blocul lui Emi. Trecerea de pietoni era aproape şi totdeauna încerca să fie prudent. Prudent momentan, cât trebuia să ajungă sus la etajul unu, din respectivul bloc, şi să-i bage minţile în cap iubitului său. Sau prietenului? Oftase enervat. Aveau o relaţie complicată, şi Emi îngreuna totdeauna lucrurile cu ideile sale.
Ajuns în faţa uşii bătuse nervos de trei ori, apoi începuse să sune la sonerie fără încetare şi apăsat. Tânărul cu ochii căprui deschisese uşa repede, surprins de insistenţa lui Simon. Bănuise că este acesta, şi îl întâmpinase cu un zâmbet larg. Nimic din toate asta nu-l impresionau însă pe iubitului lui, care abia trecuse cu ochii peste bluza lui strâmtă sau pantalonii scurţi pe care îi purta şi intrase în hol peste el.
 Suni ca un disperat de azi de dimineaţă! Dacă ai nevoie de ceva lasă dracu' un mesaj!
Simon… Clipise Emi puţin dezorientat, fără a-şi pierde zâmbetul de pe buze. Simon se enerva atât de rar încât era un deliciu să-l privească atât de furios. Să-i audă respiraţia întretăiată şi ochii cuprinşi de focul mâniei.
Nu am reuşit să înţeleg nimic în oră că sunai în prostie! Şi închideai imediat ce vroiam să sun. Ce naiba ai?!
Vroiam să vii la mine. Chicotise Emi prinzându-l de gulerul cămăşii, aranjându-l pentru a-i distrage atenţia. Ştia că asemenea mici trucuri îl fac pe Simon mai atent la aproprierea lor decât la problema în discuţie.  Vreau să ne plimbăm, poate ieşim undeva în oraş.
Revenise imediat la privirea sa normală când Simon îi trăsese braţele de pe umerii lui, şi îi forţase mâinile în jos.
Pentru atâta mă întrerupi din treburi? Nu puteai aştepta?
Simon. Mă doare.
Încercase să-i explice, simţindu-şi braţul prins ca într-o menghină. Nu îşi imaginase că tânărul poate avea atâta putere. Rugămintea sa era ignorată de iubitul lui, care îl izbise cu spatele de perete, buzele lui coborându-se pentru a-l săruta subit. Nici nu reuşise să realizeze bine ce se întâmplă, senzaţiile plăcute ce-i treceau prin trup îl copleşeau rând pe rând. Simţea cum tremură fără să se poată controla, mişcările lui Simon erau dure dar plăcute în acelaşi timp. Îi simţea mâinile peste tot, trecând apăsat şi strângând. Imediat hainele lui fuseseră desprinse la fel de abrupt, trupul lui trecând de la starea de frig la cea de fierbinţeală imediat ce Simon începuse să-l sărute pe gât şi umeri cu aceeaşi nervozitate ca la început.
Nu îl oprise din mişcări, şi nici nu avea de gând. Oricum nu l-ar fi lăsat îşi spuse Simon desfăcându-şi nasturii de la cămaşă pentru a simţi aproape pielea iubitului său. Emi îl ajutase, prinzându-l iar într-un sărut la fel de pasional. Simţea că este dorit, şi îi prinsese coapsele cu ambele mâini pentru a-l trage spre el. Cele câteva gemete îl făcuseră să tragă aer în piept şi cu nerăbdare să-l tragă spre canapeaua din living. Ştia că nu vor fi deranjaţi câteva ore, astfel încât putea profita de trupul iubitului său. Era orice altceva în afară de tandru. Mişcările lui nu erau nici grăbite, nici haotice sau tremurate. Mai degrabă sigure şi pline de dorinţă.
Emi îşi ridicase coapsele pentru ca Simon să-l scape de pantaloni. Trecuse cu vederea că unghiile tânărului îi zgâriaseră pielea în graba de a-l dezbrăca, şi suspinase mulţumit când trupul lui gol fusese prins în braţele acestuia. Ridicase genunchii, simţind cum Simon îl tachinează trecându-şi erecţia peste a lui, fără a-şi da jos pantalonii. În încercarea de a-l dezbrăca se trezise cu mâinile prinse de ale tânărului. Încheieturile strânse nu dureau la fel de mult ca dorinţa ce se lăsa aşteptată. Oftase uşurat de buzele lui Simon, ce reveniseră peste ale sale. Simţea aceeaşi dorinţă arzătoare în acel sărut, o contopire ciudată între ei doi. Nu se putea gândi la altceva decât la a-l simţi cât mai aproape, însă îi era teamă să vorbească. Orice sunet ar fi putut aduce o întrerupere.
Se trezise din reverie auzind fermoarul de la pantalonii tânărului deschizându-se. Închisese ochii cu putere, profitând că are o mână liberă pentru a coborî capul lui Simon pentru un alt sărut. Îşi trecuse unghiile peste scalpul lui, simţindu-se penetrat cu forţă, fără alte preparări. Simon nici măcar nu-l anunţase, făcându-l să-şi tragă buzele pentru a geme din cauza combinaţiei de plăcere şi durere. Lacrimile din ochi zăceau să-i curgă pe obraji în jos, dar nu avea să facă asta. Nu-l lăsase să respire prea mult, revenind cu săruturi pe gâtul lui, muşcând uneori. Nici nu îşi revenise după penetrarea dureroasă căci mişcările rapide ale lui Simon îl întorceau iar spre aceeaşi senzaţie. Abia când îl auzise gemând ceva în el îi făcuse trupul să se topească, şi să se lase în braţele acestuia. Privise spre el câteva secunde, văzându-i fruntea transpirată şi muşchii încordaţi. Braţele lui îl ţineau de genunchi, iar mişcările erau rapide, însă având o apăsare ciudată în ele. După câteva minute ţipase de plăcere, zgâriind canapeaua cu unghiile.
Nu încetase să-l stimuleze în acelaşi loc, şi pe măsură ce-l penetra îşi grăbea mişcările. Se simţea ciudat prins de atâta plăcere, să îl dorească atât de mult, şi senzaţia ce i-o oferea. Îi strigase numele când nu mai reuşise să reziste şi îşi ridica trupul contribuind cu mişcări la cele făcute de Simon până atunci. Mâinile tânărului îl ţineau în braţele lui, strâns şi aproape. Spasmele lui cât orgasmul îi trecuse prin fiecare por îl aduceau pe Simon aproape de aceeaşi stare. Deşi mişcările lui repezi făcuseră senzaţiile cu cât mai violente şi plăcute, i se păreau la fel de trecătoare.
Nu putea face altceva decât să zacă în acea îmbrăţişare, un postludiu ciudat în care amândoi încercau să îşi recapete suflul şi să respire normal. Cu mâinile în părul lui, şi degetele ce îi tremurau convulsiv imitând bătăile inimii sale, realiza poziţia în care era. Încă erau uniţi, Simon rămânând nemişcat după orgasm. Ridicase lent capul de pe umărul lui, pentru a se privi. Nu îşi imagina să fie privit cu atâta calm, nici ca Simon să îl sărute iar. Dar pe buzele lui zăcea regretul, o făcea cu ochii închişi, încercând parcă să şteargă imaginile ce le avea în faţa ochilor. Fără să vrea lacrimile de la început reveniseră. Avusese parte de ceva ce nu îi aparţinea, ceva ce nu îi putea cere lui Simon. Dragostea, acea dragoste pe care şi-o doreau amândoi, dar nu împreună. Suspinase după realizarea dureroasă, lacrimile curgând lent pe obrajii lui, tânărul ştergându-i fiecare picătură. Îi sărutase fruntea, alintându-i pletele.
Nu se va mai întâmpla niciodată. Promisese şi ştia că se va ţine de cuvânt. Aprobase lent, plângând şi mai mult. Se ura pe sine căci nu era în stare să lupte şi să se împotrivească deciziei. Ochii lui Simon căutaseră mereu ceva mai departe decât el. Şi chiar dacă avea să fie prima lor iubire şi primul lor eşec, prietenia lor, dragostea ce o simţeau unul pentru altul erau mult mai durabile decât o relaţie. Trebuia să-l lase într-un final să găsească acea mulţumire pe care nu o avea alături de el, îşi datora lui asta, nu doar lui Simon.
Nu pleca încă! Îl oprise imediat ce se depărtase de el pentru a se îmbrăca. Mâinile lui îi reveniseră pe umeri ,buzele lor unindu-se într-un sărut lent. Un sărut ce putea fi ultimul, îşi spusese Simon trecându-şi palmele peste obrazul tânărului. Aveau aceeaşi senzaţie. Afecţiunea şi tot ce simţeau nu îi ducea niciunde. Nici el nu se simţea împlinit, şi nici Emi. Era prea târziu pentru dragostea lor.
Am să mai stau puţin.
Acceptase căutând hainele să se îmbrace. Doar ce apucase să ridice blugii de jos şi Emi îi prinsese mâna cu un gest subit.
Nu vreau încă asta. Vreau să mă iubeşti pentru ultima oară. Să simt inima ta bătând alături de a mea încă odată.
Simon zâmbise cu tristeţe şi îl trăsese spre el pentru un alt sărut, înainte de a-l întinde pe canapea pentru a putea sta amândoi comozi. Îşi lăsase uşor trupul peste al acestuia savurând senzaţia de cald pe pielea sensibilă. Avea să fie mai tandru de data asta, privind spre Emi care aştepta fiecare mişcare a lui, şi fiecare sărut. Îl primise în braţele lui deschise pentru ultima dată.

Ar fi minţit dacă ar fi spus că despărţirea lor nu era una dureroasă, venită după atâţia ani împreună. De când se ştiau fuseseră acolo, unul lângă celălalt fără a putea fi despărţiţi. Ştia că era o relaţie cum nu avea să mai găsească, dar una la fel de specială ce nu îl putea mulţumi pe deplin. Şi totuşi lacrimile din ochii lui spuneau mai multe decât simţea. Emi se prefăcuse a nu observa schimbarea. Îl condusese până la uşă, îmbrăcat numai în pantalonii scurţi. Simon luase de jos tricoul lui şi îl ajutase să-l îmbrace.
Ne mai vedem. O să te sun eu.
Rostise Emi, încercând să îşi păstreze vocea calmă, dar nu reuşise să scape de acel tremur. Simon aprobase din cap.
Nu ca ultima dată, da?
Da! zâmbise puţin, îndemnându-l pe Simon să facă la fel, şi să îl sărute cu tandreţe. Un sărut destul de scurt, mai mult prietenesc decât unul cu implicaţiile pe care le avuseseră înainte.
Te iubesc.
Cuvintele răsunaseră atât de simplu de pe buzele lui încât tresărise la fel ca şi Emi. Tânărul nu îşi imaginase să audă asta din moment ce se despărţeau. Îşi dusese mâna la gură, uimit şi înlăcrimat. Picioarele îi tremurau, inima îi bătea şi nu ştia cum să reacţioneze.
Poftim? Mai spune odată.
Am spus că te iubesc, Emi. Acum şi totdeauna. Deşi ce simt pentru tine e legat mai mult de prietenia noastră decât de relaţia pe care am avut-o.
Observase sfârşitul acelui licăr de speranţă din ochii lui Emi. Dar se liniştise când îl văzuse revenind la calmul obişnuit. Nu îşi imaginase că va putea rosti acele cuvinte târziu, prea târziu pentru ei. Dar la fel de însemnate ca prima oară.
Şi eu te iubesc, Simon.
Îl salutase de plecare, deşi puţin trist, şi deschisese uşa. Îl privise încă odată pe Emi înainte de a coborî scările. Ignorase suspinele în urma lui, ştiind că tânărul plânge. Nici el nu se aşteptase la asta, dar lucrurile se schimbau de la sine, viaţa mergea înainte. Spre bine, sau spre rău…avea să vadă cu ochii lui.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.