vineri, 5 martie 2010

Lacrimi din trecut

Aerul rece al dimineţii îl trezea din amorţeală, simţea fiori prin toate oasele, străduindu-se să-şi ascundă disconfortul de faţă cu Mihai. Tânărul avusese amabilitatea să-l conducă până la uşă înainte de a pleca. Zâmbise gândindu-se că pentru prima oară lăsa pe cineva în afară de Emi să facă asta. Şi nu lua schimbarea drept un semn bun, sau liniştea ce părea că-i invadase gândurile.
- Am să-ţi las numărul meu de telefon în caz că vrei să ne mai întâlnim.
Îl auzise din spate rostind cu speranţă în voce. Aprobase monoton, prinzând între degete foaia de hârtie pe care era notat numărul din zece cifre. Nu stătuse prea mult cu ochii asupra bucăţii de coală şi o mototolise în buzunarul de la pantaloni. Mormăise o mulţumire în timp ce se încălţa. Nu înţelegea de ce de fiecare dată când era acasă la altcineva se simţea stingherit, pe picior de plecare întotdeauna.
Îşi luase la revedere în grabă, rezumând sărutul primit de tânăr la ceva scurt şi inadecvat. Avea să devină una din amintiri, legându-l şi mai mult de trecut.
- Să ai grijă de tine.
Se întorsese spre tânăr, ştiind că la un moment dat va simţi acea lipsă. Cum îi lipseau şi ceilalţi, mirosul trupului lor, vocea lor, zâmbetele. Lăsase în urmă ceva ce ar fi putut exista, dar nu le oferise nici o şansă, comiţând aceeaşi greşeală din trecut.
- Promit. Un zâmbet calm, dar ochii îi erau neliniştiţi. Mihai îşi dusese o mână la frunte pentru a ascunde scurta frământare. – O să ne mai întâlnim şi ai să vezi că o să fiu bine.
Lovise cu palma deschisă peretele de lângă uşă, răspunzându-i cu un zâmbet ceva mai hotărât. Tremuratul din voce dezvăluia cât de mult se lăsase afectat de trecut. Într-un final constata că nu există vreodată ceva să te protejeze de suferinţă. Oricât s-ar fi închis în el, oricâtă indiferenţă ar fi ridicat pentru a părea că nu-i pasă. Totul se întorcea împotriva lui; nu simţise atunci, ci acum, cu mult mai mult.
- Sunt sigur de asta.
- Şi tu să ai grijă,Simon.
- Promit.
Îi răspunsese asemănător desprinzându-se în sfârşit din pragul uşii. Totdeauna se întrebase de ce toţi care îl cunoşteau aveau obişnuinţa de a privi în urma lui în timp ce pleca. Ar fi vrut să ştie ce gândesc în acele clipe. Coborâse pe scări fără a mai aştepta liftul. Deşi metoda îl solicita fizic, alesese calea lungă de zece etaje încercând să scape de agitaţia interioară ce nu-i dădea pace.
Ajuns în stradă se îndreptase cu paşi repezi spre prima intersecţie pentru a găsi un taxi. Se oprise în loc cât să-şi aprindă o ţigară şi să scoată din buzunar hârtia cu numărul de telefon. Rupsese foaia în bucăţele mici, lăsându-le să se piardă în vântul răcoros. Nu regretase fapta şi îşi continuase paşii ceva mai lejer.
Odată cu ieşirea la aer realizase că se simte mai bine, liniştit şi calm. Trupul încă mai păstra acea greutate în fiecare mişcare, datorită faptului că nu mâncase de aproape două zile, dar în sinea lui se simţea împăcat.
Poate că nu privise până acum decât prin prisma decepţiei cu care fusese obişnuit, a tărăgănării imposibile cu care viaţa îl tratase încă din copilărie. Uitase că în ciuda răutăţilor, fusese iubit şi ajutat. Îşi amintea acum, dând din cap la cât de nerecunoscător putea fi uneori. Şi acele memorii, le considera o povară, ceva ce-i îngreunau viaţa, când de fapt, ştia câtă afecţiune simţea de fiecare dată când îşi dedica un moment să se gândească la trecut.
*

După ce apăsase pe sonerie, îşi sprijinise cu efect cotul de zidul de lângă uşă. Privise spre lemnul scobit în forme estetice până ce Emi se trezise să-i deschidă. Era încă dimineaţa devreme, prea devreme pentru a nu bănui că doarme.
- Scuze dacă te-am trezit din somn.
Intrase imediat ce tânărul deschisese uşa invitându-l înăuntru. Emi îl prinsese cu mâna de talie, întorcându-l spre el în timp ce se descălţa. Simon se trezise luat cu tandreţe în braţe, strâns cu putere.
- Nu mă aşteptam să vii. Nu am crezut că te vei ţine de cuvânt.
- Îmi pare rău, Emi. E numai vina mea.
Şoptise la ureche, muşcându-şi buzele încercând să nu spună mai mult. Vocea începuse iar să-i tremure, tonalitatea rezervată nu-l făcuse însă pe amicul său să îi dea drumul. Probabil realizase că are nevoie de consolare în acele clipe.
- Hai să te odihneşti. Ai pierdut prea multe nopţi aiurea.
Vorbise cu reproş, dar o merita. Nu se împotrivise şi îl urmase de-a lungul holului, sprijinindu-şi braţul de umărul lui, încercând să-l ţină aproape. Se oprise în dreptul camerei tânărului, privind înăuntru spre patul nefăcut.
- O să-ţi aranjez patul în camera cealaltă. E ordine acolo.
- Nu. Vreau să dorm aici.
Se împotrivise întinzându-se pe saltea, afundându-şi capul în pernă şi răsuflând calm. Emi venise aproape de el, acoperindu-l cu pătura până deasupra taliei.
- Acolo aveai mai mult spaţiu, şi aşternuturi noi.
Dojenise cu vocea lentă, trecându-şi grijuliu degetele printre pletele lui. Acesta închisese imediat ochii, savurând alintările.
- Îmi place patul ăsta. E deja răvăşit.
- Mereu pervers.
Zâmbise scurt, văzându-l pe Simon că schiţează un gest asemănător.
- Cu cât e mai răvăşit, cu atât îmi place.
Explicase vânturând mâna dreaptă prin aer, făcându-l pe Emi să râdă. Într-o clipită însă, zâmbetul se transformase într-o grimasă panicată. Îi prinsese braţul strâns între palmele lui.
- Cu ce te-ai drogat, Simon?!
- Heroină…
Buzele strânse şi privirea gravă ale amicului său erau un tablou de moment, palma primită pe neaşteptate de la Emi îi întorseseră obrazul. Se grăbise să-i prindă braţele la timp, văzându-l cum îşi pierde cumpătul. Încerca să-l lovească în neştire, ţipând şi jignindu-l. Vocea ridicată a lui Simon abia mai răzbătea printre jignirile tânărului. Nici nu-i astupase gura, deşi ar fi putut să o facă. Ştia că merită să audă acele cuvinte.
- Eşti un idiot.
Murmurase la final, Simon reuşise să-l imobilizeze ţinându-i mâinile strânse la spate. Îl lăsase deasupra, Emi răsuflând din greu peste pieptul lui.
- E singurul lucrul care îl puteam face atunci. Orice alinare era bine-venită.
Nu îl privise în timp ce vorbea, ştiind că va avea parte de aceeaşi expresie nervoasă şi plină de reproşuri. – Şi nimeni nu m-ar crede în stare. Toţi ştiu că nu suport injecţiile.
Emi râsese cu ironie gravă, dând din cap.
- Simon cel mai greu e când te ascunzi de tine, nu de alţii.
Oftase îndreptându-şi chipul pentru a se putea uita în ochii lui. Era obosit; Emi îi epuizase şi energia rămasă. Se simţea sleit încât abia îşi ţinea pleoapele deschise. Dar nervii îi erau întinşi la maxim, frazele tânărului îi afectau gândurile de moment, când ar fi vrut să uite totul.
- Ai să-i spui?
Nu era nevoie să îi ceară lui Emi explicaţii, ştia la cine face referire. Ar fi vrut să fumeze iar, dar se temea că îşi va provoca iar o stare de ameţeală irecuperabilă. Se simţea neputincios, o lecţie de viaţă pe care şi-o asuma singur.
- Nu. N-am să-i spun nimic din toate astea.
Se încruntase văzând că amicul său întârzie în a-i da o părere, o aprobare sau nu.
- Adică, vrei să spui că…i-ai spus ce s-a întâmplat între noi, şi nu îi spui că l-ai înşelat şi de data asta?
- Nu.
- Nu te înţeleg, Simon. Dar nici n-am să mă străduiesc.
- A fost ceva ce regret, dar nu am simţit nimic altceva. Niciodată în viaţa mea nu m-am simţit atât de singur. Cu orice persoană lângă mine, parcă aş fi la mile depărtare…
- Ştiu că e greu, dar nu e imposibil. Supărarea asta îţi va trece. Aştept cu nerăbdare să îl văd pe acelaşi „mă doare-n cot de voi”- Simon. Pentru că dacă îmi iei asta, mă laşi şi pe mine în aceeaşi stare. Aş dispera dacă o să rămâi în aceeaşi depresie ca acum…
Îl sărutase cu tandreţe pe obraz, cei doi împărţind o scurtă îmbrăţişare în linişte. Cuvintele lui Emi îi ridicau moralul, ascunzându-şi melancolia sub un calm apăsător. Înghiţise în sec realizând abia acum cât de aproape îl ţine, deşi amicul lui nu schiţase nici un gest pentru a se depărta.
- Cred că ar trebui să dorm.
Comentase în final, alertându-l într-un mod subtil că aproprierea dintre ei nu îi este pe plac. Oarecum stânjenit, Emi se ridicase uşor, lăsând capul în jos. Pletele lungi cădeau deasupra obrajilor săi, puţin răvăşite dar umbrindu-i paloarea obrajilor. Avea chipul obosit şi trist, încercând să se depărteze, însă o parte din el ar fi vrut să rămână acolo.
- Nu ar fi bine să dormi în hainele astea, şi poate că ar trebui să faci un duş. Miroşi a… încruntase sprâncenele pentru a găsi un cuvânt potrivit. – a alt bărbat.
Îşi ridicase o mână la frunte, ascunzându-şi privirea de cea insistentă a amicului său. Avea dreptate. Iar constatarea, pe cât de reală, pe atât de dură, îi crea remuşcări. Se ridicase puţin pentru a-şi da jos cămaşa de pe el. Degetele începuseră să-i tremure convulsiv, şi părea că nimic nu-l ajută să depăşească momentul. Tresărise simţind mâinile lui Emi venindu-i în ajutor.
- Lasă-mă să te ajut.
- Nu sunt bun de nimic… Comentase lăsându-se pe spate, fixând tavanul cu resemnare.
Lentoarea şi grija din mişcările tânărului îi creau o senzaţie de nelinişte. Tăcerea dintre ei devenise stânjenitoare, cămaşa aproape desfăcută alunecase pe umărul lui drept în jos.
- Trebuie să recunoaştem ironia, Simon. Nici amicul tău cel bun şi nici iubitul tău nu sunt aici în clipele tale grele. Ci eu.
Emi vorbise pe un ton ferm, atât de revoltat încât îl luase pe Simon prin surprindere
– Dintre toţi, cu mine împarţi lacrimi şi bucurie. Nici unul nu au parte de asta.
Îşi ferise mâinile atunci când Simon apucase cu nervozitate cămaşa şi o aruncase pe jos. Uneori adevărul era atât de dureros şi insuportabil încât numai un cuvânt era suficient să-i dea liniştea peste cap.
- Nu am vrut să te jignesc spunând asta. Ridicase de jos cămaşa lui, aşezând-o pe spătarul unui scaun. – Ceea ce vreau să înţelegi este că mă simt special faţă de ei, că există o asemenea legătură între noi.
Ar fi continuat, buzele rămânându-i deschise. Simon îi făcuse semn să vină în braţele lui, şi se apropriase fără alte comentarii. Îmbrăţişarea tandră era mai mult decât mulţumitoare.
- Eşti special, un prieten special.
- Cu benificii.
Glumise, privind spre chipul lui adormit. Îi sărutase tâmpla, punându-şi capul pe pieptul său. O ultimă dorinţă, să-l vadă fericit…pentru asta acceptase acea despărţire.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.