vineri, 5 martie 2010

Noapte Crudă

Singurele lumini ce pătrundeau printre jaluzele metalice erau cele de la stâlpii de afară şi de la maşinile care circulau rar la ora aceea în noapte. Liniştea era apăsătoare,iar aerul cald din cameră devenise umed şi puţin înţepător. Aşternutul de pe pat,era răvăşit şi atârna într-o parte,menţinut de o mână ce tremura. Degetele strângeau materialul,fără a-i da drumul o clipă de teamă că ar putea pierde şi fărâma de control rămasă.
Se simţea ciudat,nu putea nega asta,dar săruturile ce rătăceau cu timiditate pe pielea lui îl făceau să uite de toate astea. Nu era prima oară când trecea pragul şi aducea prietenia dintre ei pe muchie de cuţit,făcând gesturi necontrolate. Dar de data asta Emi îl provocase,îi ceruse şi îl rugase. Ca întotdeauna ceda din propria iniţiativă,fără ca Simon să zică sau să vrea asta. Era prima oară însă când tânărul acceptase să meargă atât de departe, şi simţea mai multă teamă decât Emi. Nu încercase să fie seducător,blând sau romantic. Încerca numai să îşi păstreze calmul,sperând ca tânărul brunet să nu se răzgândească între timp şi totul să nu fie încă o etapă a toanelor sale. Doar ce reuşiseră să se împace după toate escapadele lui amoroase şi nu vroia să înceapă alte certuri între ei doi.
Şi liniştea încetase cu gemetele lui Emi,făcându-l să tremure atunci când îi şoptea numele. Descoperise zâmbitor cât de erogene pot fi unele locuri ale trupului său. Nu era o noutate,dar simţindu-i pielea înfierbântată atingându-se de a lui era ceva diferit. Se mişcau în unison,fără a vorbi. Simon deschidea prevăzător ochii pentru a-i surprinde chipul cuprins de plăcere. Şi totuşi simţea nevoia de a se ridica până nu ar fi fost prea târziu.
Emi devenise conştient de întreruperile din mişcările acestuia, şi îi prinsese buzele într-un sărut ce avea să dureze. Toate acele săruturi scurte şi destul de stângace pe care le primea nu erau suficiente.
Lumina roşiatică,uneori portocalie,cădea pe umerii iubitului său…dacă îl putea numi astfel. De la un timp devenise sceptic,şi avea să se abţină de la a gândi în acest mod. Iubit pentru că petreceau o noapte făcând dragoste,prima a lui Emi. A lui… pierduse numărul. Şi nu reuşea să regăsească în el suficientă afecţiune pentru a savura acele clipe. Îl săruta,dar ezita cu fiecare mişcare,îl ţinea strâns în braţe dar ar fi vrut să se termine totul cât mai repede. O ciudata combinaţie,avându-l nu-l mai dorea,şi invers. Emi părea atras de noua lume a plăcerii în care se avânta fără a şti gândurile celui pe care el avea tupeul să-l numească mereu…apropriat ca un prieten şi iubit. Începuse să o recunoască tot mai des,chiar şi în faţa amicilor ambilor,dar pe Simon gesturile lui îl lăsau mereu rece. Îl percepea mereu ca pe un copil răsfăţat şi imatur. Un lucru pe care i-l imputa în fiecare ceartă sau scenă de gelozie.
Emi îşi lăsase capul într-o parte,lăsând spaţiu pentru buzele lui Simon să-l sărute pe gât în jos. Nu se putea abţine din tremurat,şi după câteva clipe deschisese ochii înceţoşaţi,fixându-l într-un mod ciudat.
—O să…
Simon ştia ce urmează,bănuise că nu avea să dureze prea mult şi menţinuse acelaşi ritm ca şi până atunci.
—Simon,aici spuneai că faci altceva…
Îl oprise tânărul cu vocea sufocată. Respiraţia întretăiată nu îl oprea însă să ceară ce i se promisese.
—Nu eşti pregătit pentru asta.
Încercase Simon să-l convingă de faptul că era suficient pentru acea noapte. Imediat apăruse acel licăr în ochii căprui ai tânărului,obrajii începând să îi ardă cu o tentă dincolo de rozul calm.
—Cu alţii eşti gata să faci asta!
—Taci!
Îl bruscase,lăsându-şi trupul ceva mai greu peste al tânărului forţându-i buzele într-un sărut destul de scurt înainte de a continua mişcările.
—Simon…
Tânărul îl ruga din priviri să înceteze,altfel nu ar fi avut puterea de a i se opune. Îl zgâriase cu unghiile pe spate simţind cum plăcerea devine din ce în ce mai intensă,până ce nu mai auzea nici un sunet şi nu simţea altceva decât imensa descărcare. Avea ambele braţe pe umerii lui Simon,îmbrăţişându-l cu patimă.
—Eşti sigur că vrei asta?
Aprobase din cap,încercând să dea la o parte firele rebele ce îi intrau în ochi datorită transpiraţiei. Închisese ochii zâmbind calm atunci când Simon îl sărutase pe frunte.
Nu nega că se grăbeşte şi că o parte din preludiu îl trece în grabă, dar Emi nu părea a fi deranjat de asta. În privirea lui se putea citi curiozitatea,dar şi acea mulţumire de a fi atât de intim alături de iubitul lui. Se simţea special,dorind să-i dovedească odată pentru totdeauna că este în stare să ia decizii de acest gen.
Simon îşi sprijinise fruntea de a lui,făcându-l atent. Avea măcar dreptul de a uita de toate,de a lăsa confuzia la o parte şi a încerca să asculte de ce îi cerea Emi. Poate că se mai putea repara ceva din tot ce distrusese. Îl ţinea strâns cu o mână pe coapsa stângă,simţindu-l imediat cum tresare ca ars.
—Doare!
Ţipase acesta speriat,depărtându-se înainte ca Simon să mai scoată o vorbă. Oricum le pierduse pe toate odată ce realizase că de durere pe Emi îl dăduseră lacrimile. Înghiţise nervos în sec, nu
înţelegea de ce mai avusese rost să se amăgească singur. Bănuia de la bun început că totul se va termina aşa, dar acceptase şi asta. Toată tensiunea părea că scade; fiind numai liniştea dinaintea furtunii. Simon se depărtase de el brusc,ridicându-se din pat pentru a se îmbrăca. Îşi luase hainele şi intrase în baie fără ca Emi să aibă timp să comenteze. Probabil nici n-ar fi ştiut ce să spună.
Nici nu se oprise pentru a se privi în oglindă când se spălase pe faţă. Ar fi vrut să facă un duş pentru a şterge urmele lăsate de Emi pe pielea lui, dar nu era la el acasă şi îi displăcea să profite…special în astfel de clipe. Ignorase primele bătăi în uşă, dar odată devenite insistente îi deschisese nervos.
—Ce mai vrei?
Întrebase îmbrăcându-se. Emi îl fixase îngrijorat,deşi încerca să zâmbească pentru a remedia totul.
—E rândul tău să primeşti atenţie din partea mea. Nu vreau să te simţi prost.
Se abţinuse să mai comenteze,doar ridicase din sprâncene. Era prea târziu pentru asta oricum.
—Eu plec.
—Unde pleci?!La ora asta!?
—Sunt sătul de tine. Ţi-am zis că plec.
Trecuse repede,lovindu-l peste umăr pentru că tânărul refuzase să se dea la o parte din pragul uşii. Emi îl urmărise în hol,ca o umbră,auzindu-l trăgând de nas în urma lui. Poate că înainte plânsetele lui însemnau ceva,dar nu mai rezista să le audă,să aibă parte de ele. Era sătul de şantaje sentimentale şi de promisiuni în zadar.
—Simon,te rog nu pleca…O să încerc să…
—Gura!Nu vreau să te văd!
Ridicase vocea suficient să-l facă pe Emi să tresară şi să renunţe la a-l convinge să se răzgândească. Cel puţin pe moment.
—Unde te duci?
Îl prinsese de cot în timp ce ieşea pe uşă,Simon smucindu-l enervat dar reuşind să fie surprins de o sărutare scurtă. Emi încercase ultimul său truc,îşi spusese ştergându-se cu mâneca de la cămaşă în timp ce cobora scările. Auzise uşa închizându-se în urma lui şi apucase telefonul mobil din buzunar. Apăsase tasta de apelare odată ce găsise contactul căutat.
O voce somnoroasă răspunsese imediat,şi Simon oftase uşurat. Ieşise deja în stradă,pe partea din spate a blocului,evitând să iasă pe partea de unde avea Emi vedere în stradă. Nu avea chef să fie privit de la balcon.
—Eşti ocupat?
—Da…dorm.
—Atunci dormi şi nu mai răspunde.
—Hmm. La ce să răspund?
Asculta foşnet de haine,Simon bănuind că tipul ori se ridică,ori se foieşte în pat.
—Sunt aproape de blocul tău.
—E mama acasă zilele astea! Nu vrei prin telefon?
Izbucniseră amândoi în râs,Simon oprindu-se în loc pentru a respira degajat. Îşi legase şireturile la pantofi ascultând cum în sfârşit amicul lui se sinchiseşte să se dea jos din pat.
—Vin scumpule,dar ar fi bine să fie de neuitat.
— Iau un taxi şi te aştept în faţa blocului tău.
Stabili făcând semn cu mâna unui taxi ce trecea. Conducătorul încetinise bănuind că este un client şi nu ezitase în a trage pe dreapta în faţa lui. Urcase în spate indicându-i unde anume să aştepte.
Abia începuse o conversaţie plictisitoare despre vreme cu taximetristul că o siluetă zveltă se apropriase de maşină. Simon îi deschisese imediat portiera,fără a fi pregătit de o îmbrăţişare incomodă sau de un sărut destul de umed din partea tânărului.
—Aşa ne salutăm noi.
Explicase, zâmbind taximetristului care rămăsese profund marcat. Abia reuşise să pornească maşina şi să menţină un curs drept fără a privi în spate.
—E prima oară când mă suni noaptea.
Nu era un reproş,constatase Simon,ci Laurenţiu îi şoptea asta cu amuzament. Tresărise uimit când amicul său îşi băgase degetele sub cureaua sa de la pantaloni,râzând amuzat de stadiul în care se afla.
—E vizibilă,dacă te interesează. Pentru că pe mine mă interesează. Ţine-o tot aşa!
Chicotise amuzat de culoarea roşie din obrajii lui Simon,o reacţie ce rar se observa pe chipul său. Îl strânsese cu putere de genunchiul drept atunci când Lau începuse să-l sărute zgomotos pe gât.
—Ne priveşte şoferul.
—Poate vrea şi el. Îl întrebăm pentru un menage a trois?
Şoptise în timp ce-l mângâia într-un mod ciudat. Simţea alintările voite şi felul în care amicul său îl privea. Ştia că aici şi acum sunt importante.
Luase singur iniţiativa de a-l săruta,folosindu-şi limba pentru a începe un război excitant între el şi Lau,care se lăsase tras, aproape urcându-i-se în braţe.
—Eu nu împart cu nimeni nimic.
Răspunsese cu buza de jos prinsă între dinţii tânărului.
—Am înţeles clar şi limpede,egoistule. Nici pe tine nu te împarţi?
—Da,doar ţie.
—Doar mie,acum. Mincinosule!Crezi că pe mine mă păcăleşti cu cuvinte frumoase? Te ştiu eu,mult mai bine decât alţii…
Îi prinsese bărbia,făcându-i buzele să deschidă automat. Îl sărutase cu forţă,o parte din saliva lor îmbinată curgându-i tânărului pe obraz în jos. Nu se sinchisise să şteargă urmele, ci dăduse cu limba,privind provocator spre Simon.
—Suntem abia la jumătatea drumului.
Îl mângâiase Lau deasupra cămăşii,fără a se putea abţine să nu deschidă mai mult de trei nasturi.
— E prima oară când mă duci la tine. Să mă simt onorat?
Savura momentele lui de tresărire ştiind că fiecare atingere îl făcea să sufere dar de asemenea să-l dorească. Trecuse limba sa peste obrazul acestuia,gustând amuzat after-shave-ul.
— Dacă vrei tu.
Îl mângâiase Simon în treacăt,privind agitat pe geam. Toate avansurile lui Laurenţiu îi făceau sângele să fiarbă. Deşi era obişnuit cu firea vulcanică şi foarte jovială a amicului său,nu se putea abţine în a nu-i recunoaşte acele calităţi ce îi puneau în valoare senzualitatea. Îl dorea fizic,înnebunindu-l nu doar prin atingeri sau săruturi. Se simţea atras de el într-un mod diferit cum se simţea faţă de Emi.
Îl vedea pe şofer trăgând ocheade în spate,dar nu avea chef să se simtă ruşinat sau să îi pese de ce făceau. Mâna lui Laurenţiu îi ridicase cămaşa din pantaloni,mângâind apoi abdomenul încordat. Se abţinea să nu se ridice pentru a urma nevoia trupului său,sau să geamă. Tot stresul începea să se evaporeze, şi nu înţelegea cum anume ajunsese să se simtă atât de bine cu cineva cu care petrecuse numai nopţi făcând sex ocazional. Spre deosebire de Emi,pe care ajunsese să-l iubească la un moment dat. Poate că îl mai iubea încă,dar flacăra de la început scăzuse, mocnind rar.
—La ce etaj este? Să ştiu cât mai am de îndurat…
Lau îl privea înţelegător,şi uneori se întreba de ce nu l-ar fi putut alege pe el drept iubit. Dar îşi amintea imediat că amândoi se căutau doar pentru sex,nimic altceva. Nu exista o promisiune, ceva serios. Numai distracţia de a savura o noapte de amor.
—Patru.
Zâmbise tachinându-l din privire,şi trecându-şi palmele peste posteriorul tânărului. Acesta părea să aprecieze fiecare atingere, răspunzându-i prin săruturi pe gât şi pe umeri. Îşi simţea cămaşa şifonată cum abia rezistă pe trup, şi oftase eliberat zărind blocurile din aproprierea apartamentului său.
—Oh,atunci am să te taxez cu patru runde dragul meu. În noaptea asta eşti al meu.
Până şi şoferul din taxi începuse să râdă. Laurenţiu era un tip ce reuşea repede să bine dispună,adăugând acest detaliu la faptul că frumuseţea lui nu ar fi trecut neobservată.
Simon plătise taxiul,iar tânărul se grăbise să iasă din maşină. Era puţin răcoare pentru a sta numai cu cămaşa pe el,dar nu erau departe de intrarea în bloc.
—Şi cum de ai ajuns să mă suni în toiul nopţii?
Întrebase urmându-l spre intrare,trăgând uşor de fermoarul de la jachetă. Îl desfăcuse privind seducător spre Simon,care tăcea pe moment. Ar fi vrut să nu împartă problemele lui sentimentale cu altcineva,dar în amicul său putea avea încredere. Ştia că este un lucru reciproc. Nimeni în toate minţile nu ar fi urmat în toiul nopţii pe cineva pentru a merge într-un loc necunoscut. Prin urmare,Laurenţiu avea o oarecare încredere în el.
— Tipul cu care sunt,s-a răzgândit în ultima clipă.
— Probabil nu ar trebui să pierzi vremea cu cineva ca el. Şi în plus nu e cine ştie ce frumuseţe.
Simon îl privise puţin încurcat. Nu ştia că Laurenţiu îl cunoştea pe Emi. Dar,de fapt,stăteau în acelaşi cartier,şi nu se ferea să apară în public alături de el; realiză urcând scările. Jacheta de pe Lau i se oprise în faţă,amicul său chicotind văzându-l încruntat.
—Îl ştiu din vedere,doar nu crezi că stau aşa departe de blocul tău încât să nu vă zăresc împreună uneori. Am mers la aceeaşi şcoală apropo. Dar probabil nu mă ştie,e cam miop de felul lui.
Adăugase oprindu-se pe scările de la etajul unu pentru a-şi desface fiecare nasture de la hanorac.
—Dar ţin la el.
Oftase Simon,nehotărât între a înainta şi a privi spectacolul gratuit.
—Deci e adevărat că dragostea e oarbă.
—Nu e vorba de dragoste între mine şi el.
Apucase hanoracul pe care Lau începuse să şi-l treacă peste coapse mişcându-se lent.
—Îmi dau seama. Dacă ar ţine la tine,nu te-ar lăsa în halul acesta.
Ar trebui să îi mulţumesc totuşi…
Se repezise în braţele sale,sărutându-l cu forţă.
—Eşti un profitor.
Reproşase Simon,fără maliţie în voce întorcându-l cu spatele pentru ca posteriorul acestuia să fie centrul atenţiei sale.
—Nici tu nu eşti mai prejos.
—Să înţeleg că ne completăm reciproc?
Îl muşcase uşor de gât,trăgând carnea pentru a-l face pe tânăr să tresară. Se lăsase în braţele lui.
—Vreau să urcăm mai repede sus. E etajul trei?
Ridicase capul,trecându-şi pletele blonde într-o parte pe cărare. Ochii albaştrii i se fixau pe pereţii maronii căutând un semn, o tăbliţă cu etajul.
—Trei,da.
Lămurise prinzându-l de talie pentru a-i desface cureaua de la pantaloni. Tânărul îşi împinsese posteriorul în spate, tachinându-l cu mişcări în toate părţile.
—Pe riscul tău. Pantalonii ăştia cad de pe mine…
Într-adevăr pentru un tip de vârsta sa,Laurenţiu era destul de slab. Arăta bine, chiar dacă coapsele sale ieşeau în evidenţă,oasele fiind puţin proeminente. Lui Simon i se părea atractiv.
—Oricum vor cădea de pe tine imediat.
Desfăcuse uşa cu cheia;şi ca de obicei,nu îi ieşise din prima încercare. Apăsase enervat pe clanţă,deschizând într-un final. Laurenţiu făcuse treaba mult mai grea,pentru că îl făcuse să care jacheta şi hanoracul. Dar nu se plângea odată intraţi înăuntru, avându-l în braţe pe tânăr. Trupul lui era uşor,şi îl ridicase în sus punându-i picioarele în jurul taliei sale.
— Aprinde o lumină,ceva…
Rugase, simţindu-se lăsat uşor în jos, capul lui aterizând lent pe moliciunea unei perne iar trupul pe canapea.
Simon aprinsese una din lămpile aflate pe perete,ce lumina destul de discret, fără a-i orbi. Tânărul îl fixase doritor,ocupându-se să îi desfacă de tot cămaşa. Nici el nu se lăsase mai prejos,trăgându-i pantalonii pe coapse în jos. Lau îşi ridicase singur tricoul,mângâindu-se pe piept.
—Da-ţi mai repede pantalonii jos.
Nu aşteptase alte intervenţii sau rugăminţi. De aproape un sfert de oră vroia asta şi simţea că nu mai are putere să reziste. Închisese ochii încercând să savureze sărutul dintre ei,mai mult decât mâna ce se coborâse pentru a-l mângâia în părţi intime ale trupului. Încerca să-şi stăpânească tremurul,dar Laurenţiu nu îi dădea timp pentru aşa ceva,trăgându-l repede deasupra.
—Mă poţi penetra. M-am pregătit singur înainte de a ne întâlni.
Numai de atât avusese nevoie,un singur avânt şi geamătul de mulţumire al celor doi se auzise în liniştea camerei. Îl săruta lent pe gât,sprijinindu-şi fruntea pe umărul acestuia. Poziţia era puţin incomodă pentru că se sprijinea cu un picior de podea,dar plăcerea ce o simţea în acele clipe nu se putea compara cu o uşoară incomoditate.
—Neruşinatule! Deşi apreciez…
—De cum am văzut numărul tău am început să fac asta.
Recunoscuse zâmbind,răvăşind pletele tânărului care se oprise din mişcări pentru a-l săruta.
—Nu sta atât de aproape de mine. Ridică-te,vreau să te privesc…
Insistase Laurenţiu lăsându-se pe coate, făcându-l pe Simon să îi îndeplinească cerinţa. Apucase bine coapsele tânărului, apropriindu-l cu fiecare mişcare. Lăsase capul pe spate,închizând ochii pentru câteva clipe,simţind primul val de plăcere. Lau avea deja una din mâini dusă la gură,încercând să ascundă gemetele.
Îi trăsese mâna, apropriindu-se iar pentru a-l săruta. Renunţase pentru câteva clipe în a-i îndeplini micul capriciu pentru a savura gustul buzelor lui senzuale. Simţea nevoia de alintări de acest gen,fără a putea menţine doar o relaţie unde să îşi satisfacă doar poftele sexuale. Nu îl vedea pe Laurenţiu doar ca pe ceva de care să te poţi folosi. Aprecia trupul acestuia la fel cum îl aprecia pe tânăr,altfel nu i-ar mai fi acceptat avansurile de la început.
Scurtase repede sărutul pentru a trece la partea dorită de Laurenţiu. Tânărul nu se oprise din privit,savurând fiecare minut din tot ce se întâmpla între ei. Plăcerea din ochii lui o înflăcăra pe a lui. Auzea marginea de lemn a canapelei izbindu-se constant de zid, realizând cât de disperaţi erau amândoi pentru a ajunge la orgasm. Dar nici nu se oprise,erau clipele în care simţea încordările lui Lau. Şi în câteva secunde îi simţise trupul ridicându-se uşor,acesta lăsându-şi capul pe pernă. Trecuse cu palmele peste coastele tânărului,ce se observau uşor,făcându-l să geamă în abandon. Îl sărutase imediat ştiind cât de vulnerabil este trupul lui în acele clipe. Apucase coapsele lui cu ambele mâini,ştiind că strânge prea tare şi că poate va lăsa urme,dar îl ajungea din urmă. Orgasmul alungase toate gândurile lui, respiraţia întretăiată revenindu-i treptat la normal. Îşi muşcase buzele simţind cum Laurenţiu îi prinde sfârcurile cu degetele şi le învârte râzând.
—În sfârşit! Felicitările mele…
Simon zâmbise depărtându-se de el pentru a lua unul din prosoapele aflate la îndemână pe unul din scaune.
—Sper că nu ne vom certa. Deşi nu sunt superstiţios,am venit aici să fac sex cu un tip de treabă ca tine…
―Ai şanse mari,doar la partea cu sexul.
Făcea aluzie cât timp se ştergeau amândoi cu acelaşi prosop,fiind una din superstiţiile des întâlnite. Avea degetele puţin lipicioase dar aerul răcoros din cameră atenua senzaţia. Lăsa duşul pe mai târziu,la felul în care se îmbrăca Laurenţiu însemna că urmează să stea ceva vreme acolo. Nu îl deranja deloc,privise spre uşa deschisă de la bucătărie,pe unde intrase tânărul. I se făcuse foame, şi se grăbise să îmbrace cămaşa la loc pe el. Pantalonii îi avea desfăcuţi la fermoar; dacă amicul său avea să mai stea,urma să profite de asta.
—Aş bea o cafea.
Ceruse tânărul blond,cercetând cu atenţie dulapurile,fără a se atinge însă de ele.
—Ai noroc,mama vine aici des pentru a face curăţenie şi aduce destulă cafea.
Deschisese unul din dulapurile de sus,ridicând o cutie roşie şi prăfuită. O deschisese pentru a privi înăuntru. Adulmecase aroma râncedă de cafea păstrată la loc închis,şi o lăsase pe dulap.
—Eşti ciudat. Îl fixase Laurenţiu apucând de cutie pentru a imita gestul. — De ce miroşi cafeaua?
—Pentru că eu nu beau. Acum,nu ştiu de ce ai nevoie, aşa că ia şi caută-ţi.
Întinsese mâinile larg,dar imediat le încrucişase în jurul pieptului când Lau zâmbise provocator.
—Adică nu o să bei cu mine?
—Nu.
Răspunsese răspicat,trecând pe lângă el pentru a căuta ceva de mâncare prin frigider. Cu riscul de a se îmbolnăvi,dar îi era foame. Mama lui trecea pe acolo odată pe lună,iar el chiar mai rar,aşa că mâncarea nu prea arăta ca una comestibilă.
—Nu vreau cafea dacă nu bei cu mine.
—Pune cutia la loc atunci.
Ignora încercările de a purta o discuţie, căutând prin plasele înghesuite în frigider. Găsise pâine şi nişte salată într-o cutie de plastic. Nu vroia să ştie dacă de la sărbătorile de iarnă sau de paşte.
—În viitor poza mea o să apară pe cutiile de cafea…
Comentase Laurenţiu ridicând cutia în dreptul feţei, pozând tentant spre Simon, văzând că îi captează atenţia. Îl privea cu amuzament,ştiind că urma o replică acidă.
—Şi pe cutiile de prezervative,desigur.
Îi privise pieptul dezgolit, destul de feminin pentru a fi al unui bărbat, mult prea lipsit de muşchi sau anumite elemente distinctive pentru a aparţine unei femei. Ştia că Lau este prea slab pentru a-şi expune pectoralii, dar frumuseţea lui înlocuia lacunele.
—Nu fi rău. Nici măcar nu folosesc.
—Întocmai…
—Tipii ăia pozează alături de tipe goale. Majoritatea arată ca tine… Coborâse vocea,simţindu-se puţin ciudat să recunoască faptul că se gândea la Simon când vedea ceva atât de erotic.
—Ca mine? Ridicase din sprâncene.
—Au muşchi bine definiţi,braţe puternice,privirea fermă…Eu nu sunt decât un puşti blond cu vise mari.
—Corecţie. Eşti un puşti blond şi prost. Atâta timp cât eşti acceptat de agenţia de fotomodele şi urmezi cursurile,nu văd de ce nu ai fi printre cei aleşi.
—Poate…Poate că ai dreptate.
—Ai să te alegi cu palme la fund dacă mai vorbeşti asta.
Rar ştia să împace pe cineva,dar cu Lau funcţionase gluma, căci îl luase de gât,trăgându-se în braţele lui. Nu îl surprindea zâmbetul de mulţumire al acestuia,sau ochii albaştrii ce străluceau spre gri în umbrele încăperii.
—Nu o să mai zic nimic,dar…nu vrei să te mai gândeşti la partea cu palmele? Sună irezistibil.
Îşi furişase degetele pe sub cămaşa lui,pentru a-l mângâia pe umeri şi pe gât.
—O să aduc un bici data viitoare.
Îi prinsese fesele cu mâna stângă,lovindu-l uşor peste ele cu dreapta. Acesta îşi lăsase capul pe umărul lui imediat,gemând şi râzând în acelaşi timp.
—Deci o să fie o dată viitoare!
Trăsese în jos cămaşa pentru a-i dezgoli umerii,şi a-l mângâia peste tot pe unde nu ajunsese până atunci. Primise o altă palmă, Simon apucându-i boxerii pentru a-l lovi peste pielea deja înroşită.
—Arată foarte bine şi aşa.
Îi admirase Simon posteriorul,întorcându-l cu spatele la el, apropriindu-l suficient de mult ca să observe că nu îl lăsa indiferent imaginea lui.
—Răule!
—Şi pun pariu că îţi place…
Mergea încet,forţându-l automat să facă paşi în faţă până la dulap. Îl ridicase apoi,sprijinindu-l cu braţele de talie. Trecuse lent palma dreaptă pe sub boxerii coborâţi pe coapsele tânărului pentru a-i trage în jos. Lau lăsase capul pe spate, lovindu-se uşor de peretele rece,dar ignorând durerea.
Îşi umezise buzele,căutând un punct de sprijin pentru mâinile lui. Simon nu alesese o poziţie tocmai comodă, dar nu l-ar fi lăsat să se oprească. Momentele pe care le savura erau cele în care tânărul şaten se ocupa de preludiu. De data asta ştia că urma ceva scurt, dar în acele minute îl simţea mai mult ca pe un amic ce-i dăruieşte o partidă de sex. Ştia cât de greu ajunge cineva lângă Simon. Auzise asta timp de un an,cât aflase cine este.
—În clipe ca astea aş vrea să opresc timpul.
Şoptise, sprijinindu-se în mâini pentru a sta drept şi a-l săruta pe gât. Simon scăpase de cămaşa de pe el,destul de grăbit pentru a se ocupa şi de pantaloni. Renunţase a-i da jos însă, atunci când Lau iniţiase o îmbrăţişare pasională.
—Nu forţa nota între noi.
Atenţionase imediat,făcându-l pe tânărul blond să-şi mute privirea spre geamul de la bucătărie. Întunericul de afară îi dădea siguranţa pe care o găsea însă în mângâierile lui Simon. Atenuau iluziile lui pierdute,confuzia de a se dărui în zadar. Îl privise respirând din greu,cu ochii rătăciţi într-ai săi.
—Să nu te audă vecinii gemând. Am de gând să-ţi înroşesc fundul...
—Mă doare în fund de vecinii tăi,trage-mi-o şi taci!
Simon pufnise în râs,punându-şi mâna dreaptă pe coapsele tânărului,cu cealaltă strângând de marginea bufetului. Semiîntunericul din cameră nu îl ajuta prea mult,dar avea acel simţ pe seama căruia se amuzau unii. Îl penetrase din prima, Lau profitând de noua poziţie pentru a-şi sprijini trupul spre el, ridicându-şi braţele pe umerii lui.
Unghiile tânărului blond îl zgâriau pe spate cu fiecare mişcare mai repezită. Abia reuşea să-i distingă ochii,căci pletele lui îi intrau în ochi cu fiecare sărut. Pielea deja i se umezise în urma efortului.
—Simt cum se coboară tot sângele în jos…
—Ca şi mâna mea…
Tachinase Simon,mângâindu-i abdomenul apoi coborând cu degetele spre coapsele tânărului. Nu îşi lăsa degetele să treacă doar pe suprafaţa pielii, ci apăsa lent făcându-l pe Lau să-şi încordeze fiecare muşchi. Nici tremurul lui nu îl oprea, ci continuase să-l alinte în timp ce-i ridicase picioarele mai sus în aer,lingându-i genunchii pe dinăuntru.
În câteva minute îl simţise trăgându-se spre zid,lăsându-şi trupul de tot pe bufet. Spatele lui se lipise de suprafaţa din lemn,dar Lau ignora senzaţia de arsură. Simon se lăsase puţin spre el, în ochii lui citindu-se amuzamentul de a-l vedea atât de extaziat. Nu putea fi o descoperire nouă. Doar nu era primul,asta o ştia sigur. Ştia suficiente, adăugând bârfele pe care le obţinuse prin cartier. Reuşise să obţină multe informaţii,pentru că Simon se număra printre cei care nu lăsau prea multe detalii despre el să iasă la iveală,lăsându-i pe alţii să ţină socoteala ieşirilor sale în oraş,al intenţiilor greşite sau ale reuşitelor lui.
—Şi pe cine mai încânţi cu prezenţa ta de-o noapte? Întrebase fără a-l privi în ochi,ştiind că Simon nu apreciază de obicei discuţiile în timpul partidelor de sex. Strânse din dinţi imediat ce îl simţise devenind mai grăbit în mişcări,şi realiza că este doar o diversiune pentru a ocoli întrebarea. Era aproape să renunţe în a mai întreba odată,când îl auzise şoptit,cu vocea destul de joasă.
—În afară de cel care mă vrea doar drept domn de companie, doar pe tine. Şi ar trebui să te simţi flatat,la figurat…desigur. Privise amuzat în jos spre erecţia acestuia.
—Deci eu figurez drept amant? A treia roată?
—Cea de rezervă. Neoficial.
Simon clipise de câteva ori,lăsându-şi capul pe umărul drept al tânărului. Nu ştia cum să schimbe viaţa pe care o ducea, modul în care înşela aşteptările celorlalţi şi pe ale sale.
—Şi Veronica,fata blondă şi înaltă cu care stai când sunteţi mai mulţi prin cartier?
—E o simplă prietenie,poate că îmi place. E atrăgătoare,dar nu văd de ce aş vrea să stau cu ea.
—Mihai? Tipul brunet şi miop…Am auzit că face favoruri „orale” pentru oricine îl împrumută de bani pentru ţigări sau baruri.
—Asta e prostituţie. Iar eu i-am împrumutat un manual de matematică…şi nu m-am pus în ecuaţie.
— Vorbeşti serios!? Tipul practic venerează pământul pe care calci! Ştie o groază despre tine…la ce liceu eşti,cine îţi sunt amicii din cartier,ce aspiraţii ai! E o enciclopedie a ta.
—Nu ştiam asta.
Răspunsese cu seriozitatea pe care o avea în voce atunci când ceva nu i se părea clar. Privise insistent spre Lau,încercând să îşi dea seama unde vrea să ajungă cu discuţia.
—Eu am aflat despre tine de la unul din colegii mei de la fotomodele. Nu ştiu dacă îl cunoşti,îl cheamă Alex. Te ştie că ieşi des cu iubitul tău,şi bănuia că eşti gay. Păcat că nu a avut curaj să te abordeze. Are aceeaşi impresie ca ceilalţi,că eşti plin de tine, un îngâmfat ce nu se bagă în seamă cu oricine.
—E adevărat.
—Ce anume? Ai stat şi cu el?
—Nu,idiotule. Nu bag în seamă pe oricine. Şi nu văd de ce aş face-o. Văd că sunt mulţi ca tine la agenţia asta. Patronul v-a strâns pe toţi?
—Despre Alex ştiu asta,despre ceilalţi nu.
—Şi cine naiba e Alex acesta?
—E foarte înalt, slab şi se îmbracă mereu în haine negre.
—Atunci să-i spui că nu e genul meu. Nu îmi plac tipii mai înalţi decât mine.
—Mie da.
Simon zâmbise,revenind la mişcările ritmate. Pauza de discuţii se apropria de încheiere,îşi dădea Lau seama. Felul în care era privit îi dădea fiori.
—Mă bucur pentru voi doi. Acum,lasă asta şi dă-mi voie să revin la subiectul meu preferat.
Tânărul şaten îl prinsese de genunchi,depărtându-i picioarele suficient de mult pentru a i le urca pe fiecare pe bufet făcându-l să stea şi mai incomod. Lau uitase însă de toate astea atunci când poziţia nouă se dovedea a fi una mult prea plăcută pentru a rezista.
—Poziţia asta,trebuie adăugată pe lista mea de preferinţe. Cu tine inclusă în ea. Simt că mă topesc!
Confesase Lau făcându-l pe Simon să zâmbească amuzat. Simţea fiecare zvâcnire a muşchilor săi,şi felul greoi în care respira nu putea fi decât un semn bun. Îi plăcea să-l ştie atât de abandonat într-o plăcere pe care şi el o savura cu aceeaşi intensitate.
Coapsele tânărului blond reveneau singure spre el, mişcându-se alături de el, renunţând în a-l tachina cu mişcări lente. După privirea pierdută,se părea că Lau experimenta un gen de plăcere pe care nu-l cunoscuse niciodată. Iar Simon se asigurase să nu piardă ritmul,locul sau felul în care îl mângâia pentru a face un tot irezistibil.
În câteva secunde simţise trupul lui Lau încordându-se la maxim, tânărul gemând fără întrerupere chiar şi după ce orgasmul trecuse.
—Nu te opri,te rog nu te opri…Nu am mai simţit asta vreodată!
—Nu îţi face probleme mititelule. Deja văd că începi să recuperezi…
Era pentru prima oară când îl vedea transpirând atât, trupul lui încins devenind aproape apăsător de cald pe lângă al său,dar nu ar fi putut să întrerupă nici poziţia şi nici plăcerea ce o simţeau. Lau sporea în intensitate nevoia lui de a termina mai repede,în special la modul în care gemea sau îşi arcuia trupul. Uitase de săruturi şi alte alintări,amândoi prinşi în excitaţia momentului.
Lau pierduse numărul clipelor în care plăcerea devenise aproape sufocantă,când simţise că nu mai poate dar nu avea puterea să întrerupă ceva atât de intens. Simon reuşise să îl aducă la o stare de euforie stranie.
—Parcă ai fi o parte din mine,nu te opri.
—În câteva minute o să trebuiască să mă opresc şi să părăsesc fundul tău fierbinte.
—Taci!
—Ah,îţi place şi te excită,Lau…Uită-te la mine. Nu sta cu ochii închişi aşa strâns..
—Nu pot,nu pot să-i ţin deschişi când te mişti aşa. Mai vreau…
Simon era nesigur în a-l mişca din loc,dar riscase punându-i genunchii pe umerii săi. Aproprierea îl făcuse pe tânărul blond să tresară imediat,lăsându-şi trupul în jos cuprins de plăcere. Peretele rece devenise o alinare pentru fruntea lui încinsă,pe care se scurgeau picături de transpiraţie. Simon abia că avea pielea umedă,nu dădea semne că ar fi depus efort,singura deosebire era respiraţia greoaie şi cele câteva gemete atunci când Lau se încorda sau îşi arcuia spatele. Imediat ce simţise tremurul incontrolabil al tânărului blond,se abandonase în aceeaşi excitaţie pură,căldura învăluindu-i trupul până ce închisese ochii forţat.
Odată redeschişi i se opriseră spre trupul gol,întins în faţa lui, spre pieptul tânărului care tresălta fără oprire,încercând să îşi aducă respiraţia la normal. Tuşise realizând că se oprise din respirat pentru câteva clipe.
—Nu ştiu dacă mă pot mişca…
Rostise Lau trecându-şi mâinile prin păr. Degetele îi tremurau, la fel ca restul trupului. Abia reuşise să îşi lase picioarele în jos pentru a-şi relaxa muşchii. Gemea cu fiecare mişcare,Simon ajutându-l să coboare de pe bufet. Trăsese peste trupul lui cămaşa sa, ridicată de pe jos, ştergându-i urmele de transpiraţie de pe frunte.
—Eşti foarte tandru.
—Nu vreau să mori de suprasolicitare sexuală,atâta tot.
Comentase făcându-l să râdă. Îi făcuse semn să meargă înapoi în cameră când un sunet strident întrerupsese liniştea.
—Ah,nu asta! La naiba!
Strigase Simon enervat privind spre uşa de la bufet care căzuse în jos,sprijinită doar de o balama. Ridicase din sprâncene auzindu-l pe tânărul blond de lângă el chicotind amuzat.
—Se pare că nici bufetul nu a rezistat asaltului tău. Mă mir cum de mai trăiesc.
—Asta să fie singura mea problemă.
—Se putea şi mai rău. Zâmbise Lau,clipind spre el cu subînţeles. Închiseseră amândoi ochii auzind un alt sunet ce provenea dinspre bufet.
—Cred că l-ai ucis.
—Au căzut şi farfuriile de pe primul raft.
Oftase Simon resemnat deschizând şi cealaltă uşă pentru a observa daunele. Măcar ştia că are de lucru a doua zi de dimineaţă înainte de a pleca înapoi acasă.
—Te pot ajuta să-l repari dacă vrei.
Se oferise Lau căutându-şi hainele prin cameră.
—Singurul lucru pe care vreau să-l fac în momentul acesta este să mă pun în pat şi să dorm. Dă-l dracu de bufet.
—Hai să te ajut,e nefăcut patul ăsta.
Intrase Laurenţiu în cameră,observând patul la lumina ce străbătea din stradă înăuntru. Pipăise după întrerupător pentru a-l aprinde,dar mâna lui Simon ajunsese înaintea sa.
—Lasă-l aşa,am nevoie numai de un cearceaf. Sunt încins destul…
—Cum vrei tu. Acceptase tânărul blond înaintând pentru a lua un cearceaf de pe marginea patului cu care acoperise imediat spatele lui Simon. Luase numai pantalonii pe el,lăsându-şi bustul descoperit. Părea că se aşezase într-o poziţie confortabilă, lăsându-l pe Lau să-i alinte pletele şi să stea alături de el.
*
Nu îşi amintea să-şi fi pus ceasul să sune,dar beep-urile ce veneau de pe noptieră răsunau precum alarma cunoscută de el. Aşa suna în fiecare dimineaţă înainte de a se duce la colegiu atunci când avea chef de ore.
—Blestemăţia asta de telefon…Opreşte-te!
Privise cu ochii întredeschişi spre persoana care oprise telefonul din sunat,înaintea lui.
—Eşti încă aici Lau?
—Da,am dormit lângă tine.
—Grozav.
—Te-am auzit respirând,sforăind,foindu-te prin pat. Foarte romantic…Şoptise tânărul blond,trecându-şi cu tandreţe degetele prin părul lui,coborând cu palmele spre umerii şi gâtul lui.
—Mai ai şi altceva de adăugat înainte ca să adorm la loc?
Încercase să întrebe în timp ce era sărutat. Răspunsese la sărut,chiar şi în starea de somnolenţă în care se afla.
—M-am simţit bine noaptea trecută. Cu tine mă simt întotdeauna bine.
Simon îngăimase un răspuns monosilabic,clipind rar şi înjurând în gând razele soarelui ce îi intrau în ochi. Simţea nevoia să se odihnească,şi nimic nu părea a fi pe placul lui în dimineaţa aceea.
—Şi Simon,vreau să îţi spun că simt pentru tine ceea ce nu am simţit pentru nimeni până acum. Poate că sunt mai mic şi nu am idee despre cum e lumea,dar ştiu sigur că ţin mult la tine şi că te iubesc.
—Mai eşti aici? Da…şi eu te iubesc,în special fundul tău. Acum pa-pa şi noapte bună.
Mâinile calde ce încetaseră mângâierile îi lăsaseră umerii reci. Se acoperise cu pătura,dar senzaţia de răceală nu-l abandonase nici în timpul somnului. Încă mai clipea încercând să adoarmă, dar genele sale se împotriveau într-o nelinişte ciudată.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.