vineri, 5 martie 2010

Seducţie

Sub razele soarelui se întindea poiana de la marginea unui cartier modest. Un loc ferit de aglomeraţia din oraş, plin de privelişti surprinzătoare. Mici dealuri o înconjurau, pe culmile lor înalte zărind maci înfloriţi şi păpădii ce-şi risipeau puful în vânt. Printre ele poteci strâmte ce duceau către locuri în care iarba de un verde crud creştea sălbatică. Copacii înalţi, cu ramuri puţine şi frunze dese se întâlneau într-un şir egal; la umbra lor crescând ciuperci felurite.
Unde dealurile deveneau mai joase şi copacii se îndeseau, formau un drum plin de farmec spre lacurile din apropriere. Apa era destul de adâncă, dar pe maluri papura acoperise o parte din margini şi nuferii albi plutitori ocupau partea unde lacul se îngusta sub un podeţ.
Lăsând la o parte frumuseţea naturii pe timp de vară, pe lângă petecele de iarbă se regăseau întinse la soare sticle goale şi gunoaie aruncate la întâmplare. Câte un stârv de câine mort se vedea în zare, fie mirosul sufocant se îmbâcsea cu aerul stătut. Iar dacă aveai o personalitate morbidă cu noroc te puteai alege cu un suvenir – o bucată de os sau poate un craniu.
Într-unul din aceste locuri, doi tineri mergeau unul în urma celuilalt. Primul călca apăsat şi grăbit, trădând nervozitatea. Iarba se frângea sub paşii săi, iar lăcustele se grăbeau să-i dispară din cale. Un adolescent cu privirea neclintită, îşi ţinea părul şaten deschis până peste urechi. Mersul repezit îi făcea pletele să se supună vântului şi să-i umbrească ochii. Era îmbrăcat neglijent – blugii păreau foarte purtaţi, aveau genunchii şterşi şi un aspect prăfuit. Tricoul pe care îl purta era destul de larg, dar acest lucru nu ascundea cu nimic frumuseţea trupului său bine clădit. Ochii săi cameleonici, de un albastru-smarald scrutau orizontul atunci când ridica privirea pentru a se uita în zare. Avea în mâna dreaptă o haină. Palmele trădau forţa sa, nu doar interioară cât fizică.
Celălalt tânăr îl urma îndeaproape. Părea necopt şi copilăros – un băiat înalt şi mai slab decât amicul său, dar care avea tendinţe spre îngrăşare. Avea părul ceva mai lung, până la umeri, tuns în scări şi aranjat. Hainele sale erau îngrijite, aproape noi, deşi foarte scurte şi nepotrivite. Braţele lui subţiri tremurau trecător, de fiecare dată când se uita spre cel din faţa lui. Degetele lungi erau strânse cu grijă în pumni mici şi încordaţi. Nici el nu era lipsit de forţă, prostul obicei de a-şi roade unghiile îi trădau caracterul spontan şi impulsiv. Ochii săi căprui îl cercetau pe tovarăşul său cu îngrijorare:
 Te-ai zgâriat rău! Curge sânge. – Spusese îngrijorat grăbind pasul pentru a-l ajunge din urmă. Celălalt tânăr dădu nemulţumit din cap şi puse mâna la gât, spre umărul drept unde se zgâriase. Era încruntat, căci rana sângerândă îl ustura. Îşi ferea privirea de amicul său. Durerea îl făcea să lăcrimeze din când în când.
Nu trebuia să faci asta pentru mine. – Continuase fără să-şi dea seama că nu ar fi trebuit să comenteze atât. Nu intuise însă nevoia de linişte a amicului său.  Mai bine lăsai haina în copac. Am crezut că nu te mai ridici de jos după ce ai căzut!
Tânărul cu ochii schimbători se întorsese cu profilul spre el, privindu-l în treacăt. Nu se simţea prea măgulit de ce i se spunea.
Ajunseseră în sfârşit la locul unde se grăbeau. Primul aşezase haina pe marginea fântânii, pentru a trage amândoi de frânghia de cupru, ridicând găleata din puţul adânc. Ajunsă la suprafaţă, găleata cu apă avea un aspect proaspăt ce-i înviorase. Se grăbiră însetaţi să bea apă. Unul de-o parte, altul de cealaltă îşi lipiseră buzele de marginea găleţii de lemn şi începuseră să bea privindu-se. Zâmbetele scurte nu treceau neobservate, şi se amuzau amândoi când în graba lor vărsau apa din găleată.
 Emi, mai curge sânge? – Întrebase cel mai mare dintre ei, ducând mâna la umăr.
 S-a închegat, nu mai curge. – Îi răspunsese, apropriindu-se. – Simon, nu trebuia să te urci în copac pentru haina mea.
Las' că n-am murit! – Replicase nervos, lăsându-şi tricoul pe umărul drept în jos pentru a-şi spăla rana. Amicul său îl privea atent şi nerăbdător.
Gata? Nu se abţinuse şi întrerupsese mai devreme, Simon ridicându-şi tricoul la loc, aranjându-l pentru a nu-i incomoda rana.
 Da.- Mormăise liniştit.
Se urcase în copac să recupereze haina prietenului său, aruncată sus de alţi băieţi mai mari decât ei, dar din acelaşi cartier. La coborâre însă alunecare, şi în cădere una din ramuri îl lovise lăsându-i o zgârietură pe gât în jos până la umăr.
Aruncă la loc găleata în fântână. Emi se grăbise să pornească înaintea lui ştiind că urmează să fie mustrat aspru. Simon îl scruta fix şi ameninţător, fără să-i dea timp să-şi retragă privirea.
 Ţi-am spus să nu mai pierzi timpul cu ei.
Aşa e… Recunoscuse în zadar. Greşeala fusese comisă deja.
Toată viaţa lor au fost nişte idioţi. Nu ştiu altceva decât să îşi bată joc de alţii. Asta vrei?!
Nu,dar…
Ce e?
Te-am aşteptat şi dacă am văzut că nu apari, m-am dus la ei. Nu aveam cu cine să stau.
Se scuzase Emi cu vocea coborâtă. Simon nu scosese o vorbă. Nu era deranjat de lipsa de răbdare a băiatului cât de proasta sa orientare în a alege compania potrivită.
Eşti supărat? Întrebase în continuare, văzându-l că tace.
Simon zâmbise puţin mai calm.
Nu. Poţi sta cu ei.
Şi tu?
Eu nu sunt ca ei.
Ştiu asta, dar, putem petrece timp şi cu ei. Să ne distrăm pe seama lor.
Aş avea într-adevăr de ce râde.
Emi îl privi puţin nedumerit. Uneori îl enerva când spunea lucrurile doar pe jumătate.
Se aşezaseră amândoi între iarba deasă şi moale. Emi la umbra unui copac iar Simon cât mai la soare. Stătea cu faţa spre cer, având ochii închişi şi braţele îndoite sub cap. Băiatul se întorsese spre el.
Sper că nu îţi va rămâne semn. – Examinase iar zgârietura ce se observa şi pe sub gulerul larg al tricoului tânărului, pielea roză strălucind la lumina razelor de soare. Simon deschise ochii puţin deranjat de întrerupere, dar răspunsese pasiv:
La fel.
Emi se aproprie uşor de el, atingându-i gâtul în locul unde era lovit. Simon tresărise imediat, încruntându-se:
 Ustură! Se răstise nemulţumit căci îl atinsese tocmai după ce se spălase. Amicul său nu-l luase în seamă, ridicându-se în cot pentru a-l privi. Zâmbise amuzat.
Trece. Alinase cu veselie şi se aplecase imediat, sărutându-l pe gât. Apoi se depărtase pentru a-l privi şi a-i studia reacţia. Simon părea surprins, dar nu foarte deranjat; lucru care îl îndemna să continue. A doua oară când îl sărutase în acelaşi loc îl simţise tresărind:
Ce-ţi veni? Îl întrerupsese adolescentul, prinzându-l tare cu braţul drept de umăr, încercând să-l îndepărteze. Încordarea îl făcea să tresară iar, zgârietura de la gât începând să-l usture datorită încordării. Răspunsul lui Emi era doar râsetul lui înfundat, căci îşi lăsase capul pe pieptul său.
Eram doar curios. – Adăugase ruşinat, privind în altă parte.
Simon se ridicase pe coate, proptindu-şi bărbia pe capul amicului său. Îl privea, deşi nu se putea uita în ochii lui.
Eu mă simt bine în preajma ta. – îi şopti Emi punându-i braţul drept pe umeri încercând să-l îmbrăţişeze. Simon nu se împotrivise aproprierii.
Şi eu la fel. Mărturisise fără reţinere, lăsându-şi mâna liberă pentru a o prinde pe cea a amicului său. Nu era prima dată când îl ţinea aşa, dar niciodată nu simţise atâta intensitate între ei. Ştia că această apropriere este diferită, dar ceva legat de Emi îl incita atât de mult încât nu se putea abţine. Acesta îşi ridicase palma pe obrazul lui, îndreptându-i capul spre el pentru a se putea privi în ochi.
Nu ştiu dacă şi tu simţi la fel, dar eu te plac de ceva timp.
Simon îl ascultase atent şi uimit totodată. Îi venea greu să creadă că tovarăşul său de hoinărit şi aventuri îi spunea acest lucru. Se depărtase puţin, ridicându-se de jos, trăgând aer în piept pentru a-şi stăpâni emoţiile.
Tu îţi dai seama ce spui? Se întorsese spre el. Emi se ridicase la rândul său, venind iar aproape. Îl prinsese de umeri.
Da. Simt că tu eşti singurul care mă poate face fericit.
Destăinuise băiatul plimbându-şi afectuos palma dreaptă pe pieptul său. Simon lăsase capul în jos, uitându-se cu interes la cel din faţa lui. Trupul lui reacţionase imediat, îşi simţise pulsul crescându-i şi o căldură intensă dominându-l. Alintările lui Emi erau tandre, dar distingea dorinţa printre ele şi ochii lui căpătau o întunecime diferită.
Şi eu simt la fel.
Serios? Întrebase Emi zâmbind. Auzise, dar era încântat până peste cap şi nu îi venea să creadă. Simon era prea serios pentru toate astea.
Te plac. Reluase tânărul, cu vocea mai fermă.
Emi îl prinsese în braţe, determinându-l să-şi lase capul pe umărul său. Îl mângâiase afectuos pe spate, simţind căldura trupului său atât de aproape. Simon închisese ochii ştiind ce ar putea urma, dar momentan abţinându-se la o îmbrăţişare. Prezenţa celuilalt atât de aproape, trupul lui parcă luase foc, şi simţea nevoia de mai mult. Emi trezea în el un sentiment ascuns, ciudat şi atât de puternic încât îl ura cu aceeaşi intensitate cu care savura tot ce simţise până atunci.
Atunci ar trebui să primesc ce-mi aparţine.
Emi clipise curios, ridicându-şi puţin capul spre a-l privi dintr-un unghi în care nu era nevoie să se dezlipească din braţele sale. Ochii săi se măriseră subit văzându-l pe Simon cum îi fixează insistent buzele. Apucase să le întredeschidă şi să zâmbească ştiutor. Sărutul nu îl luase pe nepregătite totuşi, acceptând imediat mâinile lui Simon în jurul taliei sale şi trăgându-se mai aproape pentru a-i simţi buzele fierbinţi unindu-se cu ale lui. Se roşise, respirând din greu, dar nimic din toate astea nu îl interesau. Îl fixa pe tânăr cu drag.
A fost frumos.
Simon zâmbise, lingându-şi buzele. Încă păstrau pe ele aroma dulce a lui Emi. Prinsese mai strâns talia lui şi forţase unul din picioarele sale pe lângă ale lui. Îl împiedicase imediat, făcându-l să cadă pe iarba moale. Sprijinise căderea, lăsându-se la rândul lui în iarbă. Emi începuse să râdă amuzat, hârjonindu-se amândoi ca atunci când erau mici.
Ţie nu ţi-a plăcut deloc?
Simon se prefăcuse că stă îngândurat ; îi plăcuse şi nu avea de ce să ascundă asta. Devenise conştient că se simte diferit de alţii de vârsta lui, dar nu se temea să domine sau să seducă. Descoperise că pentru el toate acestea vin de la sine.
Ba da…
Şi mai vrei? Tachinase Emi sărutându-l în treacăt pe gât.
Se tot vede zgârietura? Îşi amintise să-l întrebe.
Nu se mai observă. Îl liniştise Emi trecându-şi degetele peste locul lovit, admirând cât de repede rana făcuse o crustă maronie ce începea să se vindece. Tenta roşiatică nu se mai vedea. Simon se încordase incitat, lăsându-şi braţul peste talia băiatului. Emi se apropriase ceva mai mult, apăsându-şi trupul deasupra lui. Poate că o făcea cu intenţie sau din instinct, tânărul îl depărtase agitat:
Ajunge.
Bine, gata. Murmurase amicul său, urmărindu-l atent cu privirea. Îi era teamă că îl supărase, văzându-şi cum îşi schimbă starea de la o clipă la alta. Simon nu îl îndepărtase, dar refuzase să-i întâlnească ochii, privind cu seriozitate în depărtare.
Ai chef de o plimbare?
Da!
Emi se ridicase prinzându-l cu veselie de mână. Era bucuros că Simon nu se supărase, şi după privirea sa urma să aibă parte de alte momente incitante.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.