miercuri, 14 aprilie 2010

Filozofia în budoarul lui Simon

Zece pentru el era întotdeauna o oră matinală, de aceea la lucru îşi făcuse un orar care să-l mulţumească, neapărat după acel interval. Şi totuşi existau excepţii, fiind dispus la ele oricând monotonia îi făcea viaţa un calvar mintal. Chemat până în Bucureşti, acceptase să vină la una dintre cele mai importante şedinţe ale redacţiei. Nu-i era străină tematica pe care aveau să o abordeze, şi colegul Luca îl informase de nişte schimbări ce aveau să se producă. Nu aveau legătură cu conducerea revistei pentru adulţi, ci cu ei, angajaţii.
Fumase o ţigară în holul hotelului unde primise cazare, aşteptându-şi amicul de la publicaţie. Moldoveanul venise la ora fixată de ei, fără nici o întârziere. Simon dăduse din cap cu exasperare.
- Eşti plictisitor camarade.
- Am venit să păstrez promptitudinea. Dacă ar fi după tine am ajunge destul de târziu.
Ghicise Luca printre reproşul lui glumeţ. Îi strânsese apoi mâna zâmbitor, salutându-l călduros. Părăsise canapeaua de piele cu gândul de a nu face cale întoarsă decât până seara târziu, orice l-ar fi costat. Deşi era un hotel din capitală, încă nu-i intrase în reflex contopirea dintre cost şi calitate. Nu plătea el, însă se interesase cam cât investise compania în bunăstarea lui. Mulţumit de răspuns fusese doar din punct de vedere al angajatului, altfel ar fi preferat să vină şi să plece în aceeaşi zi. Exagerarea multora în domeniul acesta îl preocupa mai puţin, fiind obişnuit să ştie să aleagă. Scârba faţă de unele adevăruri sociale nu-i era necunoscută, dar avea momente în care o procesa scurt, ca apoi să o vâre undeva în neantul neplăcerilor lui.
- Ai dormit bine?
Abia ce îi zburase gândul la un mic dejun şi moldoveanul îl motiva să-şi amintească într-un accent pe care îl găsea suficient de simpatic şi unic. Auzise de multe ori moldoveni vorbind, sau sporăvăind într-o română uşor accentuată ruseşte, dacă îi putea da o nuanţă al limbajului. Luca însă vorbea binişor, având acea fluenţă al accentului încât să nu se simtă prea dur.
- Da, e obositor să faci aproape cinci ore cu trenul.
- Nu ştiam că îţi ia cinci ore până aici.
Se oprise în mijlocul străzii, privindu-l oarecum sceptic. Nu ştia daca să îi ia în nume de rău lipsa lui de informare sau să dreagă totul cu o glumă. O alesese pe ultima, căci îl plăcea ca om.
- Tu când ai venit în România te-a adus barza sau vre’un avion?
- Am venit cu mulţi ani în urmă, şi am dormit tot drumul. Nu ştiu cât a durat, eram un copil.
Tonul ofuscat îl făcuse să zâmbească. Luca nu era un bărbat bun la nervi, ştia asta din ziua în care se întâlniseră prima oară. Să ai o poziţie contrară lui nu era de bun augur, aflase pe pielea sa, la propriu.
- Ei bine, aici serviciile de circulaţie cu orice mijloc de transport se află la acelaşi nivel ca acum douăzeci de ani. Uneori mai rău, aşa că, evită să-mi aminteşti.
Încheiase privindu-l cu coada ochiului pentru a se asigura. Brunetul zâmbise înţelegător spre el, colţurile ochilor săi ridându-se subtil lăsând să se întrevadă lipsa somnului. Oftase apoi, rezumându-şi mersul alături de Simon.
- Atunci e bine că ţi-au rezervat o cameră la un hotel din apropriere, pentru că vom evita mijloacele de transport în comun. Pe jos mai avem zece minute.
Şatenul aprobase din cap, vârându-şi degetele prin pletele ce începeau să se îndesească. Nu se gândea încă la o tunsoare, judecând după moda cosmopolită anul acela se purta un stil de păr vâlvoi între scurt şi lung până la umeri. Mai jos începeai să devii ceea ce numea personal, emizat. Desigur, datorită lui Emi. Era singurul bărbat la care considera părul lung ca fiind potrivit.
Întorsese fără să vrea capul după câteva fetişcane de liceul. Răsufla acel aer constipat de influenţe fashion pe care îl avea capitala. Fără a avea prea multe la vedere, dar cu nelipsita eşarfă spânzurată la gâtlej, multe din ele i se păreau că se străduiesc prea mult să iasă în evidenţă. Dar nu-i deranjau privirea, contrar, era bucuros să întâlnească atâta varietate îmbinată cu personalitatea fiecăruia.
Moda masculină însă nu-i era deloc pe plac. Încă nu se scăpa de nevoia de a brandui şi stilurile erau uşor de identificat şi clasificat când venea vorba de bărbaţi. La el era totul simplu, cămaşa lejeră de bumbac, într-o culoare de un verde pal, neutru încât să nu scoată ochii celor pe care îi întâlnea şi o pereche de blugi puţin închişi la culoare îi defineau portul în acea dimineaţă. Completase asta cu nişte pantofi din piele întoarsă care să nu-l incomodeze la mers.
Zâmbise către un puştan ce-l fixase cu interes din locul de unde stătea rezemat de un plafon publicitar, dintr-o staţie oarecare de autobuz. Băiatul se descheiase la hanoracul pe care îl purta lăsându-şi la vedere tricoul destul de strâmt pentru a-i da o închipuire cum arăta trupul acestuia pe dedesubt. Îşi linsese instinctual buzele, mergând mai lent fără a părea că întoarce capul spre el exagerat. Nu-i plăcea să-şi lase ochii să alunece la voia întâmplării, dar diversitatea era irezistibilă.
- Nu vreau să te întrerup, dar lasă-i naibii de futangii…măcar cât terminăm şedinţa. Şi ştii doar ce părere am despre asta.
Întorsese capul spre Luca, mulţumindu-se că cineva întrerupsese comunicare non verbală dintre el şi piciul acela. Fusese curios la început, dar alături de colegul său devenea stingher în a face vreo cucerire.
- Mda. Cu tine nici c-aş putea fute ceva.
- Am să iau asta ca pe un compliment. Ştii că sunt contra infidelităţii, fie că este gândită sau înfăptuită.
- Grăit-a Sfântul Luca…Tocmai din cauza asta eşti solo.
Accentuase la urechea tânărului, într-o combinaţie severă de lascivitate. Acesta îl îndepărtase amuzat cu cotul.
- Ţii să îmi aminteşti de fiecare dată când ne întâlnim?
- Nu e vina mea că nu cedezi odată avansurilor mele.
Dăduse din cap ştiind că aluzia lui Simon venea doar în glumă, şi nici nu îi reproşa ceva pentru că şi el apela la tachinări de acest gen.
Tăcerea apăru între ei la un moment dat când ajunseseră la sediul revistei unde lucrau. Clădirea aflată pe un bulevard destul de circulat, aproape de una din televiziunile private, era una îngrijită. Se putea deduce stilul vechi al construcţiei, şi concluzionase că era vorba de un edificiu proaspăt consolidat. Avea cinci nivele, învăţase asta de ultima dată când umblase ca un bezmetic să găsească biroul şefului său. Nu era o clădire complicată ca interior, ci doar greu de ajuns dintr-un loc în altul. Asta pentru că avea prostul obicei de a nu folosi liftul. Nu din moft, sau ca promotor al mişcării, ci ca suferind de claustrofobie. Cel puţin când venea vorba de lifturi.
- La ce etaj e întâlnirea?
Se trezise să întrebe frământat la vederea lifturilor. În gândul său alegerea era deja făcută.
- Trei, dar vom lua liftul.
Făcuse o pauză între paşi şi se oprise imediat în loc.
- Du-te tu. Eu vin pe scări.
- Simon!
Se plânsese Luca nemulţumit că trebuia să profite singur că liftul chemat sosise mai devreme decât se aşteptase şi intra pe uşile metalice proaspăt deschise. Bărbatul îi făcuse semn cu mâna pornind între timp pe scări. Era aproape sigur că va ajunge la timp, şi urmărea butoanele liftului ce se înverzeau la fiecare etaj. Fără a urca prea sus, sosise odată cu colegul care ieşea din lift.
- Nu te înţeleg. Lifturile astea sunt noi şi rezistente, verificate în fiecare lună.
- Încetează să faci reclamă bună într-o ţară proastă. Nu îţi şade.
- Dar merg bine, omule! Nu mori în ele.
- Problema, omule, nu e că mor în ele. Problema este că îmi vine să omor în ele. Cunoşti? E ceva de psihic.
- Fiind vorba de tine nu mă miră nimic.
- Eşti pe drumul cel bun.
Uşile de lemn nu dădeau altundeva decât în holuri unde trebuiau deschise alte uşi. Îl lăsase pe colegul său să pătrundă primul în fiecare încăpere şi să salute. El se rezumase la a îngâna în urma lui, ferindu-se în a fixa pe cineva cu privirea prea mult. Odată oprit în loc s-ar fi simţit nevoit să se poarte insuportabil de civilizat, şi prefera să ofere cuiva ocazia. Nu cunoştea prea mulţi care lucrau acolo, preferând să aibă de făcut doar cu Luca şi atât, eliminându-şi şeful din discuţie. Omul acela nu avea idee despre ce face fiecare în parte. Uneori se întreba care este persoana din umbră, braţul ferm al revistei pentru adulţi, pentru că şeful lor exista doar fictiv. Refuza însă să lase întrebările lui să cadă pe capul cuiva, în principal pe al lui Luca. Erau simple chestiuni la care dorea să investigheze singur, la timpul şi pofta proprie.
- Va ţine şeful un discurs, ceva?
Îşi amintise să întrebe, dar colegul dăduse din cap negativ. Ridicase mirat din sprâncene pentru lipsa subită a unui răspuns vocal.
- Moment mut?
- Am uitat să îmi iau nişte însemnări.
Îl lămurise pentru comportamentul ezitant, uşor fâstâcit. Simon îi pusese mâna pe umăr încercând să-l liniştească, doar se putea transpune în aceeaşi stare căci i se întâmplase de nenumărate ori.
- Am să-ţi motivez eu asta, e vina mea oricum. M-ai însoţit şi le-ai uitat.
- Nu erau prea importante, dar…mă puteam ajuta de ele la susţinerea unei alegeri.
- Cum spui tu…
Încetase tentativa sa de a-l consola şi deschise uşa la biroul unde bănuia că va avea loc întâlnirea. Se trezise întâmpinat doar de încă doi oameni.
- Mă aşteptam la mai mulţi…
Vorbise încet să se facă auzit numai de Luca. Acesta îl poftise spre masa rotundă din lemn masiv ce ocupa partea dinspre ferestre.
- Sunt doar ei doi pe moment. Mai avem pe cineva de aşteptat şi putem începe.
- Şeful nu va fi aici azi?
- Nu e nevoie de şef.
Replicase unul din colegii săi, şi pentru că nu îi cunoştea se grăbise să dea mâna cu fiecare în parte înainte de dezbatere. Intenţiona să lase impresia unui om dezinteresat faţă de interacţiunea cu alţi semeni, dar nicidecum nepoliticos sau dezagreabil.
- Este important că ai venit.
Se mirase puţin ascultând bucuria din glasul celuilalt coleg, fără a înţelege de ce prezenţa lui le devenise indispensabilă tocmai acum. Nici măcar nu-l cunoşteau, dar privind o clipă spre Luca, care zâmbea subtil, îşi dădea seama că probabil ştiau câte puţin despre el. Mai mult decât că scrie o rubrică de două pagini pentru revista de adulţi, cea mai lungă dedicată cuiva din colectivul lor.
- Vor să aducem un nou coleg, pentru o rubrică asemănătoare cu a ta, dar de o pagină. Încercăm să actualizăm odată cu tendinţele, şi se cer astfel de rubrici pentru că se poate comunica.
- Comunica?
- Am uitat să precizez că de acum înainte revista are şi o variantă online unde poţi citi poveştile şi a lăsa păreri.
Înainte de a deschide gura puţin enervat de situaţie pentru că afla abia acum, Luca se grăbise să îi taie elanul.
- Rubrica ta nu apare online pentru simplul motiv că aduce cumpărători. Nu vreau să crezi că te considerăm ca un produs ce aduce profit, dar asta-i adevărul. Prin urmare, eşti un rău necesar.
Încheiase Luca pledoaria făcându-l să-şi mute între timp braţele pe masă şi să stea cu degetele împreunate fixându-şi mâinile pe tot parcursul discursului. Era mulţumit că nu trebuia să intre pe internet să vadă procentul accesărilor pentru rubrica lui.
- Înţeleg. Deci pentru mine nu se schimbă nimic.
- Exact.
- Atunci?
- Fiind unul dintre cei mai buni, e normal să te chemăm să faci o sortare a posibililor candidaţi.
Îşi îndreptase privirea spre locul de unde venea vocea feminină. Tânăra intrase pe uşă având o sclipire în ochi ce Simon o cataloga drept una pe care o întâlneşti la oamenii ţăcăniţi sau la cei care ştiu ce vor şi ştiu cum să şi obţină asta. Se ridicase de pe scaun înaintea celorlalţi, întâmpinându-şi galant colega. Strângerea ei de mână era răcoritoare, o prezenţă feminină era bună pentru ei, patru bărbaţi. Mai ales o tipă cu tupeu.
- În regulă.
Acceptase fără prea multe bătăi de cap, fiind curios să vadă ce anume se află în mapa albastră de plastic ce aterizase din mâna femeii direct pe masa lor de lucru.
- Aici sunt fix cinci lucrări. Fiecare cu tematică separată dar în principal toate conţin câte o scenă de sex. Vreau să o alegem pe cea bună. Părerea celor trei contează - arătase doar cu bărbia, părul ei lung lăsându-se uşor peste umeri. Îl avea lung aproape până în talie, cel puţin stând aplecată, judecase Simon, trecând cu vederea trăsăturile ei. Costumul pe care îl purta îi venea potrivit ca o mănuşă, strâmt la bust şi talie atât cât să ţină aţintită privirea oricărui bărbat ce făcea greşeala de a o admira. I se întâmplase firescul lapsus, dar revenise din plin ceva mai zâmbitor şi cu o idee în plus pentru rubrica sa. Deplasarea până în Bucureşti se dovedea deja productivă. – dar este mult mai importantă părerea unui expert. Tu eşti acela.
Continuase clipind spre Simon în aşteptarea unei confirmări. Bărbatul se rezumase la a se încrunta, fără să răspundă încă.
- Mulţumesc.
Nu-i era necesar nimic mai mult decât a-şi arăta gratitudinea pentru încrederea lor. Nu se considera un expert, dar se simţea capabil să îndeplinească sarcina, ceea ce-l făcea cel puţin profesional, dacă nu, potrivit.
- Vreau să citiţi toţi trei cu atenţie toate poveştile astea şi să îmi alegeţi una, chiar două. Unul este deja favorizat, dar n-am să-i dau numele încă pentru că nu vreau să se creadă că influenţez.
- Atunci de ce n-aţi tăcut?
Intervenise studiindu-i atent reacţia. Devenind stingheră dintr-o dată nu avea aceeaşi alură ca înainte, determinându-l să o lăsase în pace pe moment. Bănuia că ştie personal pe respectiva sau respectivul şi n-ar fi vrut să facă pronosticuri, dar probabil că avea şanse mari să coincidă cu alegerea lor. Era curios să vadă doar dacă e vorba de o femeie sau de un bărbat, aşa că prinsese una din colile numerotate şi începuse să citească cu atenţie.
- Are cineva un pix cu roşu? Chestia asta are greşeli.
- Simon, eşti iezuitul iezuiţilor. Contează conţinutul.
- Întocmai, nu mă uit după gramatici răsuflate în vremuri de tranziţie…
- Îmi placi.
Şuşotise spre el unul din colegi, bătându-l amical pe umăr.
- Încercaţi să reţineţi greşelile.
- Dă-mi foaie şi am să ţi le reţin cât vrei.
Femeia oftase conformându-se. Mersese cu paşi repezi spre unul din birouri de unde luase o coală albă şi un pix pentru Simon.
- Adu şi pentru noi.
- Cerinţele lui sunt în trend.
Motivase Luca zâmbindu-i larg. Bruneta dăduse din cap, dar în cele din urmă adusese coli şi pixuri pentru toţi trei.
Liniştea nu îl deranja deloc, ci doar faptul că nu putea şti ceea ce citesc ceilalţi trei colegi ai săi. Ar fi vrut să vadă dacă aveau deja un favorit, deşi era cam devreme pentru a face asta. El abia că împinsese una din coli spre reject clar. Nici nu încăpea vorbă că ar putea intra la revistă şi nu înţelegea ce-i determinase să o aleagă pentru a fi citită.
Avea impresia obscură că i se oprise mintea în loc. Pentru câteva momente fixase ca un tâmp coala, fără a-i veni să creadă că cineva poate limita într-atât scrisul. Iar lui la ziarul local îi veneau cei de la conducere cu cerinţe care mai de care ifosarde şi diferite încât se vedea nevoit să scrie cât mai detaliat, dar pe scurt, dacă putea spune asta fără a se contrazice singur.
Prima lucrare şi îi mai rămâneau patru. Decis în a-şi termina sarcina cât mai repede cu putinţă luase încă o coală din cele adunate pe masă, începând să citească. Spre final o lăsase spre mijloc, hotărât să mai dezbată. Constatase cu mirare că era un text nu rău, dar nici prea bun. Făcuse cu plăcere o a doua însemnare pe coala lui cu corecturi.
Nici nu-i mai fixa pe ceilalţi, concentrându-se asupra unui nou text. Oftase fără a găsi nimic interesant decât corectitudinea scrisului şi o monotonie crasă. Se scărpinase sub bărbie constatând că are aşteptări prea ridicate. Nu ştia că poate fi un cititor atât de critic, dar a asculta predici de corectare atâta timp probabil îi intraseră în sistemul nervos, implantându-se în judecăţile sale obiective. Pe care spera să le aibă…
De la prima până la ultima simţise cum creierul i se încreţeşte treptat datorită nerăbdării. Constata că n-ar fi bun pentru a juriza, datoria de a delibera pentru ceva tăindu-i plăcerea lecturii. Unde existase, pe alocuri.
- Simon, ai terminat?
Luca încercase să-i ia foaia cu notiţele din faţă, dar o întorsese repede cu susul în jos.
- Votul meu e cât se poate de secret.
Minţise muşcându-şi buza de jos datorită lipsei nicotinei. Dorea ceva care să-i aducă răspunsul magic, fiind prins între a alege între două lucrări. Poate de aceea devenise uşor irascibil.
- La fel şi ale noastre, dar va trebui să deliberăm până la urmă.
Femeia zâmbise cald spre el, ochii ei negri rămânând fixaţi pe ai lui. Păstrase o atitudine relaxată, dar în sinea sa începuse să se întrebe dacă votul său va trebui să coincidă cu aşteptările lor. Dacă se făcuse deja alegerea şi el trebuia să o întărească numai?
Se ridicase de pe scaun.
- Vreau pauză de ţigară.
Mormăise întorcând foaia cu corecturile sale pe faţă, de acum, fără să îi pese că o văd ceilalţi.
- E în regulă.
Vorbise Luca făcându-i semn spre uşă. Ieşise calm văzând că este primul care apucă foaia în mână pentru a o citi. Zâmbise uşor, dar întorsese repede capul fără ca cineva să-l observe.

Moldoveanul rămăsese cu ochii mijiţi în coala aproximativ albă unde Simon notase corecturile sale şi unde ar fi trebuit să scrie şi lucrarea pe care o considera potrivită. Să întocmească un fel de top.
- Nu înţeleg, dar omul acesta e nebun de legat. Ia uitaţi ce-a scris.
Ceilalţi doi colegi, inclusiv femeia, se ridicaseră de pe scaunele lor înconjurând masa în acel spaţiu. Foaia fusese întoarsă spre stânga şi dreapta, obţinând ca reacţii râsete înfundate.
- Care din lucrări o putem lua de bună? Cea cu cinci pule sau pe cea cu una?
- Luca, tu-l cunoşti mai bine…
- Lasă-l să se întoarcă şi să explice singur. Lângă pula cinci sunt…fire de întrebare.
Izbucniseră în hohote de râs.


De partea cealaltă a uşii nimic din manifestaţiile lor nu îi alungau agitaţia. Simon îşi aprinsese repede ţigara, scuturând prea devreme mucul spre un coş de gunoi improvizat dintr-o farfurie de plastic lăsată pe o masă învechită. Holul arăta anost şi pustiu în comparaţie cu modul în care erau mobilate birourile clădirii. Oftase scârbit. La fel şi lucrările pe care le citise ultima dată, aveau ceea ce era necesar în conţinut, dar în ansamblu slăbiciunea lor avansa spre monoton.
Se jucase cu pachetul de ţigări, desfăcându-i timbrul. Poate că aici nu mai avea ce desface, şi trebuia să ia totul ca atare. De fapt, implicarea lui chiar o dorea cât mai strictă, în sensul de minim şi scurt. S-ar fi lepădat imediat dacă ar fi putut, de ambele lucrări, lăsându-le în seama oricui altcuiva.
Stinsese ţigara pe la mijlocul ei, hotărât să pună capăt dubiilor şi să vadă despre cine este vorba. Începea să se contureze o antipatie enormă în sinea lui faţă de actul propriu-zis.

- Te aşteptam înapoi!
Nici nu intrase bine şi Luca îl trăgea spre masa de lucru. Ştia că sunt nedumeriţi, dar la fel de nedumerit era şi el, nedumerit spre iritaţie.
- Am două lucrări care sunt bunicele, nu bune. Acceptabile dacă sunt un cititor mediocru şi n-am mai întâlnit aşa scriituri în viaţa mea.
- Deci erai hotărât. Coala asta e numai o glumă?
O ridicase unul din bărbaţi, zâmbind uşor.
- Nicidecum. Îmi păstrez semnele de întrebare, doar că nu aveţi cum să răspundeţi voi la ele, ci autorul. Tocmai de aceea am să elimin lucrarea.
- Care din ele este cea eliminată?
Întrebase precipitată femeia, emoţia trădându-se pe chipul ei, pierzându-şi iar acea stăpânire de sine. Acum era sigur că sforile se puteau trage şi în modul acesta, cam incorect, dar pentru el, egal cu zero. Când cineva nepotrivit vine pe un loc şi mai nepotrivit, este normal să se aleagă cu reacţii asemănătoare.
- Dacă am să spun, nu va face nici o diferenţă. Astea două lucrări sunt cele care le-am ales, restul, e hotărârea voastră.
Trecuse peste momentul lor de uimire apucând prima foaie în mână. Revenise cu privirea spre text, doar în grabă:
- Asta spre exemplu, este în regulă din punctul de vedere al descrierii, dar sexul nu e suficient de expus. Are influenţe romantice, şi într-o revistă ca asta n-avem de-a face cu sentimentalul. Cealaltă se termină brusc, e ca şi cum nu mi-aş termina propria propoziţie şi îmi insult şi cititorul pe deasupra.
- Şi noi ce mai alegem? Le-ai desfiinţat pe ambele…
Comentase Luca zâmbind pe ascuns. Îi plăcea faptul că Simon nu se lăsase influenţat de atitudinea colegei lor, şi era normal să se întâmple aşa.
- E treaba voastră de aici încolo.
Luase loc pe scaun, mult mai relaxat. Scăpase de problema deciziei, ca la un vot unde oricum indiferent de alegerea proprie, conducătorii leagă o alianţă contrară votului, anulându-l. Într-o definiţie prescurtată, dar pentru el era pur şi simplu o scamatorie de a acorda cuiva şansa pe care poate alţii ar fi meritat-o cinstit. Dar nu vroia să intre în jocuri perverse ce nu implicau sexul.
- Eu am să aleg lucrarea a doua. Indiferent de critica ta dură, e unica ce poate crea o arie propice dezbaterilor şi a unor cititori de o categorie nouă.
Bruneta privise spre Simon aşteptându-se să fie contrazisă. Doar că zâmbetul de pe buzele lui îi dovedeau opusul.
- Nu era o critică, era o constatare proprie.
Pusese bărbia în palmă, privind cu lene spre ea. Nu vroia să intre în divergenţe sau în contradicţii mai intense. Nici nu se vedea susţinând însă asemenea lucrări.
- De exemplu autorul acesteia spune clar că sexul nu e ceva ce trebuie notat, sau corectat. Ci făcut!
Izbucnise în râs, modul ei de a lua apărarea lucrării căzând spre ilar.
- Atunci de ce n-a venit aici să ne facă o felaţie la fiecare în parte? Să simţim ce vrea să spună…
- Corect. - Intervenise celălalt coleg, strângând colile toate împreună într-un maldăr. – Eu aleg prima lucrare, cea de-a doua mi-e teamă că merge spre ridicol.
- Prima de asemenea.
- Nu trebuie să faceţi asta doar pentru că am intervenit cu vehemenţa replicilor mele – le tăiase repede elanul, privindu-i cu seriozitate. – Părerea mea e ca unui cetăţean ce trebuie să creadă sau nu balivernele cuiva. Care mi se par mai mincinoase şi uşoare din punct de vedere al sexului, aici, acelea sunt cele care îmi servesc mulţumirea naţională. Trebuie să faceţi ca în politică, chiar dacă avem de-a face cu un interior stricat, carcasa perfectă e aia care dă bine.
- M-am pierdut de tot în ce spui.
- Spun că ce am ales eu e alegerea mea. Ce alegeţi voi, depinde de voi.
Se ridicase de pe scaun, telefonul vibrându-i în buzunarul de la cămaşă.
- Mă scuzaţi, trebuie să răspund.
Ieşise din birou mulţumit. Probabil complicase şi mai mult sensul alegerii lor, dar nu îl interesa asta pe moment. Rânjise ştiind cine îl sună.
- Cât mai ai până ajungi în gară?
- Vreo oră, cel puţin. Sper să nu fie întârzieri…
Se auzise vocea lui Cosmin la capătul firului, şi îşi permisese să aprindă o nouă ţigară. Era nerăbdător să-l întâmpine.
- Eu nu mai am mult aici, şi am să plec.
- Bine. Abia aştept să te văd!
Închisese brusc ochii, simţind în sinea sa o combinaţie între amuzament şi seriozitate. Era normal ca amândoi să aibă acelaşi sentiment, dar spus, parcă se diminua.
- Şi eu.
Mormăise repede, închizând telefonul. Avea să i-o demonstreze oricum…
Hotărât să plece cât mai devreme uitase ţigara în gură, amintindu-şi abia când mâna apăsase pe clanţa de la uşă. Ceva însă în apăsarea ei nu venise de la sine, şi retrăgându-şi braţul îşi dădu seama că cineva tocmai iese pe uşă.
- Ai terminat de vorbit?
Chipul moldoveanului nu trăda nici o schimbare, şi se încruntase.
- Aţi ales?
- Da.
Închisese iar ochii şi scosese un puf de exasperare pe nări.
- Aţi votat ca mine, aşa e?
- Da.
Râsese acesta ştiind cât de multă antipatie avea pentru cei care luau drept bune cuvintele sau deciziile sale.
Simon dădu din cap cu dezaprobare, dar nici nu-i mai păsa.
- Putem pleca acum? Trebuie să-mi aştept iubitul de la gară…
Luca îl privise îndelung, râsul său schimbându-se într-un rânjet larg.
- Pot să-l întâlnesc şi eu?
- Numai dacă accepţi s-o facem în trei…
Îl plesnise peste umăr cu exasperare, deşi nu încetase să zâmbească.
- Du-te. Am să le spun că ai treburi de rezolvat…Oricum deja ţi-ai făcu treaba, mai mult decât bine.
- Mersi.
Primise drept răspuns un sărut rapid pe buze, Simon lăsându-l buimac. Ştia că nu tentativele lui din trecut, când încercase să-l seducă, dăduseră roade, ci pur şi simplu fiind deschis. Zâmbise ducând degetele spre gură, muşcând în treacăt buzele. Şi îl mai lăsa şi invidios pe deasupra…
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.