miercuri, 14 aprilie 2010

Orice lucru are un final

Lăsându-şi pantofii la uşă lângă cuierul cu haine, ezitase în a-şi da jos jacheta. Planurile i se schimbaseră de îndată ce-l văzuse pe Emi îmbrăcat de plecare şi cât timp acesta se fâstâcise pentru a-l saluta luase o hotărâre. Îl prinsese cu fermitate de braţul stâng, trăgându-l în braţele lui. Băiatul nu-l respinsese, considerând un semn bun reacţia lui.
De aproape două săptămâni îl evitase, iar când se vedeau Simon scurta perioada doar pentru simple discuţii.
- Hai să mergem undeva, noi doi.
Şoptise cu vocea afectuoasă, Emi lăsându-şi imediat capul pe umerii lui, strângându-l cu braţele pe laterală până ce-i cuprinsese spatele.
- Îmi doream să aud asta de la tine…
Recunoscuse cu reproş, uitându-se fix spre Simon. Acesta nu avea de ce să se mire, dar refuzase în a-i da dreptate sau a-i oferi scuze prietenului său. Scrâşnise printre dinţi :
- Eşti deja îmbrăcat. Ia o haină pe tine, şi să mergem. Asta dacă mai vrei să ieşi…
Adăugase apoi ameninţător, văzând cum ochii tânărului se măresc de teamă, aproape că-i lăcrimau. Scosese un puf nervos pe nări. Ura să-l audă plângând.
- Mi-e foame.
Încercase să-i ia repede gândul de la o posibilă ripostă. N-ar fi vrut să aibă o mai mare bătaie de cap. Neglijase de ceva vreme relaţia lor, fiind conştient cât îl afecta pe Emi răceala lui. Nu găsea în el decât nebunia de a se gândi la altul.
- Îţi pot pregăti ceva dacă vrei.
Sugestia venise cu un licăr de speranţă, dar îl sfâşiase repede cu o poftă sadică.
- Mâncăm o pizza în oraş.
- Cum vrei tu…
Emi se îmbrăcase repede, sesizând faptul că răbdarea lui are limite scurte. Găsea semne de iritaţie în fiecare mişcare bruscă pe care Simon o făcea, inclusiv la ieşire, când izbise cu uşa. Noroc că părinţii lui nu erau acasă, altfel s-ar fi gândit că îşi supărase prietenul cu ceva anume. Toţi îl tratau cu respect, ştiindu-l suficient de matur nu doar în atitudine ci şi prin felul în care gândea. Pentru el era un model de urmat. Carisma şi îndemânarea cu care întrebuinţa fiecare cuvânt cucerea întotdeauna oamenii potriviţi. Ştia să câştige de partea lui pe cei simpli sau pe cei la fel de pricepuţi. Nu ar fi contestat niciodată gusturile sale.
Briza vântului de primăvară îl făceau să clipească des, şi cu coada ochiului zărise un zâmbet prostesc pe buzele lui Emi. Era simplu de înţeles că savura clipele lor împreună, revenindu-şi după momentul lor de tensiune. Se bucura într-un fel, pentru că nu intenţiona să-i provoace atâta suferinţă. Oftase, lăsându-se consolat de tânăr, care profitase de atitudinea lui rezervată pentru a-l prinde de braţ. Nu îl îndepărtase, nu l-ar fi îndepărtat niciodată, chiar dacă avea o antipatie pentru dovezile de afecţiune în public. Numai câţiva oameni întorseseră capul după ei, Emi zâmbind în continuare cu naivitate.
- Arăţi obosit, Simon. Iar stai nopţile şi citeşti ?
- Măcar am o ocupaţie…
- O să îţi pierzi minţile de la atâta carte !
Rânjise, împingând un deget în pieptul lui, ţinându-l acolo câteva clipe, unde cuta dintre muşchi era mai evidenţiată. Avea o fixaţie cu acel loc, dar văzându-l pe Simon încruntat, revenise iar lângă el. Întrerupsese îmbrăţişarea pentru a-i merge alături. Ascundea în sinea sa toate acele constatări, orice gest, din jur sau al lui Simon. Ochii lui percepeau acea dezaprobare a altora când îi era prea aproape, dar simţea numai o superioritate. Îngâmfarea de a avea ceva ce alţii nu putea cunoaşte sau obţine vreodată.
- Ai ales deja un loc ?
- În centru. Ştii că nu-i departe. Undeva unde să se poată fuma…
- Spuneai că te laşi.
Comentase cu bosumflare ; nu trăia cu impresia că îl va putea schimba vreodată pe Simon, şi în sinea sa nu dorea nici o altă schimbare. Doar vroia să-l scape de un viciu.
- Am să mă las când te apuci tu.
Îl apucase de umeri, râzând de mima supărăcioasă de pe chipul băiatului. Până şi părul lung i se înfoiase pe lângă umeri. Îşi trecuse grijului mâna printre pletele lui rebele.
- Să-l laşi mai lung.
- Aha.
Observând cum se roşeşte încetase cu atingerile. Uneori nu ştia dacă este prea tandru sau prea insistent când venea vorba de Emi. Nu exista nici o cale de mijloc, ori o alternativă mulţumitoare. Nu era timid, ci jenat uneori de unele lucruri pe care el nu le putea înţelege.
Nimic din lumea acestuia nu-i păcălea instinctele. Nici măcar acele raze reci de soare nu-l puteau încălzi. Le fel şi Emi. Poate gândul că era întodeauna acolo făcea ca gloria unei poveşti de dragoste între ei să fie atât de searbădă. Gândul că îl putea pierde vreodată îl cutremura, ştiind că numai moartea poate interveni între ei. Dar asta nu-l îndemna să închidă ochii şi să treacă cu vederea adevăratul chip al celui pe care îl avea aproape.
Băiatul acela al cărei privire devenea mult prea des schimbătoare. Ar fi vrut să facă ceva, dar singura lui soluţie era întotdeuna cea de a fugi în braţele lui Lau…întotdeauna prea primitoare.
Emi era ca acele drumuri lungi şi line, când te aşteptai mai puţin apărea o curbă. Şi savura să întindă astfel de capcane, ca un copil căruia îi stă gândul doar la giumbuşlucuri.
Îşi dorea să aibă răbdare pentru a-l înţelege, dar găsise în Lau ceva mult mai intens şi mai fascinant decât evoluţia spre pubertate a prietenului său din copilărie.
- Hai acolo !
Arătase brunetul spre un bar nou deschis, apucându-l grăbit de cot.
- E suficientă vocea ta.
Comentase iritat, smucindu-şi braţul. Îl apucase de mână, strângându-i degetele aproape de strivire. Grimasa lui nu-l emoţiona cu nimic.
- Acolo vroiam să mergem. Comportă-te ca omul, ia-mă de mână, nu sta agăţat de mine ca maimuţoiul !
Barul era printre cele selecte, nu degeaba tânărul se entuziasmase atât. Deschis recent atrăgea prin structura din sticlă fumurie îmbinată cu cea de metal. Una din intrări dădea spre cea mai circulată arteră ale oraşului, asigurând în acest mod clientelă suficientă în orice oră a zilei.
Alesese o masă din colţ, undeva în spate. Ştia că Emi are aceleaşi gusturi şi nu va comenta, deşi erau dăţi în care i se punea pata de a sta undeva la geam. Aici măcar avea o vedere în ansamblu, din toate părţile.
- Nu e aşa special aici. Îi auzeam pe toţi vorbind de “Ryo” ca de cel mai « cool » bar deschis.
- Noua Mecca al figuranţilor probabil. Ai aflat de la colegii tăi de clasă?
Tachinase ştiind că nu se intelege aşa bine cu ei datorită diferenţelor de idei şi a modului de viaţă.
- Am auzit când i se făcea reclamă la Radio. Şi de la fratele meu. A fost aici acum câteva săptămâni cu colegii de liceu.
Regretase că deschisese subiectul. Ştia că fratele lui Emi nu îl ia cu el în oraş niciodată, şi nu îl lasă să-i cunoască amicii decât constrâns de părinţi. Aceeaşi atitudine pe care o avea şi el. Îl ţinea pe Emi departe de viaţa lui, de distracţiile sau de supărările sale. Realiza că alegerea aceasta îl face să sufere, dar nu concepea că lucrurile ar putea sta în alt mod.
Comandaseră câte o pizza fiecare, având în comun plăcerea de a mânca, în special când le era foame. Un stomac plin întotdeauna aducea buna dispoziţie, o simţea pe pielea lui acum cât discuţia începea să revină spre una lejeră, cu teme simple.
Faţa senină a iubitului său trezea în el un ciudat sentiment de melancolie. Nu-şi suporta aceste momente de slăbiciune, dar gândurile sale uneori păreau a o lua razna. O combinaţie între dorinţă şi regret, ultima predominând. Degeaba căuta în ochii lui acele memorii, prezentul aliena trecutul din ce în ce mai mult.
- E loc şi pentru mine ?
Îi întrerupsese o voce ciudată, Simon ridicând capul din farfuria sa şi lăsând imediat felia de pizza din mână, iar Emi oprindu-se din vorbit.
- Cine eşti tu ?!
Întrebase imediat cu nervozitate, având un ton ameninţător văzând cum străinul se aşează aproape de Simon. Obrajii i se roşiseră, şi îşi îndreptase agitat privirea spre prietenul său.
- Simon probabil mă cunoaşte.
Rânjetul de pe buzele sale îl făcea să verse. Îl cunoştea suficient de bine încât să-i vină să se ridice de la masă. Nu vedea însă ce treabă ar fi avut un model, acel model, cu el. Lau era singura lor cunoştiinţă comună.
- Ce doreşti ?
Replicase cu politeţe prefăcută, un zâmbet ameninţător apărând scurt pe chipul lui. Orice treabă ar fi avut, nimic nu părea de bun augur.
- Vroiam doar să te întreb dacă de câteva zile nu îţi lipseşte ceva ? Ceva important…
Adăugase, lăsând ochii săi negri să umble lacomi peste gâtul şi pieptul lui Simon. Ridicase mâna dreaptă pentru a-i lua o scamă invizibilă de pe umăr. Satisfacţia de-al vedea încruntat îl îndemna să-şi continue jocul. Emi privea din ce în ce mai contrariat.
- Cum ar fi ?
Rostise printre dinţi, fără a-şi ascunde repulsia faţă de jocul psihologic pe care îl încerca tânărul. Nici măcar gândul că ştia ceva de el şi Lau nu-l speria.
- Iubitul tău, dragule. Şi nu ăsta care stă cu tine la masă !
Nimic nu-l ridicase atât de subit de pe scaun. Îl apucase de gulerul vestei şi al cămăşii în carouri ce o purta pe dedesubt. Nici măcar faptul că era cu mult mai înalt decât el nu îl împiedicase să-l tragă pentru a-şi calma nervii. Îi venea să-l strângă de gât. De cealaltă parte încerca să-şi calmeze bătăile inimii. Emi nici nu mai conta. Vroia să îl vadă pe Lau în acele clipe, să-i liniştească temerile.
- Mai repetă odată !
- A plecat.
Mormăise sufocat, zâmbind însă ceva mai trimufător simţind cum pe moment strânsoarea cedează. Şocul de pe chipul lui Simon îl îndemnase să continue :
- Am încercat să-l consolez, dar plângea după tine. Nici măcar futut nu tăcea din gură… Îl auzeai : Simon, Simon, Simon ! Până şi-n somn tot pe tine te striga.
Ridicase vocea, dar fusese redus la tăcere de palma primită chiar de la Simon.
- Unde ? Unde a plecat Lau?!
- A primit un contract de la o altă agenţie. Nu a spus unde.
- N-a spus unde… Repetase cu jind, relaxându-şi palma care începuse să-l usture. Nervii îi dădeau furnicături peste tot. – Şi tu ?
- Vreau să-i iau locul lângă tine.
Lăsase capul în jos uitându-se lung la el. Impertinenţa unora nu înceta să-l lase fără cuvinte. Nici măcar nu se gândise să-i dea o replică pe măsură, doar apucase câteva bucăţi de pizza strivindu-le de faţa tânărului.
- Hai, Emi. Mă grăbesc…
Aruncase câteva bancnote în mâna unei chelneriţe care venise repede să-i calmeze, observând incidentul. Întorseseră suficiente priviri în bar, şi Emi îl urmase iute spre ieşire. Coordonase mersul încercând să ţină pasul cu Simon, dar în zadar.
- Stai mai uşor. De ce mergi aşa grăbit ?!
Ţipase temător, lăsând să-i curgă lacrimile să-i curgă liber în jos pe obraji. Toată ziua lui se dusese de râpă, de fapt, toate visurile sale se duceau de râpă. Odată cu Simon. Se simţea umilit, fără a avea un sens în viaţa lui. Oricât încerca să-l iubescă, niciodată nu reuşea să-l mulţumească pe deplin.
- Despre cine vorbea tipul ăsta ?
- Uite nişte bani, ia un taxi şi du-te acasă !
Refuzase să explice şi îi vârâse între palme mai mult decât suficient, făcându-l aproape să-şi sufle nasul între bani. Emi îi strânsese cu pumnii, cocoloşind fără să-i pese.
- Tu unde te duci ?! La acel Lau ?
- Da.
În zadar ar fi încercat să ascundă. Acum că adevărul ieşise la iveală nu mai avea să-i pese de alte consecinţe. Se depărtase de amicul său fără a privi înapoi. Deschisese repede telefonul mobil sunând la numărul blondului, dar îl închisese la fel de repede. Numărul nu mai era valabil. Trecuse o mână peste faţa sa palidă, simţind cum pământul i se clatină sub picioare. Ar fi vrut să cadă jos, să se prăbuşească la fel cum îşi simţea inima, înghiţită de o negură rece. Teama că-l pierduse definitiv îi acaparase mintea, şi nu avea linişte. Făcuse semn unui taxi să oprească. Nu exista altă alternativă decât a merge acasă la Laurenţiu. Doar aşa urma să se liniştească.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.