miercuri, 14 aprilie 2010

Reminiscenţă

Ignorase senzaţia de foame în dimineaţa aceea pentru un duş relaxant. Îşi simţea muşchii încă încordaţi, iar somnul nu îi adusese în minte altceva decât căldura unui trup la care începea deja să tânjească. Simţea o lipsă ciudată, ceva ce nu simţise până atunci. Nu îşi putea explica tot ce se întâmplase noaptea trecută, dar nu regreta nimic. Niciodată nu dorise pe cineva atât de mult, fiind de ajuns o simplă privire a tânărului. Cosmin…şi gândurile sale se risipeau în fiecare picătură ce cădea peste el, apa fierbinte făcându-l să închidă ochii lăsându-se purtat de imagini suave. Îşi simţea respiraţia grea fără să vrea. Era frapant să i se întâmple asta, şi copleşit era un cuvânt nepotrivit. Uimirea cu care re trăia fiecare viziune începea să-l sperie. Nu se ştia atât de slab, dar nici că momentul oportun pentru a ceda unor astfel de senzaţii sosise. Şi nu era obişnuit. Chiar şi modul său de a trece uşor peste o noapte pierdută în plăcere se schimbase. Asta pentru că nu avea să-l lase să scape pe cel care îi furase liniştea.
Nu ştia dacă pentru unii asta echivala cu dragostea la prima vedere, şi nu credea în aşa ceva. Nu credea în dragoste, nu concepea o asemenea poezie fantasmagorică. Ştia prea bine că a iubi e ceva ce poţi citi doar în cărţi. Zâmbise discret ştiind în sinea sa că uneori dorinţa întrece limitele raţiunii, dar să i se întâmple chiar lui? Reuşise să se accepte însă aşa cum e până în prezent, de ce nu ar fi acceptat şi că tânărul brunet însufleţise în el senzaţii necunoscute? Noaptea trecută îşi pierduse controlul, căzând pradă unor emoţii noi. Chipul tânărului radia acea lumină interioară întâlnită atât de rar, o îmbinare de melancolie şi speranţă, ultima desăvârşind trăsăturile acestuia. Mult prea tânăr pentru astfel de relaţii, dar Simon nu reuşise să-i reziste. Şi nici nu trebuise să seducă prea mult. O şansă ce însemna prea multe. O şansă pe care nu o lăsase să-i scape. Trecuse de naivitatea cu care refuza relaţiile ca înainte, ori de temerile lui în privinţa aceasta. Poate că le purta încă, dar realitatea pe care Cosmin o oferise era mult prea tentantă decât orice teamă. Şi merita orice efort.
Privise spre cer, odată deschis geamul de la baie. Nu reţinea când era ultima oară când îşi îndreptase visător privirea spre nori. Oftase aerul pe care îl ţinuse în piept cât timp gândul îi zburase la Cosmin, şi spera ca ziua să fie la fel de frumoasă până seara. Plănuise să-l întâlnească iar şi nu dorea nimic să strice atmosfera. Ieşise din baie fără a se deranja să ia un prosop pe el sau să se usuce. Ştia că are toată casa la dispoziţie pentru câteva zile cât unchiul şi mătuşa sa reveneau de la Predeal. Acolo petrecuseră de Revelion, şi spre norocul lui aveau să profite de concediu încă puţin. Tălpile umede se lipeau de podeaua din lemn. Fixase aleea din faţa blocului cu interes, deşi ochii lui erau iar pierduţi în gânduri intense. Pe lângă toate astea se grăbise spre frigiderul din hol pentru a-şi pregăti un sandwich. Nu era adeptul mâncărurilor reci, dar nici al gătitului, aşa că se mulţumea cu ce găseşte prin frigider. Oricum avea suficienţi bani pentru a-şi potoli foamea la un restaurant.
Mâncase cu lentoare, privind la televizor în încercarea de a face timpul să treacă. Bănuia că a privi constant la ceas oricum nu avea să ajute cu ceva. Odată terminat dejunul trecuse într-una din camere, făcându-şi loc sub pătură. Stinsese lumina şi se acomodase cât mai bine în patul spaţios, pentru a se odihni. Dormise puţin de când se întorsese acasă, iar după masa destul de săţioasă părea că devine din ce în ce mai somnoros. Liniştea ce se lăsase peste chipul său trăda un somn liniştit.


Senzaţia de oboseală din trupul său persista şi în somn. Avea impresia că nu poate scăpa de amorţeala ce o resimţea în oase, muşchii ce se contractau cu fiecare mişcare şi îl forţau să doarmă într-o singură poziţie fără a se mişca dar şi durerea de cap ce-i dădea ameţeală chiar şi cu ochii închişi. Atâta neplăcere pentru o noapte de pasiune, gândise zâmbind cu bărbia afundată sub pătură. Pielea încă mai păstrau mirosul celui care îi dăruise acele clipe de plăcere. Trupul lui se încălzea subit numai gândindu-se, dar epuizarea nu-i permitea decât forme încurcate ale memoriei, deşi simţea dorinţa depăşind bariera simplelor cerinţe. Nu avea nevoie de altceva decât să rămână astfel, pentru a se odihni cât mai mult. Ignorase întreruperea scurtă atunci când auzise uşa de la cameră deschizându-se. Era încă prea devreme să deschidă ochii să vadă care din familie pătrunsese în cameră. Câteva bătăi în lemnul de la marginea patului îl făcuseră să clipească de câteva ori. Nu vroia să se trezească încă, dar inevitabil ochii i se deschiseseră, fixând cu iritaţie persoana de alături. Fratele său mai mare nu se ferise în a se aşeza pe locul liber din pat, forţând pătura să se strângă pe lângă trupul lui şi să-l incomodeze.
 Trebuie să te trezeşti să ne ajuţi. Mai târziu avem oaspeţi şi Andra pune întrebări legate de tine toată dimineaţa. Am venit să te avertizez…
 Cât de caritabil. Murmurase iritat, trăgând pătura alături pentru a sta comod alături de fratele lui, ridicându-şi spatele pe pernă.
 Cosmin, ai bătrâni ştiu deja că ai plecat de la petrecere cu un bărbat. Îl privise tânărul puţin încruntat, aşteptând ca tânărul să nege sau să se apere. După ceva timp de aşteptare, văzând că reacţia se lăsa încă aşteptată, continuase:  Ţi-am zis în caz că te-ai gândit deja să inventezi ceva scuze.
 Nu am nevoie de scuze. Ştiu foarte bine de orientarea mea sexuală.
Răspunsese încrucişându-şi braţele. Era deja major, şi suficient de matur pentru a decide ce face, când şi cu cine. Nu avea să îşi lase opiniile schimbate doar pentru că alţii vedeau în el altceva decât ce era în realitate. Şi nu îi plăcea nici ideea de a merge mai des la consiliere psihologică.
Fratele lui oftase, ridicând din sprâncene apoi închizând brusc ochii. Nu ştia ce anume gândeşte, dar chipul lui calm nu trăda gânduri negative.
- Nu te ataca atât de repede în privinţa asta. Ştii bine că îţi suntem alături.
Familia îl susţinuse moral tot timpul, investind în bunăstarea lui psihică imediat după incidentul dramatic din viaţa sa. Nu apucase să îi răspundă fratelui său decât cu o încruntare şi cu buzele deschise pentru a da un răspuns la fel de pozitiv. Mânerul de la uşă era apăsat în jos, sora lor intrând în cameră fără a-i păsa de conversaţia întreruptă. Avea sprâncenele încruntate şi un aspect destul de serios pe chipul ei.
- E o reuniune între fraţi şi eu nu am fost invitată?
- Vorbeam cu el despre cum a petrecut de revelion. O informase fratele lor cel mare cu ceva îngâmfare în voce. Măcar o făcea să creadă pe moment că aflase mai multe decât ea. Şi replica îşi făcuse efectul imediat, Andra aşezându-se repede în pat lângă Cosmin.
- Colegii mamei au spus că ai plecat cu un bărbat.
- Da. Aşa este. Oftase obosit şi enervat pentru că acum urma să dea explicaţii nu doar celor doi, dar şi părinţilor săi. Era inevitabil să nu fie tras la răspundere şi de ei.
- Cine este?
- Un tip! Ce contează?
Se împotrivise în a le spune mai multe. Încă vroia să păstreze pentru el noua sa relaţie, sau…măcar amintirile.
- Cosmin, nu întrebăm pentru a-ţi face rău. Îl mângâiase fratele lui pe cap, făcându-l să se tragă în lături. Avea o insistenţă dubioasă în atingeri. - Pur şi simplu pentru a şti dacă eşti bine după o noapte în care ţi-ai făcut de cap.
- Eşti neserios. Îşi ridicase genunchii la piept, sprijinindu-şi capul pe ei, ignorând chicotele surorii sale. – Nu mi-am făcut de cap. Mi-au zis să merg cu ei şi să mă simt bine. Le-am urmat sfatul.
- Şi te-ai lăsat sedus de un tip pe care l-ai întâlnit acolo. Continuase sora lui cu o privire între visătoare şi determinată. Probabil urma să-l preseze cu întrebări până afla. Acum regreta că nu stă de vorbă cu părinţii lui în locul celor doi, măcar ei ar fi fost scurţi şi la obiect.
- Nu m-am lăsat sedus de nimeni! Şi îl cheamă Simon. Clipise puţin deranjat de liniştea pe care o păstrau cei doi. Probabil nimeni nu se aştepta să cedeze şi să le spună atât de repede. Dar descoperise în el nevoia de a vorbi despre asta, poate nu de a da la iveală totul, însă vorbind amintirile reveneau iar.
- Te-ai protejat? Întrebase fratele lui cel mare, încrucişându-şi braţele ca într-o provocare. Probabil îl considera pe Cosmin încă un adolescent naiv, fiind mai mare decât el. Deşi prima lui intenţie ar fi fost să îi reproşeze asta, tânărul brunet ezitase. Testele făcute înainte erau toate negative şi nu existase nici un pericol în a fi infestat cu vreo boală, dar pe atunci fusese un copil. Pe atunci abia că ştia să explice reproducerea între doi adulţi, dar să se protejeze.
- Am avut grijă, da.
- Nu te mai bosumfla atât şi povesteşte!
Tresărise simţind salteaua mişcându-se din cauza surorii sale, care sărise pe partea lui de pat, trăgându-l de gulerul de la cămaşă.
- Eu am aflat ce vroiam să ştiu. Oftase fratele lor, întinzându-se înainte de a se ridica. Cosmin îl privise cu apreciere. Măcar unul din ei avea maturitatea de a înţelege ce înseamnă să fii discret. – Andra, să fie un interogatoriu scurt. Mama a zis că la zece trebuie să fie în bucătărie să ne ajute. Glumise pe seama fetei, care îi făcuse semn cu mâna că poate ieşi din cameră.
- Deci îl cheamă Simon.
Privirea ei fixă îl făceau să se tragă spre locul eliberat de fratele lui mai devreme. Studiind reacţiile ei, urma o discuţie lungă.
- Andra, nu aş vrea să vorbesc încă despre asta.
Ştia că a încerca să-i domolească curiozitatea cu cuvinte calme nu ducea niciunde. Observa asta din zâmbetul ei amuzat.
- Nu am să îţi pun întrebări jenante Cosmin. Vreau numai să aflu cine este bărbatul, dacă s-a purtat bine cu tine şi dacă aveţi o relaţie.
- Nu ştiu dacă avem o relaţie. Lăsase capul în jos, trecându-şi degetele peste cutele de la pătură. Fie care gest al său trăda o stare de melancolie, amintindu-şi că fusese adus acasă chiar de Simon. Săruturile lui de plecare îi lăsaseră un iz de tristeţe pe buze, simţind încă acea atracţie persistentă faţă de el. Îl dorea în preajmă şi simţea nevoia de a-l revedea.
 O să te mai întâlneşti cu el?
Ridicase ochii spre sora lui, zâmbind puţin mai încrezător.
 Da. M-a rugat să ne întâlnim azi la o cafea. Deşi nu bea cafea…
 Ca să vezi! Glumise sora lui punându-şi mâinile în şold. Frăţiorul meu mai mic are întâlnire şi se cârcotea atât până să îmi spună!
 Suntem de-o seamă! Răsuflase Cosmin încercând să ignore tachinările ei. Diferenţa dintre ei era numai de zece luni.
 Chiar şi cu zece luni, sunt sora ta mai mare aşa că ai face bine să mă asculţi.
Declarase solemn încercând să-şi păstreze chipul serios, deşi marginile buzelor ei trădau deja un zâmbet.
 Nu zău! Răspunsese iritat, gândindu-se să se aşeze la loc cu capul pe pernă. Se răzgândise imediat privind spre ceas. Era aproape zece.
 La ce oră urmează să te întâlneşti cu el?
 Douăsprezece…Şi nu cred că o să mă pot duce. Încerca să ascundă dezamăgirea din vocea lui, la fel şi chipul puţin panicat. Ar fi vrut să găsească o soluţie, dar părinţii lui aveau treabă cu el. Probabil avea să le răspundă şi la întrebări legate de noaptea trecută.
Sora lui îl privise în linişte, ridicându-se între timp de pe pat.
- Ar fi bine să te îmbraci, e aproape zece.
Oftase dezamăgit, aproape obişnuindu-se cu ideea. Nu ştia cum avea să reacţioneze Simon la o amânare a întâlnirii lor în altă zi, dar îşi simţea inima cu atât mai mică cu cât se gândea că tânărul probabil ar fi luat refuzul drept unul general. Era ceva nou pentru el, necunoscut şi atât de plăcut în acelaşi timp să întâlnească pe cineva atât de repede. Şi să simtă sentimente la fel de puternice totodată.
Tremurase scurt realizând că stă în mijlocul camerei aproape gol, contemplând la hainele pe care le purtase noaptea trecută. Arătau şifonate şi puţin prăfuite pe alocuri de la mobila din birourile de la bancă. Un moment scurt, ca cel de acum, în care luase hotărârea de a merge cu Simon. Îşi luase alte haine pe el, destul de comode pentru a sta prin casă, şi ieşise din cameră chinuindu-se îndelung să scape de sentimentul de regret ce nu-i dădea pace. Avea să-l sune pe Simon mai târziu.
- Alte haine mai frumoase nu ai găsit?
Îl luase fratele lui la rost, închizând uşa de la frigider şi lăsându-l pe Cosmin să-l ajute cu farfuriile. Ignorase strâmbăturile fratelui său mai mic, începând să aşeze ingredientele pentru omleta ce o pregătea.
- Nu am nevoie să mă aranjez frumos. Doar nu plec niciunde. Subliniase pe un ton ironic aşezându-se la masă.
- Eu zic să te duci să te schimbi. Andra vrea să mergeţi undeva totuşi.
Cosmin încrucişase mâinile plictisit. De obicei sora lui abuza de faptul că era singurul frate prin preajmă şi îl căra cu ea la cumpărături.
- Mai ai timp totuşi, acum mâncaţi şi după vă vedeţi de treabă.
Încercase tânărul să-l împace aşezându-i o cană cu ceai cald în faţă. Cosmin o luase tăcut începând să bea din ea lent. Era suficient de fierbinte pentru a-i calma neliniştea. O simţea la orice clipire, ştiind că poate pierde o ocazie rară. Nici măcar nu încerca să se consoleze. Până nu vorbea cu Simon despre asta nu avea şanse să se calmeze.
Odată ce gustase omleta, realizase că de fapt era înfometat şi cu fiecare înghiţitură părea că starea sa de spirit se îmbunătăţeşte. Fără a fi însă foarte optimist, dar măcar spre finalul mesei se hotărâse ca după ce termină să-şi ajute fratele, avea să-l sune.
- Eu o să mănânc porţia mea cât timp tu te schimbi.
O privise pe sora sa în holul de la intrare, aranjându-şi părul în oglindă. Judecând după hainele pe care le purta tânăra, aveau să meargă undeva în oraş. Dăduse din umeri, ridicându-se de la masă. Măcar era sătul.
- Să te îmbraci frumos Cosmin. Doar ai întâlnire!
Chicotise aceasta amuzată văzându-l că rămâne cu gura căscată. Nu îi plăcea direcţia în spre care mergea discuţia.
- Nu e treaba ta!
Se apărase imediat, încruntându-se. Andra nu arăta deloc impresionată însă. Din contră, i se părea că ar fi în acord cu reacţia lui.
- Este, pentru că o să merg cu tine să te întâlneşti cu…- şi făcuse o pauză de gândire intensă ridicându-şi degetele la bărbie.
- Cu Simon. Completase fratele lor mai mare râzând de mirarea de pe feţele lor. Cosmin oftase resemnat. Cu asemenea fraţi nu ştia dacă avea de câştigat sau de pierdut.
- Bine. Mă duc să mă îmbrac.
Îşi pupase sora pe obraz şoptindu-i un mulţumesc în treacăt. Nu ştia însă cum de părinţii lui nu erau acasă, şi în graba de a se întoarce în cameră uitase să întrebe. Avea să afle pe drum, îşi spusese închizând uşa şi sprijinindu-şi spatele de ea. Un gest ce-i amintea iar de Simon.
Nu era un expert în modă, dar odată ieşit din cameră şi văzând expresia mulţumită de pe faţa surorii lui îşi dădea seama că făcuse o alegere bună. Avea un mod simplist de a purta hainele, comoditatea fiind principala sa preocupare. Observase aproximativ aceeaşi caracteristică la Simon, bărbatul nu purta nici o bijuterie, nici la gât sau un ceas la mână. Nici măcar cravata, singurul accesoriu adăugat la costumul elegant, nu fusese luată în considerare. Se întreba dacă la întâlnirea de azi i se va părea la fel sau schimbat.
 Schimbă-ţi mimica feţei, îl îndemnase sora lui. Arăţi ca un filosof fără diplomă. Glumise văzându-l că se încruntă enervat.
 Mă gândeam doar. Nu fi băgăcioasă şi nu întreba la ce.
Adăugase imediat văzând că Andra apucă să deschidă gura. O închisese imediat privindu-l cu zâmbetul pe buze.
 Eşti aşa previzibil.
Îi întorsese spatele profitând că trebuia să se încalţe, reuşind astfel să ignore remarcile ei tăioase. Măcar tânăra se pregătise repede, gata de plecare, şi nu avea să aştepte cu sfertul de oră după ea ca de obicei.
 Andra te aştept înapoi acasă până la unu.
Intervenise fratele lor mai mare, apărând în pragul din hol. Lăsase treaba din bucătărie pentru a-i conduce.
 Da, am să ţin minte tăticule.
Ironizase fata ştiind că trebuie să revină repede înapoi acasă. Se enerva mereu, pentru că dintre cei doi ea era cea mai ascultătoare, însă nimeni nu lua în considerare felul ei de a fi. Cosmin îi privise cu dezaprobare. Mereu se ajungea la certuri şi tachinări de acest gen când erau toţi trei acasă. Şi nu prea îi plăcea să fie prins la mijloc.
 Hai să mergem odată. O grăbise pe sora lui deschizând uşa de la intrare. Fata ieşise bombănind, dar cedase până la urmă văzând că fratele lor mai mare le face cu mâna.
 Nu te bucura aşa de mult că o să-l vezi pe Simon „al tău”, se simţise nevoită să adauge pentru a-l vedea pe Cosmin roşindu-se enervat. Mergem la cumpărături mai întâi.
 Era mult prea dubios pentru a fi adevărat. Şi nu mai spune asta. Nu e „al meu”!
 Da, da. Izbucnise în râs prinzându-l de cot pentru a merge la pas. Cosmin oftase resemnat. Presimţea că urmează o discuţie lungă.
 Cum era îmbrăcat la petrecere?
 Simon?
 Normal, tontule! Nu vorbim despre altcineva.
O privise cu coada ochiului, văzând că tânăra aşteaptă curioasă răspunsul lui. Nu avea altă alegere decât să înceapă o conversaţie cu sora lui. Deşi subiectul nu îl încânta prea mult. Nici el nu ştia prea multe despre Simon, iar unele lucruri erau mai mult presupuneri.
 Era îmbrăcat într-un costum negru, cămaşă roşie şi un palton negru. Şi-a lăsat cravata la petrecere. Îşi aminti Cosmin în treacăt, deşi bănuia că cineva tot urma să-i poarte bărbatului de grijă şi să i-o înapoieze.
 Destul de elegant. Şi, altceva ce mai ştii despre el?
 E redactor la un ziar local.
 Serios? Pare a fi cineva important…Ce ziar?
 Nu e din acelaşi oraş cu noi. Adăugase tânărul, uitând să îi spună de detaliul cel mai important. Fata oftase puţin dezamăgită.
 La petrecere toată lumea stătea în jurul lui de parcă ar fi fost cine ştie ce somitate. Şi probabil are destule cunoştinţe, deşi nu arată a fi prea sociabil.
Continuase, amintindu-şi de cât de diferit i se păruse Simon atunci când începuse să converseze cu el. Un bărbat cu o personalitate complexă, ce reuşea uşor să se facă remarcat, ca apoi să îl uimească prin simplitatea gândirii lui.
 Şi diferenţa de ani dintre voi este de…
 Şase ani. Calculase chiar în acea noapte când aflase vârsta lui. Şi îl mulţumea ideea de a avea un iubit mai matur decât el. Un adult cu experienţă nu avea aceeaşi gândire precum tinerii de vârsta lui şi privea lucrurile diferit.
 Dacă îţi place tipul atunci e bine. Îi făcuse fata cu ochiul intrând într-unul din magazinele apropriate. Nu o urmase ştiind că dacă ar fi fost nevoie îl ruga chiar ea să o ajute. Probabil nu avea prea multe de cumpărat.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.