miercuri, 14 aprilie 2010

Veriga slabă (partea I)

Urca cu greutate scările de la intrarea în clădire, în mâna stângă balansând bagajul său, cu dreapta apucându-se de balustrada din lemn. Mirosul închis ce venea dinspre clădirea veche îl făcuse întoarcă privirea în altă parte. Se mira cum de nu este întâmpinat de cineva, dar nici nu apucase să treacă pragul înăuntru că un gardian apăruse din capătul holului. Uniforma şifonată lăsa să se înţeleagă că probabil era într-o pauză sau tocmai fusese ridicat de la masă.
- Îmi cer scuze, începuse politicos, străduindu-se să găsească o frază cât mai scurtă pentru a afla repede răspunsul dorit. – Îl caut pe domnul Simon Barbu.
Încheiase mulţumit de sine că îşi amintise numele de familie al iubitului său atât de repede. Zărise o umbră de recunoaştere în ochii gardianului, şi îşi ascuţise auzul pentru a înţelege indicaţiile din vocea lui moflăită. Accentul diferit nu-l ajuta prea mult, şi reţinuse câteva amănunte numai. Apucase să îi mulţumească pe picior de plecare.
Aflase că Simon lucra la primul etaj, avea propriul lui birou. „Redacţie” Biroul patru. Se întreba în ce stare avea să-l găsească. La telefon păruse distant şi mâhnit din motive pe care nu dorise să i le împărtăşească. Îl înfuriase la început, dar nervozitatea luase forma îngrijorării după prima zi. În a doua se aflase deja în tren, spre a-l vedea cu ochii lui, pentru a vorbi cu el.
Scările drepte înlesneau paşii lui, s-ar fi grăbit, dar gesturile îi erau rezervate. Nu îşi anunţase iubitul că avea să-l viziteze. Cu atât mai puţin la serviciu în timpul programului. Spera să aibă ceva timp să-i vorbească. Măcar să afle pe scurt despre ce este vorba.
Clipise mirat să vadă atâta zarvă, comparat cu parterul, unde domnea liniştea. Nimeni nu vorbea prea mult, dar oamenii circulau dintr-un birou în celălalt, alţii stăteau la coadă pentru câte ceva. Prezenţa lui trecea neobservată, toţi văzându-şi de treabă. Albul coridorului îi displăcea, dar îşi reţinuse grimasa, mergând în continuare.
Găsise uşa cu pricina, fiind singura căptuşită cu piele neagră. Deasupra ei se afla o plăcuţă care confirma că se află la locul potrivit. Se ferise atunci când fusese deschisă brusc. Luat prin surprindere, ratase şansa de a-şi zări iubitul, în grabă ajunsese pe partea care ascundea camera, uşa fiind în dreptul lui.
- Sunt cinci pagini. Suficiente, dar trebuie reduse doar la una şi jumătate.
Veneau indicaţiile unui domn între două vârste, robust, cu un zâmbet amabil. Dinăuntru auzise vocea atât de cunoscută lui:
- Nu garantez că va fi excepţional articolul, dar pot face unul mulţumitor.
- E bun. E o gazetă ce abia se lansează. Avem nevoie de un corector la paginile astea.
Imediat ce închisese uşa, omul ridicase din sprâncene spre Cosmin. Abia după toată discuţia îl observase, şi se pregătea să se scuze când tânărul îl întrerupsese cu vocea domoală.
- Mai este cineva în birou?
Doar ce rostise întrebarea şi îşi dădea seama cât de eronată putea fi. Pentru un străin o astfel de preocupare devenea instantaneu dubioasă. Se retrăsese uşor, punând un picior în spate şi ridicând de lângă el valiza cu bagajul. Oricare ar fi fost răspunsul avea să intre pe acea uşă chiar dacă după cineva l-ar fi dat afară.
- Redactorul.
Bărbatul dăduse din umeri, întărindu-i impresia că se află la locul şi momentul nepotrivit. Studiat atent, acesta îi pusese ezitant mâna pe umeri.
- Cauţi pe cineva anume?
- Simon Barbu.
Ochii i se strânseseră, ridurile aflate în marginea lor încreţindu-se datorită zâmbetului său. Avea buzele subţiri, şi faţa brăzdată de urme sau puncte negre. Poate chipul lui avea un aspect neîngrijit, dar hainele demonstrau contrariul. Probabil era unul dintre superiorii de la redacţia ziarului.
- Este dincolo de uşa pe care am ieşit eu. Baftă!
Îi urase, bătându-l pe umăr înainte de a pleca cu treburile lui. Rămas iar singur, chiar dacă acel coridor nu era tocmai gol, ci forfotea de oameni, fiecare cu probleme de rezolvat, se simţea izolat. Aştepta în zadar ca uşa să se deschidă iar şi Simon să iasă de acolo.
Bătuse de două ori, luând imediat o poziţie de aşteptare. Auzise încuviinţarea primită din încăperea închisă, dar încă nu găsea în el cuvintele potrivite pentru a-şi întâmpina iubitul. Constata că în momentul decisiv, era lipsit de orice gând. Doar plin de acea emotivitate interioară pe care o dispreţuia de fiecare dată când îl lua pe nepregătite.
- Am spus să intri. Nu pot să deschid uşa la fiecare, altfel mă fac portar în loc să….
Glasul i se oprise la terminarea frazei, Simon rămânând pe loc imediat ce-şi zărise iubitul.
Amândoi erau surprinşi, Cosmin fiind gata să-şi ducă mâna la gură din instinct pentru a o acoperi. Rămăsese cu ea deschisă constatând cât de diferit era Simon îmbrăcat la birou.
Cămaşa roşie, dintr-un material vaporos dar apropriat bumbacului îi strângea umerii, mulându-se de la bust în jos. Problema începea de sus, unde Simon o desfăcuse la destui nasturi încât să lase la vedere pieptul său. Amintindu-şi de prima zi de iarnă în care se întâlniseră, cămaşa tot de aceeaşi culoare, dar atunci nu îi dezgolise atât de mult pieptul. Înghiţise în sec, încercând să-şi îndrepte ochii spre a-i acestuia. Observase ezitarea din mişcările lui, atunci când îl poftise în birou.
- Nu mă aşteptam să vii.
Deschisese Simon discuţia dintre ei, ignorând pe moment faptul că avea ceva de făcut. Cosmin zâmbise rezervat, păstrând o seriozitate ce-l ţinea la distanţă.
- Am venit să te văd.
După o scurtă pauză a mişcărilor, Simon se apropriase de el sărutându-l scurt. Până şi parfumul emanat de pielea lui era insuportabil de senzual. Clipise ştergând din mintea sa imaginile erotice, oprindu-se înainte de a deveni evident că se simţea atras de el.
- N-ar fi trebuit să te îngrijorez atât.
Se simţea vinovat. Îl făcuse să bată drumul pentru ei doi, să rezolve neînţelegerea avută la telefon. Iar culpa se îngreuna cu cât nu-i dezvăluia adevărul. Sinceritatea nu era punctul său forte, fiind mereu precum un taier cu două feţe. Nici el nu ştia de ce se ascunde atât, fiind conştient că pierde minţind pe cei dragi. Minţindu-se singur. Alţii o făceau cu mărunţişuri subconştiente, el cu decizii care afectau întotdeauna.
Îşi îmbrăţişase iubitul, strângându-i talia cu palmele, ţinându-l aproape câteva clipe. Insuficiente însă pentru a înlocui de fiecare dată lipsa pe care i-o ducea. Un dor ce-l potolea cu lăcomie, profitând de orice moment. Trupul tânărului era uşor, mişcările lui tandre atunci când îi încercuise gâtul cu braţele. Simon închisese ochii, sprijinindu-şi fruntea de a lui.
- Am să-ţi dau cheile şi adresa să mergi acasă. Eu mai am trei ore până închid aici. Am să scap mai devreme, dar tu trebuie să te odihneşti.
- Acasă…Murmurase Cosmin, lăsând capul în jos, prea roşu în obraji pentru a da ochii cu el. Îl încânta prea mult să audă asta din gura lui. Acest Simon la fel de inabordabil şi senzual ca prima oară.
Bărbatul luase tăcerea ca pe o aprobare, şi se grăbise să caute prin servieta sa cheile de la apartament. Golise câteva compartimente unde avea acte şi note pe foi disperse, Cosmin realizând cât poate fi de dezordonat, deşi în aparenţă nimeni nu l-ar fi catalogat astfel.
- Ce cauţi în geantă?
Îi deranjase o voce masculină, un bărbat ce intrase fără să bată. O apariţie familiară pentru Simon probabil, iubitul său însă tresărise tulburat de întrerupere. Încercase să pară degajat şi calm, dar în sinea sa paralizase şi minte şi trup.
- Cheile.
Vocea calmă indica că noul venit este primit cu bine de Simon. Un semn bun ce-i liniştea din bătăile inimii. Abia atunci realizase că este studiat cu atenţie de cel căruia îi oferise o vedere numai din profil, prefăcându-se interesat de nişte acte de pe biroul iubitului său. Zărise aşezate pe un suport câteva cărţi de vizită şi ridicase una pentru a o citi.
- Ţi-am adus verificările pentru articolul de luni.
Conversase privindu-l cu atenţie pe Cosmin. Simon se prefăcuse că nu observă, dar colţul din dreapta buzelor lui se ridicase în sus fără să vrea. Un zâmbet ascuns sub o mască dublă.
- Pe scurt, ce-ai făcut aici?
Luase dosarul plastifiat, cu documentul printat îngrijit. Colegul lui de serviciu se aşezase cu posteriorul pe marginea biroului său ce dădea spre uşă, cu una din coapse în afară. O poziţie comodă ce-l îndemna să ia loc pe unul din scaunele libere, dar se abţinuse studiindu-i cu atenţie. Amândoi păreau în largul lor, ca doi amici la o şuetă. Una despre muncă totuşi.
- Am verificat informaţiile.
Răspunsul suna mai mult a întrebare, dar Simon acceptase dosarul, trecându-l rapid cu vederea.
- Nu de la aceeaşi sursă sper.
Glumise aruncându-l pe birou, ca apoi să se întoarcă spre coechipierul său fixându-l cu sprâncenele ridicate. Indica silenţios că se poate deplasa înapoi de unde venise. Cosmin lăsase repede privirea în jos, înainte de a fi şi el implicat în jocul lor mut. Se prefăcuse interesat de acea carte de vizită pe care regăsea numele iubitului său. Abia acum realiza că acesta are carte de vizită şi el o vede pentru prima oară. O strecurase cu grijă şi încruntare în buzunarul de la blugi.
- Un nou angajat?
Se strâmbase dezamăgit, planul lui de a nu ieşi în evidenţă eşuase. Până şi vocea lui Simon îi părea în bătaie de joc, avea ceva zeflemitor în felul în care vorbea.
- Nu. Este un musafir de-al meu.
- Îmi pare cunoscut.
Venise şoapta neaşteptată, făcându-i pe cei doi îndrăgostiţi să se privească instantaneu.
- Eşti Cosmin, aşa e? Bărbatul nici măcar nu aşteptase ca acesta să-şi confirme numele şi se îndreptase spre el cu mâna întinsă. - Petre Vasilescu. Încântat să te cunosc. Simon nici nu m-a anunţat că ai să vii. Încheiase cu un reproş pentru amicul său, trimiţându-i ocheade supărate.
Prinsese mâna întinsă, zâmbind cu reţinere. Îşi dădea seama că are de-a face cu prietenul şi colegul lui Simon. Iubitul său îl menţionase în repetate rânduri, în special atunci când ieşeau în oraş, dar abia acum ajunsese să-l cunoască. Nu regreta şansa, şi ar fi vrut să-i vadă mai des.
- Simon vorbeşte din când în când despre tine. Când bea în special. Adăugase râzând, Cosmin uitându-se urât la amândoi. Nu-i plăcea conotaţia discuţiei.
- Cred că nu vrea să ştie asta.
Comentase Simon încrucişând braţele fixând locul unde erau cei doi. Doar asta îi lipsise. O inspecţie cu public, post venirea lui Cosmin.
- Ah, nu înţelege greşit. Nu-i fac reclamă proastă. Vreau să spun că nu vorbeşte multe despre voi doi.
Mâna din buzunar strânsese cartea de vizită, cealaltă o ţinea pe lângă el. Zâmbetul absent împânzise chipul lui o scurtă perioadă de timp, apoi aprobase lejer. Ştia că Simon este un bărbat discret. Un amant ce ţinea în ochii săi secretele celor care-i dezmierdau aşternuturile. Îl cunoştea prea bine, atitudinea rece ce ascundea file grele de relaţii amoroase, unele sfârşite dur. Oftase revoltat. Nu vroia să deschidă răni ce nu-i aparţineau dar le trata ca ale sale. Simon îi intrase pe sub piele, în inima sa.
- Mă bazez pe tine să-mi ţii departe iubitul, sau să chem un specialist?
Se apropriase Simon, luându-l prin surprindere când rostise cuvinte atât de afectuoase, dar şi prin faptul că îl sărutase scurt. Petre înclinase capul, fără a arăta dezgust faţă de gestul lui.
- N-am să spun mai multe. Secretele tale tulburătoare vor fi cărate cu mine în mormânt.
Glumise vânturând mâna spre Simon. Acesta îşi acoperise fruntea zâmbitor, şi răspunsese printr-un clătinat din cap. Acum că Petre începuse discuţia amuzantă, probabil nu avea să înceteze prea curând.
Toţi trei îşi îndreptaseră atenţia spre uşă, bătăile insistente şi dure trezindu-i pe fiecare din contemplările de moment. Îl fixaseră pe Simon, fiind biroul în care lucra îşi luase responsabilitatea şi chemase înăuntru persoana care bătuse la uşă.
- Sper că nu deranjez…
Venise vocea timidă a unui bărbat scund, cu faţa pătrată şi tenul pământiu. Ochii mari şi căprui rivalizau cu părul său răvăşit şi roşcat. Se vedea că este culoarea naturală, sprâncenele având aceeaşi tentă roşcovană.
- Oh, numai bine că eşti şi tu aici.
Şoptise Petre la urechea lui Cosmin, lăsându-se uşor în jos până ce umerii lor se aflau la acelaşi nivel. Lua fraza ca pe o avertizare, studiindu-l atent pe bărbatul care intrase pe uşă. Părea că lumea înconjurătoare devenise inexistentă, ei fiind ignoraţi instantaneu. Simon însă, devenind centrul atenţiei. Şi nu trebuia să bănuiască de ce, recunoştea acea dependentă şi admiraţie din ochii acestuia.
- Ceva ce ar trebui să ştiu?
Şuşotise mai încet decât Petre la început, care rostise fraza pentru a întoarce şi capul lui Simon spre ei. Reuşise desigur ; observându-se clar că nu-şi dorea nimic altceva decât să scape de noua companie, dar la fel, fiind constrâns să suporte.
- Tipul ăsta e nelipsit în fiecare zi. Face ce face şi trece să-l vadă, fără motiv anume. Iar dacă are…e scornit, neadevărat.
- Un fel de obsedat?
Desigur era dur în exprimare. În sinea sa îl compătimea pe bietul îndrăgostit. Simon nu părea a-i da atenţie decât superficial, iar din scurta conversaţie ce o ascultau pe furiş îşi dădea seama că vorbeau strict despre muncă şi nimic altceva.
- Ai zis bine. La etajul superior sunt şi mai rău. Una din tipele de la agenţie se ţine după el de un an de zile. Ai noroc că nu stai zi de zi cu el. Îi mai sună telefonul din când în când cu un număr pe care nu-l ştie. E amuzant să vezi cu câtă nervozitate răspunde.
Râsul înfundat al bărbatului îl neliniştea şi mai mult, făcându-l să tremure din măduva oaselor. Lumea pe care o cunoscuse alături de Simon se rezumase la ei doi, niciodată nu îşi imaginase prea multe în legătură cu iubitul lui. Acum ştia de ce. Obrajii îi luau foc de gelozie, considerând că trebuia să se reţină în a provoca o dispută. Imaginaţia lui începuse oricum să încropească diferite scenarii.
Iubitul său nu părea a lua în seamă şuşotelile lor, nu arăta foarte absorbit de discuţia purtată cu acel tânăr, dar nici prea atent la ei. Era ciudat să-l vadă atât de distant şi serios. Trezise în sinea lui o dorinţă intensă de a-i distrage atenţia. Se simţea atras de el încât abia reuşea să-şi păstreze respiraţia calmă, şi scosese repede din buzunar acea carte de vizită cu numele lui. O studia la fiecare capăt, încercând să ignore sentimentul de dor ce-l măcina iar. Şi cu Simon acolo, tot doritor se simţea. Nu era încă împlinit.
- Cred că mă retrag. Dacă vreţi să ieşim în oraş poate îmi daţi un telefon.
Tuşise Petre pregătindu-se să iasă pe uşă. Îi făcuse un semn cu mâna lui Cosmin, ca apoi să se uite insistent la colegul lor. – Îl mai ţii mult de vorbă? Are treabă. Se hotărâse în final să-i întrerupă, tânărul roşcat privindu-l puţin îmbujorat.
- Îmi cer scuze. Nu am ştiut că…ai, aveţi – se corectase repede – treabă.
Simon îi dăduse un răspuns gutural, ştiind sigur că nu îi părea rău deloc, ci doar regreta că trebuie să plece aşa devreme. Nu îl gonise niciodată. Îl considera ca pe un tip de treabă, deşi uneori îl sâcâia cu prezenţa sa.
- E în regulă. Dacă nu te descurci iar, poţi să treci iar pe la mine şi discut eu cu şeful.
Promisese conducându-i pe amândoi spre uşă, deşi Petre îi făcuse din timp semn să rămână acolo. Ridicase ochii în tavan văzând că nu are cu cine colabora; Simon la birou era încăpăţânat, păstrând acea diplomaţie ce unora li se părea profesională. Lui i se părea mereu distantă. Ca şi caracterul lui Simon de fapt, liniştit şi distant încât nimeni nu reuşea să-l înţeleagă sau să se aproprie prea mult de el.
- Ieri la centrul de informaţii aveau băuturi energizante pe birou. Vreo opt în total iar cei care lucrează acolo sunt mai puţin de patru din câte ştiu. Şi lucrează cu schimbul, la naiba. E aşa întotdeauna pe vremea asta.
Comentase imediat ce închisese uşa de la birou şi rămăsese singur cu iubitul său. Cosmin clipise surprins să-l audă vorbind atât de repede în timp ce aranja lucrurile de pe birou.
- Dacă mai intră cineva îi spânzur de clanţă…Şi şeful a plecat demult. Problema e că ne lasă la fiecare sarcini de împlinit, pe lângă cele obişnuite. Şi deci, volumul de lucru e dublu.
Oftase, oprindu-se pentru prima oară cât vorbise să-l privească în ochi. Tânărul nu se mişcase din loc, ţinând strâns în mâna dreaptă cartea lui de vizită.
- Le-am făcut acum o săptămână.
Arătase spre o machetă într-o folie, aflată pe un raft.
- Nu te-am auzit vreodată vorbind atât de mult. Şi de repede!
Nu se abţinuse în a-i sublinia scăparea avută, făcându-l să-l fixeze cu mirare. Probabil nici nu realizase că o ţinuse doar într-o vorbă decât acum când Cosmin evidenţia asta, cu zâmbetul pe buze.
- Mi se mai întâmplă. Rar…
- Bănuiam eu.
Rostise pe un ton de regret prefăcut. Îl făcuse într-un final să zâmbească şi să dea din cap.
- Ai de gând să iei cartea mea de vizită cu tine?
- Da. Dar dacă nu te superi vreau să te iau şi pe tine.
Glumise profitând că Simon se apropriase de el, luându-l în braţe fără să-i pese dacă mai vine cineva la el în birou. Îşi trecuse palmele peste pieptul lui, strângând uşor materialul fin între degete. Bărbatul îi furase un sărut după care se depărtase.
- Îmi iau servieta şi mergem acasă.
Aşteptase să audă asta de cum intrase acolo. Mişcase capul în jos, lăsând pletele să-i ascundă bucuria ce i se citea în ochi. Şi-ar fi arătat încântarea, numai că de data asta nu ştia la ce să se aştepte odată ajunşi acolo. Ultima discuţie avută cu Simon rămăsese fără un răspuns clar, ştiind cu siguranţă că bărbatul are ceva important să-i spună. Îşi muşcase buzele urmându-l atunci când ieşise pe uşă, încercând să-şi păstreze optimismul.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.