miercuri, 14 aprilie 2010

Veriga slabă (partea II)

Căuta ceva în gesturile lui Simon, acea nelinişte şi supărare pe care o simţise şi o bănuia. Ştia că nu se putea preface la nesfârşit şi că până la urmă va afla ce s-a întâmplat. Nu ştia însă despre ce poate fi vorba, pentru că tăcerea iubitului său nu o percepea ca pe ceva ameninţător. Din contră, fiecare atingere a lui îl chema aproape, ca o cerere silenţioasă, din ce în ce mai intensă.
Canapeaua pe care îl poftise să ia loc nu i se părea deloc moale şi comodă. Mobila veche îi trezea sentimente ostile, masivă şi de culoare închisă, ocupa mai mult spaţiu fără rost decât să aibă un rol decorativ. Toate lucrurile şi mobilierul din acea cameră arătau ca şi cum ar fi fost aruncate acolo la nimereală, eventual de un om orb. Şi la felul în care îşi cunoştea iubitul, probabil acesta nici măcar nu s-ar fi gândit la vreo schimbare.
- Nu mă aştept să îţi placă apartamentul.
Ridicase din sprâncene uşor, apreciind cu mirare faptul că intuiţia lui Simon începea să dea roade. Şi nu era singurul lucru pe placul său. Observase că acesta încă nu îşi schimbase hainele. Se abţinuse să nu-i fugă iar ochii spre pectoralii bine evidenţiaţi de cămaşa strâmtă, şi îi zâmbise cu reţinere, încercând să converseze:
- E în regulă. Se poate re-decora.
Primise paharul de suc oferit de bărbat şi luase câteva înghiţituri. Să urci până la etajul patru ar fi provocat oricui sete. Îl golise mai repede ca de obicei, fixându-i pieptul în timp ce sorbise cu nesaţ din suc.
- Uşor, să nu bei şi paharul.
Glumise Simon gata să-i mai ofere suc. Îl amuza felul timid în care iubitul său se purta odată ajunşi acasă. Trezea în el sentimente ciudate, la început de tandreţe, dar în scurt timp nu-şi putea reţine agresivitatea. Fixa trupul acestuia cu lăcomie, hainele lui pe cât de obişnuite, pe atât dezvăluiau ochilor lui tot ce era ascuns. Dezbrăcându-l din priviri era o plăcere, şi îşi muşcase buzele încercând să nu dea de bănuit.
- Îmi place unde lucrezi. Deşi eşti tot timpul ocupat, este foarte linişte acolo.
Schimbarea subiectului nu însemna schimbarea stării lui. Fixase buzele tânărului cu admiraţie, ştiind cât de moi şi tentante sunt. Le cunoştea forma, gustase aroma lor mai devreme, dar i se părea un timp prea îndepărtat. Aşezat pe unul din scaunele de la masă, încă mai contempla dacă să treacă la atac sau să mai tragă de timp.
- Mda.
Ar fi vrut să aibă inteligenţa unui savant să-i poată spune ceva interesant. Libidoul său crescut părea că-i acaparase creierul, transformându-l doar într-un aparat de percepţie şi transmisie. Un robot cu instinct sexual prea ridicat, oftase, catalogându-se drept unul.
- S-a întâmplat ceva? Nu pari în apele tale…
Naivitatea lui Cosmin era ca o pală de vânt rece peste pielea lui înfierbântată. Număra momentele până când să-i poată spune ceva, şi căuta cuvintele potrivite.
- Sunt bine.
Înainte avea să-l liniştească, nu-l avantaja cu nimic să-l ţină în suspans. O făcuse pe o voce hotărâtă şi cu calm, sperând să pară convingător. Se ridicase într-un final de pe scaun, nu prea brusc. Cosmin se ridicase de pe canapea în acelaşi timp. Îi zâmbise mulţumit de reacţia tânărului, pentru că-i uşura din gesturi. Îl cuprinsese cu braţul de talie, trăgându-l aproape.

Abia acum realizase care era problema iubitului său, şi fără alte ezitări, se ridicase uşor pe vârfuri pentru a-l săruta. La început o făcuse lent, atingându-i buzele apăsat, până ce aroma cunoscută a acelor buze îi părea cu atât mai irezistibilă cu cât bărbatul aprofunda sărutul. Limba acestuia o provoca pe a lui, alunecând uşor, făcându-l să geamă de plăcere şi nici măcar nu ajunseseră la preludiu. Saliva ce-i rămăsese pe buze era linsă cu lăcomie de Simon, fiind mai pasional şi insistent ca de obicei. Ochii lui aveau în ei acea sclipire instinctuală, ca un animal de pradă. Îl apucau fiori pe şira spinării doar la gândul că îi va simţi iar pielea fierbinte lipită de a lui. Un sentiment unic, ce-l consuma fără să ajungă la el încă.
Nu se împotrivise când Simon îl mişcase din loc pentru a-i sprijini spatele de unul din pereţii încăperii, un loc spaţios şi gol între living şi hol. Îi prinsese coapsele trăgându-le spre ale sale, dorinţa dictând fiecare atingere a sa. Tremurase simţindu-i erecţia prin pantaloni, ştia cât de repede ajunge bărbatul într-un astfel de stadiu. Totdeauna invidiase modul în care penisul lui devenea erect, perioada scurtă în care nici nu-şi putea imagina la ce se gândeşte Simon atât de intens ca să aibă o reacţie atât de rapidă. Pleoapele sale se zbăteau între a se deschide şi închide când acesta îşi băgase mâna pe sub talia de la pantalonii lui. Nu pe partea din faţă pentru a-i deschide, ci în spate, apucându-i una din fese şi strângând cu putere. Combinaţie dintre plăcere şi durere îl făcuseră să dea capul pe spate şi să tremure.
- Simon…
Murmurase numele lui, adorând felul incitant în care-i ieşeau sunetele de pe buze. La fel de incitant ca şi posesorul acestui nume, ce momentan era ocupat să-i desfacă pantalonii. Uneori uita să-l scape de haine, să-l mângâie la rândul său, sau să-i acorde o atenţie asemănătoare. Prins în fierbinţeala momentului, simţea cum îşi pierde controlul de fiecare dată, încât mintea lui nu se rezuma decât la plăcerea pe care i-o oferea Simon. Era prins în tot ce acesta îi dăruia că nu-şi putea imagina să existe altceva. Dezbrăcat şi de tricou, nici nu avea timp să constate schimbarea de aer. Săruturile bărbatului îi ţineau mult mai cald, încât broboane mici de transpiraţie începuseră să-i apară pe piele.
Era înfierbântat, ajuns în final în acelaşi stadiu. Erecţia lui era mângâiată şi alintată cu atingeri uşoare de acesta, lăsându-l să respire întretăiat.
- Eşti sexy.
Avea dubii în privinţa asta, dar orice şoaptă spusă de Simon în acele clipe, cu o voce atât de senzuală, era suficientă să-l facă să ejaculeze în pantaloni. Cădea pradă simţurilor, ştiind că nici o fantezie de-a sa nu putea avea asemănare. Îl dorea atât de mult încât la fiecare apropriere ar fi vrut să-l oprească pentru a-l ţine în braţe şi săruta.
Sfârcurile le avea deja întărite, dar Simon nu ezitase să le sărute după ce i le ciupise şi mângâiase, făcându-l să-şi mişte coapsele spre ale lui. Îl apucase cu mâinile de păr, lăsându-şi degetele să-i zgârie scalpul cu lentoarea cu care acesta îl săruta. Abuza pentru fărâma lui de plăcere, de data asta considerându-l răspunzător pe bărbat să-i dăruiască acea mulţumire finală.
Îl simţise lăsându-se în jos, aşezat în genunchi în dreptul lui, deschizându-i lent pantalonii. Îşi trecuse palma peste proeminenţa ce o simţea pe sub lenjerie şi apucând de ambele articole vestimentare, dezbrăcându-l cu uşurinţă. Săruturile ce continuau cu insistenţă pe abdomenul lui în jos nu-i dădeau timp să se dezmeticească. Abia când Simon îi prinsese penisul cu o mână şi îl ghidase spre gura lui îl determinase să-şi oprească respiraţia. Nu îşi imaginase să-i facă asta, şi luat prin surprindere uitase de excitaţia iniţială pentru câteva clipe rezumându-se la îngâmfarea de a-l avea la picioare. Erau ca două lumi ce se contopeau, cea a plăcerii de a se şti alături de persoana iubită şi a plăcerii de a fi satisfăcut de aceeaşi persoană.
Într-un mod ce unora li s-ar fi părut şocant sau trivial. Simon însă nu avea probleme în a-i dărui o partidă de sex oral. Îl lăsau picioarele de plăcere, coapsele lui mişcându-se de la sine. Limba acestuia trecea uneori spre vârful penisului său, lăsându-l într-un stadiu de ameţeală ciudată. Abia acum înţelegea adevăratul sens la „a da ochii peste cap” în timpul unei partide de sex oral. Expresia se potrivea perfect cu ce simţea în acele clipe.
Mărimea lui îl ajuta pe bărbat să-l înghită in totalitate, şi trecându-şi degetele peste pletele acestuia îi prinsese capul cu ambele mâini, strângând în ritm cu mişcările.
- Te rog…
Murmurase dezorientat pentru că nu ştia clar ce anume îi cere. Totul se întâmpla prea repede. Mâinile lui Simon îl mângâiau nestingherit pe fese, sub fese sau sub testicule. Părea a nu-şi lua nici gura, nici mâinile de pe el. Nu ar fi protestat, dar era prima oară şi nu avea habar ce să facă la final. Acel final ce se apropria vertiginos.
- Opreşte-te, te rog…
Simon privise în sus spre el, fără a-i lăsa penisul din gură. Murmurase ceva dar vibraţiile vocii lui fuseseră îndeajuns să-l facă să dea iar ochii peste cap şi să ejaculeze în gura acestuia. Bărbatul nu părea să fi fost luat prin surprindere, şi înghiţise la timp lichidul. Nu se oprise din supt şi lins până ce nu-l simţise că termină, scoţând sunete de apreciere.
- Ce vroiai să-mi spui?
Revenise acesta la nivelul său, răsfăţându-l cu câteva săruturi pe gât şi umerii cât timp senzaţia de plăcere după orgasm dispărea treptat.
- Nu ştiam când să îţi spun că termin. E prima dată…
Continuase apoi, privindu-l cu acea intensitate şi mulţumire ce-l îndemnase pe Simon să-l ţină în braţe pentru câteva secunde. Cosmin încercase să ignore pe moment faptul că acesta e încă îmbrăcat.
- Am vrut să fac asta. Zâmbise strângându-i talia cu braţele. – Ai un gust atât de dulce. Tachinase apoi, ferindu-se de mâna tânărului. O prinsese la timp, ghidând-o spre partea din faţă a pantalonilor săi. – Cineva însă, vrea mai mult.
În zadar încercase să-şi scoată încheietura din strânsoare, ştia prea bine că fierbinţeala ce o simţea nu-l face decât să îi dea dreptate şi să cadă pradă lui Simon. Îi sucise minţile, seducându-l atât de repede. Răsuflarea întretăiată nu-l deranja, felul superior în care îl privea bărbatul, da. Privea în jos la cât de repede îşi revenise după orgasm, cu un zâmbet mulţumit pe buze. Îl lăsau picioarele, gândindu-se la ce-l aşteaptă.
- Ce ai de gând?
- Ai să vezi… Rânjetul de amuzament îi incita curiozitatea, deşi în realitate strecurase o grimasă de dezaprobare. Ştia că-l va provoca astfel.
Simon deschise singur cămaşa pe care o purta, asigurându-se că iubitul său priveşte cum este desfăcut fiecare nasture. Simţea tensiunea la orice mişcare, menţinând zâmbetul provocator.
- Deschide-mă la pantaloni.
Nu era o rugăminte. Tonul imperativ îl lăsase pe Cosmin cu gura căscată. Nu ştia în ce joc senzual nimerise, dar era o latură pe care Simon încă nu şi-o arătase faţă de el. L-ar fi refuzat dacă bărbatul n-ar fi avut o expresie atât de neîncrezătoare. Ca şi cum ar fi ştiut de la bun început că nu era în stare. Se enervase şi mai mult când se apropriase să-i desfacă pantalonii şi observase cu coada ochiului cum acesta ridicase una din sprâncene mirat.
- Nu-s virgin, nu mă intimidez aşa uşor. Dar nu văd ce rost are jocul acesta…
Fermoarul era uşor de desfăcut, constatase trăgând în jos de el. Simon nu-i răspunsese la comentariu, îndemnându-l să tacă la rândul său. Îşi muşcase inconştient buzele, ştiind ce se află pe sub boxerii negri. Îi trăsese pantalonii în jos pe coapse când simţise mâinile oprindu-l. Îi fixase cu nervozitate ochii schimbători. Sclipirea instinctuală din ei îl făcuseră să tremure involuntar.
- Încă te mai simt pe buze…
Nu ştia dacă erau cuvintele de vină, sau faptul că se pierduse în atingerile lui Simon. Mâna bărbatului îi cuprinsese uşor talia, apropriindu-l. Braţele i se ridicaseră pentru a-i trage capul pentru un sărut, acele buze care într-adevăr încă mai păstrau aroma sexului pe ele. Mirosul pielii acestuia îi încânta nările, şi îşi afundase nasul spre gâtul bărbatului, trecându-şi limba pe alocuri. Cu cât atingea mai mult, cu atât vroia să simtă mai mult.
Spatele lui atinsese podeaua rece, încreţindu-i pielea de pe spate pe alocuri, fără a-l incomoda însă. Plăcerea ce o simţea făcea pentru el ca nimic altceva să nu conteze. Săruturile lui Simon erau agresive, o mixtură de supt şi muşcat, ce cu siguranţă avea să-i lase urme roşii pe piele. Îl zgâriase pe spate în ciudă, hotărât să păstreze o egalare a şansei. Bănuise însă că acea combinaţie nu va face decât să-l incite.
- Vrei să mă grăbesc?
Îşi frecase erecţia de a lui în sens circular, Cosmin fiind nevoit să-şi despartă mai larg picioarele pentru a-i face loc să se mişte în voie. Nu avea rost să nege, doar se putea citi în ochii lui cât de mult îl doreşte. Profita de asta cum ştia mai bine. Îl tachina cu fiecare atingere sau sărut; până şi cuvintele lui erau rostite în aşa fel încât să-l aţâţe, ambigue şi senzuale.
Şi nu era acesta preludiul.
- Cred că ar fi indicat şi pentru tine să te grăbeşti…
Ştia să-i întoarcă replicile, să fie acid când îl enerva. Reuşise şi de data asta, jucându-se cu el şi cu trupul lui. Ştiind că nu-i poate rezista, făcându-l să se simtă uşuratic şi vulnerabil.
- Îţi faci probleme deja?
Îi linsese lobul urechii în timp ce rostise întrebarea şoptit, cu zâmbetul pe buze. Nu apucase să protesteze, Simon făcuse deja imposibil lucrul acesta, introducând unul din degete în anusul său. Şi nu era modul lent cu care îl obişnuise. Gemetele lui erau înghiţite de săruturile bărbatului, lăcomia lor făcându-l să uite de nervozitatea de la început. Ştia că îl doreşte şi îşi dădea seama că nu e nimic rău în asta.
Coapsele se mişcau involuntar, uneori întâmpinând penetrările.
- O să doară puţin mai rău ca de obicei…
Nu avea rost să deschidă gura şi să-i explice că simţea doar plăcere, pe buzele lui ieşea doar aerul încins ce revenea înapoi pe nările lui dilatate împreunate cu mirosul parfumului emanat de pielea lui Simon. Un alt deget fusese adăugat după primul, împingând cât mai înăuntru fără prea multă greutate.
- Am să te fut, aici şi acum.
Abia reuşise să-şi controleze respiraţia pentru a-i putea şuşoti cele câteva cuvinte, pe care tânărul nu le auzise până acum. Nu-i vorbise niciodată obscen, deşi îi stătea mereu pe buze să-l seducă la modul indecent şi trivial. Fără a aştepta reacţia iubitului său, îl penetrase cu forţă, simţind restricţia pereţilor anusului, dar hotărât să continue. Fixase locul în care erau uniţi cu atenţie, ştiind că prima mişcare nu fusese suficientă pentru a-l cuprinde în totalitate.
Îşi ridicase apoi privirea către Cosmin, simţindu-l cum începe să tremure. Probabil era suficientă durerea din timpul penetrării încât să înlocuiască plăcerea de mai înainte. Luase mâinile de pe coapsele lui pentru a-l strânge în braţe, mişcându-se lent.
- Doare. De ce n-ai făcut ca de obicei?!
O spusese printre dinţi într-un geamăt de protest, făcându-l să se retragă puţin şi să-l privească nelămurit. Îi moleşise trupul cu un sărut apăsat, încercând printre penetrări să-i aline durerea.
- N-am vrut să mă duc după lubrifiant. Te vreau acum…nu după câteva minute.
Chiar nu era o explicaţie îndeajuns de mulţumitoare, oftase însă, ştiind că bărbatul ar fi reuşit să obţină asta de la el oricum. Nu-i putea rezista, chiar dacă ar fi făcut-o în acel mod sau în felul obişnuit, cu preludiu şi mişcări combinate, între lente şi rapide. Totdeauna bănuise că Simon îşi doreşte mai mult, şi acum avea confirmarea. Era uşor de citit prin limbajul trupului. Bărbatul lăsa garda jos atunci când venea vorba de plăcerea sexuală. Dar nu-l judeca în privinţa asta, vroia să cunoască fiecare latură a acestuia. Incluzând combinaţia de plăcere şi durere ce îi era dăruită.
- Atunci continuă până-ai să te saturi.
Îl apucase de ceafă cu ambele mâini, apropriindu-i privirea pentru a-i fixa ochii în semn de provocare. Confuzia din ochii lui îi stârnea un zâmbet ascuns. Nu durase mult însă până ce Simon revenise la postura obişnuită, începând să-i pună în practică cuvintele. Cuprinsese genunchii lui cu atenţie până ce îi sprijinise pe braţe, ca posteriorul să-i fie ridicat la un nivel ce uşura penetrarea. Ceva nou pentru tânăr, care îşi arcuise spatele, încleştând palmele pe spatele bărbatului. O senzaţie puternică de care nu avusese parte până atunci, si care o sporea cu fiecare mişcare.
Nu-şi imagina să existe o plăcere la fel de intensă ca aceea de a fi cu iubitul lui. Putea să o ţină aşa ore în şir, într-un ritm alert ce-l făcea să geamă cu vocea aproape răguşită. Nu-l auzise să fie vreodată atât de gălăgios când făceau dragoste. Adora felul în care trupurile lor alunecau la orice mişcare, pielea încinsă lipindu-se doar pentru a crea plăcere în locul unor atingeri întrerupte. Nu avea timp să-l alinte de data asta. Doar să-i ghideze coapsele spre penisul lui, savurând felul în care anusul i se închidea şi se lărgea cât timp ieşea şi intra în el. Plăcerea de a fi cuprins între pereţii ce se strâmtau şi să lărgeau după mărimea lui îl îndemna să continue cu un ritm cât mai alert.
- Se pare că îţi place aşa.
Tachinase scurt, retrăgându-şi erecţia pentru a-l penetra apoi cu forţă. Sunetul trupurilor lor ce se loveau îl făcuse să zâmbească.
- Şi dacă am să-ţi spun că da, te vei opri pentru a-mi arăta că eşti un mascul feroce?
Râsetul lui Simon era ceva la fel de mulţumitor ca partida lor de amor. Ştia că nimerise o coardă sensibilă, dar bărbatul nu se atacase deloc.
- Am să te provoc la mai mult…
Nu îşi retrăsese încheietura din mâna acestuia, era curios să vadă ce are de gând după ce termină de lins şi sărutat în jurul venei principale.
- Te-ai masturbat vreodată cu gândul la mine?
O întrebare ce-i tulbura mintea, nu se aşteptase să deschidă un subiect destul de delicat. Nu oricine ar fi discutat deschis despre masturbat în asemenea momente. Iar limba ce se perinda umedă şi alunecoasă peste degetele lui nu făcea deloc uşoară treaba în a găsi un răspuns pe măsură. Cerea prea multe din partea lui.
- Vreau să te atingi în timp ce facem sex. Eu nu pot menţine un ritm uniform atunci când te ating, şi să mă mişc la fel de repede.
Înghiţise în sec ştiind că nu are de ales. O provocare suficientă pentru el, şi mâna începuse să-i tremure când Simon o eliberase. În primele secunde de nehotărâre bărbatul se rezumase la mişcări lente, dar văzându-l că ezită, începuse iar acel ritm alert ce nu-i dădea prea mult timp să se gândească ci să savureze. Palma deja plină cu saliva bărbatului uşurau atingerile, şi apucase baza erecţiei începând să se masturbeze aşa cum i se ceruse.

Conversaţia lor se oprise în acel punct. Uitându-se spre el îşi dădea seama că-l îndemnase să treacă o barieră legată de pudoare. Îi era greu să se abţină, să nu vadă cum trupul de sub el cere mai mult sex, cum coapsele tânărului se grăbesc şi răspund la mişcările coapselor lui. Un joc du-te-vino unde nici unul din ei nu avea să piardă. Respiraţia sacadată îi sufla peste obraji de fiecare dată când se apropria să-l sărute.
Lăsase capul într-o parte, fixându-şi braţele în podea. Cosmin reacţionase repede şi îşi sprijinise un picior pe podea, celălalt ridicându-l pe umărul drept al bărbatului. Nu schimbase cu mult poziţia lor, ci doar unghiul de penetrare. Palma transpirată îi alunecase de câteva ori în timp ce se masturba, Simon oprindu-se de fiecare dată când el se oprea, condiţionându-l astfel să continue. Simţea plăcere de ambele părţi, penisul ce se mişca în el, atingând cu violenţă prostata, îl lăsa într-o stare de delir ce o dorea fără final; iar mâna chiar dacă era a lui şi nu a bărbatului, îi oferea suficientă stimulare.
Spera ca iubitul său să-i înţeleagă dorinţa şi capriciul sexual. Reuşise să scoată din el acea latură instinctuală, pe care în acele clipe îi era greu să o înlăture. Cu ochii fixaţi pe mâna tânărului, ştia că acesta începe să-şi piardă la rândul său controlul. Îşi mişca degetele subţiri în ritmul în care îl simţea pe Simon mişcându-se. Semn că plăcerea maximă nu era cea pe care şi-o provoca singur, masturbându-se. Ci înăuntru, unde bărbatul încerca să-i stimuleze fiecare parte a anusului. Încetase să-şi mai retragă penisul până la capăt, lăsând doar jumătate înăuntru, simţind o parte din pereţi deschizându-se pentru a-l trage înapoi. Cu fiecare încordare îl simţea pe Cosmin mai aproape de orgasm. Zgomotul trupurilor lor ce se unea încontinuu îl îndemna să creadă că nu poate exista ceva care să-i provoace acelaşi sentiment de abandon.
Simţise cum tânărul de sub el scoate primul geamăt de împlinire, arcuindu-şi uşor spatele până la a-şi undui coapsele. Lichidul alb şi fierbinte începuse să curgă pe mâna tânărului, dar şi pe piept sau abdomen.
Era stadiul în care dorise să-l aducă, şi pe care-l menţinea. Îi simţea picioarele tremurând cât încă se mişca cu aceeaşi rapiditate, până ce pereţii anusului ce se încordau în timpul orgasmului nu-i mai permiteau aceeaşi penetrare liberă. La timp cât să-i asigure plăcerea proprie. Ejaculase la câteva momente după el, încercând să-şi aducă respiraţia la normal.
Alintase pletele lui, despărţindu-i părul încurcat şi răvăşit pentru a-l putea privi în ochi. Cosmin încă mai tremura cu fiecare atingere şi îl sărutase cu tandreţe de câteva ori. Acea atracţie ce o simţea faţă de tânăr nu avea cum să înceteze nici după clipele de satisfacţie. Modul în care i se dăruia era un afodiziac eficace pentru a-şi da seama că nu se putea sătura numai cu atât.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.