miercuri, 14 aprilie 2010

Voulez Vous

Îşi oprise privirea spre unul din tablourile agăţate în peretele din camera de hotel. Tras spre marginea patului, cu o mână pe piept, încerca să se sustragă de la gândurile care nu-i dădeau pace, pentru a adormi la loc. Dimineţi ca acestea le petrecea acasă învârtindu-se în pat până se plictisea. Zâmbise cu ironie când la ureche îi ajunsese sunetul unui răsuflat adânc. Iubitul lui era în stare să doarmă, el nu. Acum că timpanele i se desfundaseră oarecum, începea să fie receptiv şi la alte sunete din jur. Ca în fiecare dimineaţă când se trezea obosit, acestea păreau a se amplifica insuportabil.
Se ridicase pe coate şi îşi împinsese trupul mai aproape de al lui Cosmin. Forţase buzele apăsat asupra ale acestuia, suficient încât să-l facă să clipească uşor şi să conştientizeze că este sărutat. Un surâs scurt se afişase pe chipul tânărului, ce rămăsese totuşi prins în delirul molcom al somnului.
Refuzase să-l atingă de data asta, deşi avea mâna ridicată din instinct pentru a o apropria şi mai mult de el cu obişnuitele atingeri, combinaţie între tandreţe şi aluzii senzuale.
Trebuia să-şi controleze pornirile sexuale, chiar dacă era dimineaţă când în mod obişnuit doar un simplu gând sau o privire erau suficiente să-l lase cu o erecţie matinală. Puse capul în jos pe pieptul iubitului său, scoţând pe nările umflate un puf de nervozitate.
- Simon, e prea devreme. Mai dormi puţin.
Era ciudat cum se trezea Cosmin. Îl treceau toate apele când se uita la el şi îl vedea dormind, ca în clipa următoare să-l vadă clipind spre el, cu ochii larg deschişi. Se încruntase.
- Tu nu vrei să dormi ? Oricum nu avem ce face…
Încercase să îşi ascundă dezamăgirea din voce, în acelaşi timp să şi ignore oftatul accentuat scos de Cosmin. Problema apăruse recent, când ultima oară încercaseră să facă sex tânărul retrăind din plin momente pe care ar fi vrut să le uite. Îşi muşcase buzele ştiind că o parte de vină era a sa. Fusese ceva mai agresiv atunci, uitând de trecutul iubitului său. Dar chiar şi după acea perioadă, sau după vizitele acestuia la psiholog, lucrurile nu se îmbunătăţiseră. După părerea sa era o stagnare, dar una care-l trăgea la fund, atât la propriu cât şi la figurat. Ceva în el nu avea liniştea interioară de odinioară.
Era pentru prima oară când rezistase o perioadă atât de lungă de abstinenţă. Nu se plângea datorită faptului că nu reuşea să se abţină, ci pentru că ceva în el nu reuşea să se liniştească. Ochii lui nu se puteau abţine în a nu căuta un viitor partener de sex, o nouă persoană interesată.
Trecuse o mână trăgându-şi tricoul peste pantaloni pentru a ascunde penisul său ce începea să devină erect. Aşezat pe marginea patului hotărâse că o ţigară îi poate calma nervii. Ar fi luat mai degrabă câtva guri bune de alcool. Oricum avea gâtul uscat, iar saliva cu care îşi umezise din instinct buzele nu îi era suficientă.
- Am să fac un duş.
Ridicându-se hotărât din pat, plecase din cameră înainte ca brunetul să-i răspundă. Nu îi păsa de aprobările lui Cosmin acum. Scuturase cămaşa de pe el ca pe o cârpă, lăsând-o să-i cadă în jos pe umeri şi se deschisese repede la pantaloni. Ignorase nevoia sa sexuală şi jena ce o simţea în partea de jos a trupului, pornind apa rece la duş. Stropii ce ţâşniseră la întâmplare, şi îi udau obrajii făcându-l să deschidă bine ochii. Rămăsese încruntat câteva clipe, tremurând de încordare. Strânsese nervos din dinţi şi intrase sub duşul rece izbind cu uşa de pereţii semitransparenţi.
O parte din el dorea să îşi schimbe stilul de viaţă, să descopere ce se află sub teama constantă de a fi părăsit. Însă ştia că motivele nu sunt numai acestea. În el se ascundea dorinţa nestăvilită de a cuceri, nu inimi cât parteneri de sex. Se simţea ca un vânător, avea o motivaţie…un sens al pierderii timpului.
Urma dorinţei sexuale dispăruse de pe trupul lui, apa rece pe carnea încinsă făcându-l să tremure imediat şi să se grăbească a se spăla. În sinea lui, ştia că este la capătul puterilor şi că îşi va pierde rezistenţa dacă se va ivi vreo ocazie. Aceea ar fi fost ultima picătură...
Tresărise auzind uşa de la baie deschizându-se.
Era copleşit de-a dreptul cu gândul la sex, fără a se putea concentra spre altceva.
- Îţi sună telefonul.
Mormăise Cosmin aruncându-i-l lângă prosoapele aranjate pe unul din suporturile orizontale şi plecând la fel de repede cum intrase. Îi venea să-l înjure, dar cum nu o făcuse niciodată acum i s-ar fi părut că sună fals. Nu avea suficientă supărare, în ciuda frustrării pe care o simţea. Îi era teamă să-l îndepărteze, îi era teamă că într-o zi Cosmin va încheia relaţia lor. Dar în ciuda temerilor ascunse, fără ca un cuvânt să-i scape, era la fel de hotărât să găsească o eliberare.
- Alo!
Oprise duşul şi stătea într-o poziţie incomodă, cu un picior în cabina de duş şi cu altul în afară cât întinsese mâna după mobil, aşa că politeţea nu reuşea să primeze după un asemenea efort. Avea carnea răcorită, iar cuvintele lui erau la fel de îngheţate.
- Simon, te deranjez cu o rugăminte.
Era şeful său la telefon...suficient cât să-şi piardă virilitatea vreo câteva ore bune. Vocea groasă a bărbatului era îmbinarea perfectă a insistenţei cu nervozitatea. Niciodată în vocabularul acestuia nu întâlnise cuvintele : „te rog frumos” ori „mulţumesc mult”. Nu c-ar fi dat o para pe aprecierile acestuia, când ştia că interesul personal primează, dar parcă făcea munca mai plăcută. Iar faptul că acesta apela în cazuri rare la el, însemna că este ceva urgent. De foarte puţine ori, aproape deloc, îl deranja la telefon pentru ore de lucru suplimentare.
- Ce anume?
Volubilitatea era doar în situaţia dată, pentru că oportunitatea de a face ceva, indiferent ce i se părea mai afabilă decât a sta închis în aceeaşi încăpere cu iubitul său. Un iubit care nu făcea altceva decât să-l enerveze.
- Îmi trebuie în două zile un interviu cu un director de liceu. Cu schimbările ce au loc şi anul acesta pentru bacalaureat ne interesează cum sunt afectate insituţiile la nivel administrativ. Avem trei oameni chestionaţi deja, dar trebuie de un subiect bun. Parcă e mort articolul dacă rămânem doar la a menţiona schimbările şi atât. Am nevoie de implicarea ta.
Uneori uita că este în pielea goală, făcând o excepţie şi de data asta, începuse a se plimba prin baie. Fixa gresia maronie, cu fibre întunecate ce-i decorau suprafaţa lucioasă, mintea sa încercând să absoarbă toată informaţia.
- În regulă. Două zile sunt suficiente. Oricum chiar dacă sunt în concediu n-am nimic special de făcut.
- Cu atât mai bine. Am stabilit deja persoana la care să mergi şi liceul l-am găsit în acelaşi oraş unde eşti acum.
- Perfect. Vreau detaliile.
Deschisese uşa de la baie ieşind în cameră pentru a-şi căuta agenda. Notând în ea cele necesare se prefăcuse că nu observă mima stingheră a iubitului său, pentru că umbla fără haine pe el. Acesta revenise înapoi în pat de când îi adusese telefonul, şi reacţia imediată îl enerva, Cosmin se întorsese pe-o parte, cu spatele la el.
- Pleci undeva?
Pusese întrebarea imediat ce terminase convorbirea, vocea trădându-i nervozitatea. Intuise comportamentul ciudat al lui Simon, şi nu se putea abţine în a nu fi îngrijorat.
- Şefului meu îi trebuie un articol în două zile.
- Tocmai acum, când eşti în concediu?!
Era indignat, ridicându-se uşor pe coate, studiind trăsăturile rigide de pe faţa şatenului. Acesta era cu spatele gol, aşezat pe pat, şi nu se sinchisise a întoarce capul spre el cât vorbise.
- Da. Acum mă îmbrac şi mă duc să iau interviul unui director.
- Bine! Bine! Nu e nevoie să-mi răspunzi pe tonul ăsta.
Insistase pe fiecare cuvânt cât îi vorbise, ceea ce însemna că e scos din sărite, deşi nu încerca să îndepărteze singur bănuiala că el ar fi cauza. De data asta învinuia o persoană cu totul eronată, şi îi era teamă să se gândească mai departe de atât. Îi era teamă să-şi imagineze că Simon e nervos pentru că nu se întâmplase nimic sexual între ei doi de ceva vreme.
Încă avea încredere în cuvintele acestuia, când îi promisese că aşteaptă să-şi revină după perioada asta care-l afecta psihic şi fizic.
Se calmase destul de repede cu un sărut scurt când Simon terminase să se îmbrace. Puloverul pe care îl purta era primit de la el, i-l cumpărase cu un an în urmă fiind sigur că face o alegere bună, căci îi venea excelent. Avea anchior la gât, dezgolindu-i subtil acea parte unde pectoralii săi se uneau, nu avea alte modele pe suprafaţa cafenie şi la talie se oprea într-un stil liniar ce-i dădea flexibilitate.
- Mă întorc imediat ce termin.
- Te aştept...
Murmurse fixându-i silueta până ce ieşise pe uşă. Înghiţise în sec simţindu-se singur, fără a putea găsi o soluţie la faptul că Simon era atât de susceptibil. Deschisese telefonul mobil care-l ţinuse pe noptieră şi sunase numărul psihoterapeutei. Avea nevoie de un sfat, sau măcar de câteva cuvinte blânde.


Apăsase lent pe mâner, deşi ar fi vrut să izbească cu uşa de toţi pereţii. Se abţinea în a-şi manifesta furia, altfel l-ar fi îndepărtat şi mai mult pe Cosmin cu reacţiile lui violente. Scosese din servieta sa o pereche de ochelari de soare, cât începuse să coboare pe scările ce dădeau către ieşirea de la hotel. Era o zi însorită de primăvară, dar nu o simţise decât atunci când ieşise pe uşa rulantă a clădirii. În camera de hotel aveau jaluzelele trase, şi tot acel întuneric influenţase la fel de mult starea sa de nervozitate.
Se simţea ceva mai optimist sub acele raze ce-i gâdilau pletele şatene cu adieri scurte de vânt, dar fără a înceta să se gândească la ocazia pe care o vâna. Hotărâse să ia primul taxi întâlnit în cale, şi imediat ce ieşise din aleea lăturalnică spre o intersecţie zărise o staţie de maşini, dar de asemenea câteva magazine. Zâmbise, privind peste rama de la ochelari cât paşii îl aduseseră către unul din ele unde erau expuse costume de bărbaţi.
Păcat că vânzătoarea era o femeie, şi una de vârstă mijlocie. În mod obişnuit dădea peste bărbaţi, şi îi plăcea atunci când vânzătorii erau bărbaţi. Unii destul de tineri şi naivi cât să cadă uşor pradă farmecelor sale. Adesea un zâmbet îi punea la dispoziţie flirt, complimente şi o reducere.
- Vreau un costum gri cu dungi închise la culoare, doar două rânduri de nasturi la sacou, o pereche de pantaloni cu pense, dar fără vestă sau cravată. Am să-l port peste pulover.
- Da, avem în stoc exact modelul acesta. Sunteţi suficient de înalt aşa că nu va trebui să faceţi retuşuri la pantaloni.
Îi spusese femeia în treacăt, mergând către unul din raioane unde avea costumele expuse pe umeraşe de metal, pe mărimi. Se oprise la primul costum probat, căci îi venea exact cum se aştepta, subliniindu-i silueta la umeri şi gambe. Ceruse o curea doar ca accesoriu, pentru că pantalonii i se potriveau şi fără aceasta.
- Mi-aţi nimerit bine mărimea. Nu e nevoie să-l împachetaţi, îl iau să-l port...
Recunoscuse cu jumătate de zâmbet, cât scosese cartea de credit pentru a plăti. Lăsase ceilalţi pantaloni de stofă în cabina de probă, căci singurul loc unde i-ar fi putut îndesa era servieta, şi era ultimul lucru pe care l-ar fi făcut. Şi nu avea chef să se plimbe cu încă o plasă pe lângă servietă. L-ar fi incomodat.
Plecase mulţumit din magazin, căci vroia să apară profesional şi respectabil în faţa acelui om, iar hainele pe care le purtase până atunci i se păreau prea banale. O făcea şi cu o oarecare vanitate, ştiind că va da peste un bărbat ce la rândul său avea să poarte un costum, dar care n-ar fi arătat la fel de bine.
Urcase în taxi, oferind indicaţii bărbatului aflat la volan. Nu ştia prea bine unde se afla respectivul liceu, căci nu cunoştea încă oraşul atât de bine. Singurele locuri pe care le ştia era centrul, unde locuia unchiul şi mătuşa sa, dar şi unde locuia Cosmin. În rest nu se preocupase să reţină.
Avea o foaie cu indicii în buzunar, drept ghid la nevoie căci şeful său luase toate amănuntele despre cum se intră în clădire, pe ce alee să meargă spre cancelaria liceului şi pe ce coridor să intre la director. Probabil avea şi cea mai bună schemă de evacuare în caz de incendiu, dar partea asta nu-l preocupa.
Ajunsese destul de repede în locul cu pricina, deja făcând o grimasă de nervozitate când coborând din taxi zărise grupuri de tineri intrând şi ieşind din curtea liceului. De când absolvise se schimbaseră atâtea, şi tot atâtea erau în curs de schimbare, încât tineretul i se părea a fi foarte diferit de cum era pe vremea adolescenţei lui. Nu putea spune dacă spre bine sau spre rău, căci lucrurile se subiectivau la fiecare individ în parte. O vedere de ansamblu pentru el ar fi fost un vot pozitiv în privinţa atitudinii, căci deja unele adolescente îl fixau, chicotind şi şoptind între ele. Era amuzat, dar expresia nu i se schimbase cu nimic.
Îşi scosese din servietă ecusonul care-l legitima ca ziarist şi mersese direct la poartă.
- Merg la domnul director.
Arătase legitimaţia către un moş scorojit, fără dinţi şi cu o mustaţă îngălbenită pe margini. Duhnea a tutun de proastă calitate.
- Bine, bine!
Vânturase din încheietura mâinii, preocupat cu găsirea unei frecvenţe de radio la un aparat unsuros ce-i întorsese maţele pe dos. Plecase repede din dreptul uşii, înainte ca ochii lui să mai observe ceva dezgustător.
Trecea lent de grupurile de liceeni ce mişunau în toate părţile, atent la detaliile care făceau parte din ţinuta sau atitudinea lor. Observase la rândul său că este studiat, căci întorcând din când în când privirea în profil, cu coada ochiului zărise doi tineri care insistau să meargă spre aceeaşi locaţie. Coincidenţă sau nu, aflase imediat ce intrase în clădire, conform cu indicaţiile, şi se oprise între cancelarie şi scările care dădeau spre clase.
Stând în loc îi surprinsese pe cei doi intrând după el, şi oprindu-se surprinşi când acesta le vorbise:
- Da?
Avea vocea mai amabilă ca de obcei, văzând că are de-a face cu doi băieţi. Unul şaten închis cu şuviţe roşcate în bretonul lateral care-i ascundea ochiul stâng şi o parte din obraz. Celălalt tânăr era blond, tuns în stil punk, cu chică lungă la spate. Le studiase atent hainele cât primul se hotărâse să-i vorbească. Cel şaten purtând o cămaşă stil tricou care se deschidea cu capse pe toată surpafaţa umerilor şi jeanşi negri şterşi cu o curea albă ce-i evidenţia talia subţire. Blondinul avea doar un tricou polo cu mânecă scurtă, şi jeanşi albaştri simpli. Diferenţele dintre ei îl puneau pe gânduri.
- Portarul a spus că eşti ziarist.
Observase o uşoară umbră în privirea celui mai mic dintre ei, blondul deschizând gura să vorbească în acelaşi timp, dar şatenul i-o luase înainte.
Se interesaseră deja, şi trecându-şi mâna prin păr îi fixase lingându-şi buzele. Picau exact ca musca-n lapte.
- Da. Sunt aici să iau un interviu directorului.
Recunoscuse, căci oricum nu avea nimic de ascuns în privinţa asta.
- Haha, îţi putem spune noi câte ceva despre el!
Promisese şatenul, apropriindu-se de el încercând să se ridice la nivelul umărului său. Aplecase urechea, cooperând amuzat.
- Promite celor care vor să intre la liceu că îi va ajuta, dar dacă nu reuşesc nu e vina lui. Ci nu îi duce capul, cică. Le ia banii, şi cei care intră bine; cei care nu, el nu e responsabil.
- Interesant. Numai că articolul meu nu va fi unul de scandal.
- Păcat.
Abia acum auzea vocea celui blond, zâmbind cu timiditate, îi venea să-l împingă-n primul zid şi să-i ia gâtul la întrebări cu gura. Era senzual, având acea combinaţie de sfială şi dorinţă de atenţie, dar şi una sexuală. I-o citea în privire, şi în a celui de lângă el, tânărul profitând că un grup de elevi trece pe lângă pentru a-şi lipi trupul de a-l său.
- Ai o iubită?
O întrebare scurtă, venită în grabă şi blondul scrâşnise din dinţi că nu e primul care să întrebe. Asemenea atitudine îl făcea amuzant de atractiv, dar nu-l ingnorase nici pe cel de lângă el.
- Nu. De ce, aveţi voi doi o ofertă mai bună?
Îi inclusese pe amândoi, căci amândoi se aflau acolo, chiar dacă se aflau într-o postură de rivalitate. Avea de gând să schimbe şi asta, acum că îi devenise clar că ambii doreau acelaşi lucru: pe el.
- Eu unul mă ofer. Asta dacă eşti interesat să încerci şi cu tipi.
- Aha, nu am exigenţe. Aşa că sunt destul de interesat.
Ridicase bărbia tânărului spre el, fixându-l cu amuzament. Auzise respiraţia oprindu-i-se în gât, şi înghiţise în sec cu impresia că va fi sărutat.
Blondul avea mâna ridicată spre gură, din instinc atingându-şi buzele intuind spre ce anume ducea gestul.
- Şi eu mă ofer!
Ştiuse că avea nevoie de o mică provocare pentru a obţine o reacţie imediată. Îl privise dând din cap.
- Hm...şi presupun că vreţi să aleg pe unul din voi.
- Desigur!
Intervenise cel mai mic, strângând pumnii cu emoţie, trădând un tremur scurt cât Simon schimbase poziţia de pe un picior pe altul.
- Mă cam grăbesc. – se apropriase de el, ştiind că acesta va fi cel mai greu de convins. – Dar dacă vreţi asta, singura mea ofertă este amândoi sau nimic.
- Amândoi?!
- În trei adică.
Îi făcuse cu ochiul, şi apoi se întorsese către şaten şi îl pişcase de obraz în treacăt.
- Ce tare!
- Dacă aveţi chef, mă veţi aştepta aici. Amândoi!
Accentuase muşcându-şi buzele cât se depărtase de ei. Chiar dacă avea să-l aştepte doar cel şaten, fusese amuzant să audă reacţia celui mai mic dintre ei. Nu se aşteptase totuşi să fie abordat atât de repede, un lucru care i se întâmpla destul de rar.
Ajungând în faţa uşii directorului bătuse scurt şi intrase înăuntru cu îndrăzneală, fără să aştepte aprobarea. Salutase politicos, prezentându-se. Avea să limiteze timpul discuţiei cât mai mult, căci întrevederea cu cei doi tineri prezenta un interes corespunzător dorinţelor lui.
Nu-l refuzase pe acel om când îl poftise să ia loc pe unul din fotoliile de piele crem aflate în aproprierea unui birou în formă de „L” cu un colţar unde erau depozitate o mulţime de documente. Pusese pe marginea mesei reportofonul digital, pornindu-l deja. Promisese că nu-i ia mult timp şi scotându-şi agenda fixase întrebările cât mai bine cu putiinţă pentru a încadra subiectul în amploare, în caz că avea nevoie şi de ceva umplutură la articol.
Cât timp primea răspunsurile nu se sfiise să fie atent pe jumătate. Având acces la informaţie şi mai târziu îşi permitea să mute privirea prin încăpere, observând mobilierul directorial, cu o bibliotecă unde erau cărţi ce aveau legătură cu instituţia, dar şi unele diplome sau premii. Ochii nu-l ajutau să citească tocmai până acolo, într-o cameră atât de mare, dar la final întrebase respectuos şi despre acestea.
Interviul durase aproape o jumătate de oră, căci examinase destul de des ceasul aflat pe peretele din dreapta, lângă bibliotecă. Un ceas făcut manual, probabil de unul din elevi, dintr-o scândură de lemn pictată abstract.
- Aveţi un liceu foarte frumos, curtea, interiorul şi exteriorul îngrijite, tineri interesanţi...
- Mulţumesc pentru compliment. Ne bucură când suntem lăudaţi de vecinii noştri din provincie.
Zâmbise amuzat, căci o făcea doar ca fapt divers. Ştia că e pervers, dar atâta timp cât bărbatul care se apropria de vârsta pensionării nu-şi dădea seama, nu era nici un rău în cuvintele sale.
Ieşind, o făcuse puţin mai lent. Era oarecum preocupat să vadă care dintre cei doi tineri rămăsese în dreptul acelor scări şi cu cât se apropria mai mult cu atât era convins că doar unul din ei o făcuse. Imediat ce zărise două capete cunoscute, în locul unuia singur, paşii lui căpătaseră siguranţa iniţială.
- Aţi hotărât, da?
- Eu sunt de acord.
Normal, cel şaten îşi exprimase dorinţa încă de la început, aşa că nu-l mirase prea mult. Privindu-l pe cel blond, ridicase uşor din sprâncene să-i vadă oarecum apropriaţi, stând umăr la umăr. Cel şaten îl înghiontise pentru a răspunde.
- Şi..eu...
Mormăise puţin nesigur, făcându-l pe Simon să zâmbească.
- Stai liniştit. Va fi bine.
Mersese direct la el, sărutându-l pe obraz cât îi ţinuse maxilarul între palme. Îl făcuse să se roşească imediat, reacţiile citindu-i-se foarte clar pe chip. Era incitat, căci imediat ce se depărtase, capul acestuia urmase traiectoria spre al lui Simon.
- De acord.
Acceptase acum ceva mai sigur pe el, atenţia primită trezindu-i impulsul.
Cei doi îl urmaseră la ieşire, unde portarul le chemase serviabil un taxi. Desigur, primind câteva ţigări drept recompensă de la Simon.
Nici nu stătuse prea mult pe gânduri când îi spusese taximetristului să-i ducă la hotelul unde era cazat cu Cosmin. Sigur, avea să închirieze o cameră la alt etaj, astfel i-ar fi fost comod să fie în zonă în caz că iubitul său avea să-l sune. Amintindu-şi pusese telefonul pe silenţios, ceilalţi doi adolescenţi urmându-i exemplul.
- Ai mai făcut asta, aşa e?
Şatenul îl fixase în oglinda retrovizoare tot timpul. Îi lăsase pe cei doi în spate, iar el se aşezase în dreapta şoferului.
- Aşa-i. Cam pe când eram de vârsta voastră...
Recunoscuse, privind pe geam. Îşi muşcase buzele zărind în treacăt în oglinda sa un cap blond, refuzând să-şi mai aducă aminte. Blocase toate gândurile ţinându-i de vorbă.
La hotel se grăbise să facă rezervarea, rugând recepţionera, care desigur îl privise dubios, să-i dea o cameră la parter. Aceasta acceptase, ştiind că va obţine un profit, dar se vedea pe chipul ei că se simte stingherită de situaţie.
Şatenul avea servieta lui Simon aruncată pe umărul drept cu un gest indiferent, ţinându-l pe blondin de cot, ca şi cum acesta şi-ar fi dorit să se retragă. Un menage a trois nu era pentru paleta sexuală a oricui, aşa că se simţea incompatibil oarecum, contrastând cu modul sfidător al celui de lângă el.
În cameră Simon intrase ultimul, având grijă să încuie uşa. Privise către şaten, care îi aşezase servieta pe un scaun aflat lângă pat, şi îndreptându-se automat spre el.
- Abia aşteptam să-ţi dau jos hainele.

Adolescentul era mai neastâmpărat, lăsându-şi mâinile peste puloverul său, pipăind pe alocuri.
- Marfă bună!
Şoptise amuzat, simţindu-i pectoralii pe sub material, ca apoi să-l scape de sacou. I-l aruncase blondului, care-i privea puţin distanţat.
- Pune-l pe spătarul scaunului să nu se şifoneze.
Atenţionase tânărul râzând, văzând pentru prima oară o urmă de încruntare pe chipul lui Simon. Îşi trecuse mâna drepată peste obrazul lui, în sus spre ureche până la plete, ca apoi să-i lingă lobul. Tresărise simţind o atingere metalică odată cu umezeala fierbinte a organului gustativ. Îi prinsese maxilarul pentru a-l săruta, simţind pentru prima oară cum acel piercing din limba acestuia îi transmite în toată gura un gust inedit.
Îl îndepărtase imediat ce se obişnuise cu senzaţia.
- Vino aici.
Chemase pe celălalt, blondul rămânând uşor depărtat, privind totul din locul unde pusese sacoul pe scaun. Se roşise la faţă, ştiind că într-un fel nu avea aceeaşi experienţă ca cei doi, simţindu-se în plus, dar acesta era şi scopul. De îndată ce Simon îl apucase de ceafă, aplecându-se la nivelul lui şi prinzându-i mai întâi buzele într-o sărutare scurtă se lăsase ghidat către mai mult.
Pentru câteva clipite oftase eliberat căci pe sub genele sale se încadra un halo de fire blonde, şi acel sărut se continuase spre unul franţuzesc. Fusese bruscat când o mână începuse să-l desfacă la curea, pătrunzând destul de repede pe sub boxerii lui pentru a-i apuca organul erect. Zâmbise peste buzele tânărului, cât simţise mişcări rapide ce-i făceau membrul să se întărească şi mai mult. Şatenul începuse să-i sărute gâtul în jos pe anchior.
- Stai calm, pot să mă dezbrac singur.
Îl împinsese uşor, depărtându-l şi apucase pantalonii cu tot cu curea într-o mână, pe cealaltă folosind-o pentru a-l ghida pe blondin spre pat. Lăsându-l să se întindă comod, ca apoi să-l dezbrace de fiecare strai de pe el, chemase pe şaten să-i ofere aceeaşi atenţie.
Nu-l deranja încă să fie singurul îmbrăcat, deşi era oarecum incomod acum că testiculele începeau să i se umfle datorită excitaţiei şi membrul să i se umezească la vârf.
Scăpase de pantaloni, lăsându-i să-i cadă pe gambe în jos ca apoi să-i arunce cu exactitate pe acelaşi scaun unde avea sacoul. Fiind aproape îşi lăsase şi puloverul tot acolo.
- Caută în servietă şi vezi că am un tub de lubrifiant albastru şi prezervative în primul compartiment.
- Eşti pregătit!
Rânjise şatenul, grăbindu-se să aducă obiectele pentru a începe distracţia, şi vroia să aibă parte cât mai repede de atenţia lui Simon. Excitaţia de pe chipul blondului îl făcea să-i invidieze postura, căci aflat sub bărbat, acesta prinsese penisurile lor în aceeaşi strânsoare, mişcându-şi mâna cu repeziciune pe toată suprafaţa lor. Îşi linsese buzele, aruncând lubrifiantul pe pat pentru a-i opri.
- Mai sunt şi eu pe aici...
- Ştiu asta.
Insistase Simon printre dinţi, apucându-l de păr cât îi ţinuse capul aplecat pentru un sărut cu limbile în afară, saliva picând pe trupul blondului. Acesta gemuse incitat, Simon simţind tresăltarea erecţiei lui.
- Suge-l .
Indicase şatenului, oprind sărutul loc cât deschisese tubul de lubrifiant. Imediat tânărul se aplecase, apucând cu gura penisul amicului său, începând să-l lingă şi să sugă încât gemetele se înteţiseră. Poziţia îi permisese să se aşeze cu trupul deasupra capului acestuia, având parte la rândul său de acelaşi tratament.
Simon evacuase din tub suficient lichid cât să ajute penetrarea dificilă ce ştia că va urma. Îşi dăduse seama că blondul nu-şi folosise prea des orificiul, fiind destul de strâmt chiar şi când îl penetrase cu primul deget. Nu apucase să-l întrebe dacă doare căci îl auzise gemând copleşit. Simţind muşchii circulari contractându-se des îşi dădea seama că simte plăcere şi adăugase repede încă un deget.
Schimbase mâinile doar cât îşi pusese prezervativul, imediat revenind la a-i lărgi orificiul tânărului, şi asta cât mai repede. Era nerăbdător să simtă acel canal inelar strângându-i falusul până la sufocare. Doar ce-l penetrase şi blondul luase gura de pe penisul care-l sugea pentru a ţipa într-o satisfaţie dureroasă.
- Edi, e intrată doar pe juma’...
Rostise către blondin, deşi nu se puteau privi, făcându-l să tremure imaginându-şi. Se aplecase pentru a linge partea penisului ce nu-l penetrase încă pe tânăr, lăsând suficientă salivă cât să-i uşureze trecerea de sfincter. Simon zâmbise, simţind alintarea ceva mai diferită peste prezervativ, dar izbutise să-l penetreze în totalitate imediat după aceea.
- Termină-l repede, vreau să pap şi eu scula asta.
Comentse sărutând abdomenul lui Simon, inclusiv pieptul, făcându-l să lase capul pe spate cât ajunsese la sfârcuri. Fixa modul în care îl penetra pe tânăr, fiecare intrare şi ieşire, modul de executare, mai dinspre vârf sau adâncă, cu tachinări lungi în acelaşi loc.
Scâncetele de plăcere ale blondului îl excitau, retrăgându-se de deasupra lui.
- Fute- mă cu mâna.
Îi ceruse, Simon oprindu-se pentru a-l apuca de talie, aşezându-l lângă amicul său.
- În regulă, dar la un moment dat nu-ţi va ajunge dacă eşti obişnuit cu ceva mai mult.
Apobase cuvintele, deja avea nevoie de ceva mai mult, aşa că acele degete erau suficient cât să-l împace pe moment. Îi aplicase singur lubrifiant pe primele două falange ale degetelor arătăror şi mijociu de la mâna dreaptă, pe care o lăsase să-l pătrundă rapid, cu o singură mişcare.
- Nu te opri!
- Mişcă-te...
Veniseră ambele cerinţe, căci uitase să-şi mai mişte coapsele cât fusese atent să-l penetreze pe şaten, iar blondul disperase să nu piardă acele senzaţii ritmate şi plăcute. Obişnuit să facă două lucruri deodată în timpul partidelor de sex, mâna lui reuşea să ofere plăcere suficientă şatenului, oricum acesta mişcându-şi coapsele la rândul său pentru a-i uşura efortul. Stânga o avea prinsă de talia blondului, căci începuse să-l penetreze mai adânc acum cât orificiul i se lărgise şi lubrifiantul umezise locul. Era partea pe care o adora, căci îi permitea să-şi scoată erecţia aproape de tot ca apoi s-o vâre înăuntru, pereţii inelari şi cărnoşi deschizându-se peste vârful lui, stimulându-l. Avea fiecare corp cavernos de-a lungul membrului pulsând pentru eliberare, şi nu mai ţinea cont de ritm, îmbinând tachinările cu scoaterea din minţi a tânărului care începuse să icnească într-un mod ce-i arunca pe geam orice control. Nu mai auzise pe nimeni gemând în asemenea hal cât să-l facă să saliveze, aplecându-se să-l muşte de gât, să-i lingă sfârcurile, orice ca să-i schimbe modul de vocalizare a plăcerii. Scurt şi din gât, cu vocea care-i răsufla fierbinte în încăpere imediat trădând o satisfacţie ce-l determina să creadă că dacă ar fi fost femeie cu siguranţă ar fi simulat orgasmul.
Dar tânărul uitase de inhibiţii, manifestându-şi plăcerea într-un mod ce-l făcuse până şi pe amicul său să se piardă cu firea. Simon se abţinuse atât în a-şi continua penetrările rapide, în ciuda faptului că anusul începea să se strâmteze, dar şi să nu ejaculeze odată cu blondul. Orgasmul acestuia îl făcuse pe celălat să ejaculeze, prinzându-i mâna în orificiul strâmt până ce-i amorţiseră degetele. Coapsele i se mişcau din instinct auzind cum se izbeau trupurile celor doi, şi sunetele jilave ce trădau excitaţia acestora.
- Mai repede! Mai repede!
Substanţa albă sărise din penisul blondului, murdărind o parte din trupul său şi cearceaful alb de pe pat şi stropii continuau să curgă cât Simon penetra nervos locul prea strâmpt pentru a fi în totalitate atins.
- Te vreau.
Auzise de lângă el, cât simţea coapsele tânărului tremurând cât terminase de consumat toată plăcerea. Îşi retrăsese penisul, lăsându-şi imediat trupul peste cel al şatenului.
Blondinul era încă întins pe pat, răsuflând din greu, cu penisul flasc prins în mâna dreaptă, frecându-l singur.
- Oh, cât aşteptam asta...Dă-mi-o tare!
- Cu plăcere.
Îl penetrase rapid, obişnuit deja cu mişcările rapizi şi de acum doritor de eliberare. Ştia că-l va face să ejaculeze mai repede, cât îşi simţise vârful penisului alintând bucata pufoasă a ansului ce provoca acea plăcere intensă. Auzindu-l gemând încurajator, îşi retrăsese penisul ca apoi să-i atace acel loc cu fiecare pătrundere. Şatenul i se agăţase disperat de gât depărtându-şi picioarele cât să-şi învârtă coapsele pentru a se opune mişcărilor lui.
Tânărul de lângă ei nu rezistase, stimulându-şi în acelaşi timp şi anusul cu două degete pe care şi le introducea destul de incomod înăuntru. Simon îl chemase aproape, oferindu-i mâna de ajutor de care avea nevoie.
- Las-o aşa, nu te mai mişca...
Şoptise celălalt văzându-l ocupat, şi îl tachinase rotindu-şi coapsele în ritm alert, prinzându-i falusul într-un dans circular excitant. Nu durase mult până ce Simon ajunsese la capătul răbdării, fiind insuficient de satisfăcător acel ritm, căci îi prinsese picioarele ridicându-i-le înspre tavan, începând să-l penetreze cu o forţă ce făcea salteaua să trepideze. Mâna şi-o folosea rar, dar blondul nu părea a se plânge, fiind preocupat să privească la ce se întâmplă între ei.
- Ahhh, e atât de bine! Îmi pierd minţile aici!
Ridicase vocea, arcuindu-şi spatele simţind membrul lui Simon intrând în el cu mişcări constante, şi simţindu-i fiecare fior îşi dădea seama că ejacula. Acesta nu scosese nici un geamăt, ci respirase profund, lăsându-şi capul peste pieptul tânărului, savurând fiecare încordare a muşchilor care-i ţineau penisul captiv. Câteva mişcări dure şi-l făcuse să ejaculeze imediat, chiar dacă falusul începea să-i revină la stadiul normal.
- Drace! Ai scos din mine atâta spermă...
Comentase, privind lichidul care îi sărise pe abdomen şi coapse, în stropi albi împrăştiaţi. Cu picioarele încă depărtate, se ridicase pe coate privind către Simon, care scosese degetele din locul unde penetrau. Scosese prezervativul de pe penisul lui, lăsându-l nepăsător pe jos.
- Mai vreau.
- Va trebui să vă ţineţi amândoi de urât. Eu unul mai am şi altele de făcut.
- Aşa repede?!
Se ridicase indignat, dar plecând din pat reuşise să se mişte doar câţiva paşi ca apoi să revină înapoi pentru a se aşeza jos.
- Mă doare fiecare fibră de pe cur!
- Normal, doar nu credeai că toată plăcerea aia durează o eternitate?
Râsese amuzat de mutra şatenului, cât lua pe el pantalonii. În ciuda faptului că-l satisfăcuse până la a-i amorţi fundul, acesta continuase să pozeze ostentativ, cu picioarele depărtate şi coapsele puţin ridicate pentru a-i arăta că este încă disponibil.
Gata îmbrăcat revenise lângă cei doi, prinzându-l pe blond de braţul cu care încă se masturba şi ridicându-l pentru un sărut scurt.
- O să-mi fie dor de voi.
- Mai ales mie de tine!
Chicotise şatenul, mângâind pe sub curea.
- Glumeţule. Să ai grijă de amicul tău.
- Aha. Nu-ţi face griji, am luat notiţe din ce-ai făcut tu azi.
- Aşa...
Îl sărutase şi pe acesta, apucându-i amuzat limba cu tot cu piercing la el în gură şi sugând până ce i-o amorţise. I-o eliberase abia când îl auzise prostestând.
- Masochistule.
- Sadicule!
- Simon.
Îşi luase servieta de pe scaun, şi deschisese uşa. Auzise nişte nume în urma lui dar nu se mai sinchisea să reţină. Spera ca cei doi să se distreze îndelung, doar nu le lăsase degeaba un tub nou de lubrifiant.
De pe coridorul de la parter, urcase la etaj spre camera unde era cazat împreună cu iubitul său. Îl găsise pe Cosmin pe marginea patului, aşteptându-l.
- Mă gândeam că te odihneşti.
- Am dormit destul până acum.
Murmurase cu o oarecare decepţie în voce, şi starea i se înrăutăţise imediat ce Simon se apropriase de el şi îl sărutase. Simţise imediat acel miros, îl avea pe hainele lui, pe buze şi emana acea eliberare ce-l făcea irezistibil chiar şi cu gândul la trădare.
- Miroşi a alt bărbat.
Îi tăiase orice altă alternativă de comunicare, alegând să-l confrunte direct. Era suficient că trecea printr-o perioadă ce-l făcea să se simtă străin de propria sa fiinţă, Simon dezamăgindu-l şi mai mult de atât.
• • •

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.